A.M.V.V.D în paginile revistei „Pentru Patrie”

A.M.V.V.D în paginile revistei „Pentru Patrie”

Având în vedere că Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” militează pentru drepturile militarilor, polițiștilor, jandarmilor si nu numai, Comisarul Șef Cătălin Eftene și-a îndreptat atenția asupra activității celui care este la baza clădirii acestei asociații, precum și asupra existenței acesteia.

După neagra perioadă care i-a marcat existența, Marius Apostol a decis să înființeze această asociație dedicată cauzei drepturilor militarilor răniți și Veteranilor din Teatrele de Operații, văduvelor și orfanilor celor căzuți în lupte.

Au fost prezentate și câteva dintre cele mai însemnate realizări ale asociației: stabilirea zilei de 11 Noiembrie a Veteranilor din Teatrele de Operații, scutirea de impozit pe teren și locuință, scutirea plății locului de parcare, dezvelirea și sfințirea Monumentului celor 30 de eroi căzuți în Teatrele de Operații, la Constanța, acolo unde este și prima biserică declarată a militarilor veterani și veteranilor cu dizabilități.

De ce este AMVVD un subiect de interes pentru Comisarul Șef Cătălin Efteme? Pentru că în cele 26 de sucursale care însumează 14000 de membri, 1500 dintre aceștia sunt jandarmi si politisti.

Mulțumim pentru interesul acordat, iar noi vom continua să obținem rezultate dintre cele mai bune pentru toți aceia pe care îi reprezentăm.

Unde-s mulți, puterea crește!

#M.A.I #M.A.p.N

Text : Darie Ramona Nicoleta – șef birou comunicare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *