Important

183 posts

La București, păstrăm tradiția Joimăriței, muncim și ne dezvoltăm pe plan internațional

Ziua de joi din Săptămâna Mare este cunoscută drept Joia Mare sau Joimărița. În această zi, nici bărbații nu scapă de pedepse, dacă au fost leneși și gospodăria nu arată așa cum ar trebui. În cazul în care Joimărița găsește pe cineva dormind, acela va fi leneș tot anul. Așa că, și noi ne ținem de tradiții și nu dormim.

Astfel am început lucrul la sediul asociației, după acte și activitățile de dimineață, președintele Maris Apostol împreună cu vicepreședintele Onica Iulius au primit vizita reprezentantului Asociației Veteranilor de război pentru Integritatea și Independența Republicii Moldova, din raionul Drochia, domnul Sacaliuc Tudor, veteran de război.

Veteranul de război Sacaliuc Tudor a vorbit despre necesitatea schimbului de experiență prin vizite de lucru și dezvoltarea unei colaborări cu asociația nostră.

În prag de sărbătoare, suntem cu gândul la EROII T.O.

În fiecare an, la 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre – categorie de forțe a Armatei României al cărei patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă.

Manifestările pentru această zi au fost mereu speciale. La Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României, din Parcul Tineretului, mereu a avut loc o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori unde AMVVD nu a lipsit și nu va lipsi.
Anul acesta, AMVVD Suceava a ales ca împreună cu Primăria Municipiului Vatra Dornei să organizeze, în Parcul Central din localitate, un eveniment deosebit.

Pe lângă slujba religioasă de pomenire a eroilor, membrii AMVVD au ales să planteze și 30 de stejari, câte unul pentru fiecare erou ce a plătit tributul suprem în TO, în semn de respect pentru ei.

Niciodată nu ne vom uita camarazii pierduți în luptă și, spunem mereu că ei trăiesc prin noi, prin faptele noastre.

EROII NU MOR NICIODATĂ!

AMVVD ALBA a încheiat două protocoale pentru membrii AMVVD: SC AUTOMOTIVE CUSTOM SRL, precum și SC NADO EXPERT SRL

Au fost încheiate două protocoale de colaborare între sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) și SC AUTOMOTIVE CUSTOM SRL, precum și SC NADO EXPERT SRL.

Potrivit protocolului de colaborare încheiat cu SC AUTOMOTIVE CUSTOM SRL, membrii AMVVD vor beneficia de un discount de 10% la serviciile de aplicare folii auto, reparatii parbrize, reconditionat faruri, folie protecție solară clădiri și folie antiefracție.

Conform protocolului de colaborare încheiat cu SC NADO EXPERT SRL membrii asociatiei vor beneficia de o reducere de 5 RON la serviciile de spălătorie auto la toate categoriile de autovehicule.

Mulțumiri pentru implicare și sprijin colegului nostru, Marian Vladimir GLIGOR!!

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Muncim, nu ne oprim!

Astăzi, 12.04.2022, a avut loc ședința Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități. Aceasta a fost convocată pentru data de 12.04.2022, orele 17.00 prin afişarea convocatorului pe site-ul asociaţiei şi/sau prin e-mail.
Primul subiect al ședinței l-a constituit propunerea Președintelui AMVVD cu privire la desfășurarea evenimentului „Pescarul Veteran”, ediția a VI-a, la Balta Mare Cojești din comuna Cojești, județul Călărași, în perioada 16-17.07.2022, începând cu ora 07.00.
În continuare, s-au discutat propunerile președintelui AMVVD Marius APOSTOL cu privire la pregătirea spectacolului organizat de asociație sub numele „Young Veterans Fest”, ediția a II-a, ce se va desfășura în Parcul Dumbrava din municipiul Călărași, în perioada 25-26.06.2022, precum și detalii despre înaintarea documentelor către Șeful Statului Major al Apărării pentru asigurarea fanfarei și a Team Drill din cadrul Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul” și către Dan HELCIUG și Nae NICULAE pentru a participa la spectacolul organizat de asociație.

De asemenea, s-a stabilit participarea copiilor orfani și cu dizabilitatăți de la Departamentul de Asistență Socială „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din orașul Roșiorii de Vede, Episcopia Teleorman pentru a le oferi o lecție de istorie, la acitivitatea asociației ce este cuprinsă în planul principal de activități pe 2022, inclusiv concurs de AIRSOFT și vizitarea obiectivelor turistice din orașul Târgoviște.
În final, pe lângă aprobarea de noi cereri de adeziune, s-a discutat participarea domnului Marius APOSTOL la „Conferința de lansare a proiectului 21-COP-0012 Combat Mindset Training for Military Students (CoMind), organizată în orașul Brașov”, din data de 20.04.2022, ora 10:00, acesta fiind invitat de către Academia Forțelor Aeriene „Herni Coandă”.

„Luptăm” pe toate fronturile, suntem recunoscuți și avem susținere

Așa cu am spus de fiecare dată, nu ne vom opri aici, chiar dacă unii vor.

Ne-am început ziua cu activități de tot felul. Membrii AMVVD au înțeles că, și ca VOLUNTAR trebuie să lucrezi mult dacă vrei să realizezi ceva. Respectul nu se câștigă doar lăudându-te, scormonind să găsești greșeli și să înaintezi procese la diverse ONG-uri sau persoane, să arunci cu „piatra” sau să te duci cu bârfa, ci muncind ore bune în beneficiul comunității din care fac parte și militarii veterani ai TO, dar și oameni simpli sau loviți de soartă.

Astfel, echipa formată din: Marius Apostol – președinte, Florin Tutunaru – secretar general, Cristian Guștere – vicepreședinte și Andi Moldovan-șef departament administrativ au mers atât la Guvernul României, cât și la primul ministru, domnul Nicolae Ciucă, și secretarul de stat, domnul Daniel Anghel, pentru a identifica o soluție legală pentru implementarea și finanțarea proiectului demarat de către AMVVD, pentru dotarea și darea în folosință a Centrului de refacere și recuparare pentru veteranii din teatrele de operații de lângă Mănăstirea Dealu, din Târgoviște, dar și de a susține completările/modificările necesare aduse  Legii nr. 168/2020 și, nu în ultimul rând, a înainta propunere de completare a OUG 130/2021, pentru completarea art. XVL alin.(2)cu un nou aliniat (2.1) astfel : “Incepând cu data de 01.01.2022 pensiile militare de stat aflate în plată la data de 31.12.2020, se indexează potrivit art.59 alin (1) din Lgea 223/2015, respectiv cu 3,8%, reprezentând rata inflației aferentă anului 2019”.

Echipa AMVVD a avut parte de o primire călduroasă, de susținere pentru completările/modificările necesare aduse  Legii nr. 168/2020 și promisiuni că vor face tot posibilul de a găsi o soluție pentru pentru implementarea și finanțarea proiectului demarat de către AMVVD – CRRV- cu toate punctele dezbătute. Am fost ascultați și asigurați că vom putea avea mereu dialoguri constructive în beneficiul românilor.

Astăzi, am vrut să onorăm munca unor camarazi ce ne-au fost aproape și au trecut printr-un moment deosebit al vieții lor, am mers la înstituții pentru a oferi veteranilor o șansă de mai bine, am pregătit ajutoare ce vor fi trimise în Ucraina, am primit și soluționat cereri de ajutor ale celor aflați în nevoie.

Suntem mulți, formăm echipe și avem puterea să mergem mai departe pe „toate fronturile”. Numai în prima parte a zilei Consiliul Director a format două echipe pentru a putea realiza ce s-a propus, colegii din țară au început activitățile de intrajutorare pentru refugiații din Ucraina și unități spitalicești ce au de copii bolnavi, pentru românii necăjiți.

ONOARE ȘI RESPECT!

„Vulgare amici nomen, sed rara est fides” 

„Prieten este un cuvânt folosit des, sinceritatea pretenului însă e rară”, și mare dreptate avea Phaedrus când a spus acest lucru. 

După 9 ani de la înființare, după ani buni de lucru împreună, după ce s-a mers umăr la umăr, am stat la aceeași masă, am dezbătut și lucrat împreună diverse acțiuni fie ele legislative sau hotărâri pentru creșterea asociației, s-a ajuns în punctul în care unii au ajuns să reacționeze cam așa: dacă nu s-a putut să obțin ce vreau, nu te las să trăiești sau, mai bine, te dau un judecată. Ei bine, cam așa s-a întâmplat și în asociația în care cu ceva timp în urmă se afirma că sunt prieteni și prietenii, camarazi.

Astfel, începând cu 26.02.2022, la Adunarea Generală a AMVVD au apărut discuții despre acțiunile AMVVD, despre stat și chiar despre componența Consiliului Director. Discuții ce au fost pornite de persoane care au avut o vechime de 2 până la 8 ani în conducerea AMVVD. Și de atunci tot există. Există articole în care AMVVD a făcut sau n-a făcut diverse, și în spațiul online, și în alte părți.â. Oameni care contestă ceea ce ei au votat, procese ce se înaintează la intervale de timp.

Se contestă acte, hotărâri, declarații care, mai toate, au fost făcute cu ei în funcții de conducere a asociației. Se pare că, se vrea chiar și suspendarea activităților AMVVD deși toți cei care activează în asociație sunt voluntari, sunt persoane care pe lângă timpul alocat au mai și cheltuit din buzunarul propriu, și nu pe procese, ci pentru activități de umanitare, pentru binele celor ce soarta nu le-a zâmbit. Se vrea oprirea tuturor activităților și, poate chiar, dizolvarea AMVVD?

S-a ajuns ca în nuvela „Alexandru Lăpușneanu” a lui Costache Negruzzi împărțite pe capitole…. Este adevărat, puțin schimbată. O structură pe trei capitole, cu câte un motto cu rol rezumativ (deși în nuvelă sunt patru capitole, pe unul noi l-am omis intenționat). Dar dacă ar fi să interpretăm am ajunge aici:

  • Capitolul I: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…” – răspunsul dat de Lăpușneanul boierilor care îi ceruseră să se întoarcă de unde a venit pentru că nu este dorit de populație. În AMVVD este mișcarea unui personaj care nu a reușit să obțină ce și-a dorit și a continuat, continua, să folosească numele asociației în diverse materiale denigratoare. 
  • Capitolul al II-lea: „Capul lui Moțoc vrem” – cererea de răzbunare a mulțimii poporului care consideră că Moțoc este vinovat pentru toate nemulțumirile. În AMVVD nu este vorba de mulțime, doar de un grup restrâns de persoane care cam asta își doresc vizavi de președintele asociației.
  • Capitolul al III-lea: „De mă voi scula, pre mulți am să popesc eu…” – amenințarea rostită de Lăpușneanul care fusese călugărit și pierduse puterea domnească. În AMVVD omul care amenință, te miri pe unde, crede că va reuși … De fapt este finalul pe care-l așteptăm cu toții. 


Indifent ce au vrut și vor o mână de oameni, nu au putut face profit în asociație, deși, poate, și-au dorit. Nu au putut obține decât recunoștința oamenilor necăjiți, și asta, dacă au participat la evenimentele AMVVD. Poate pentru ei acest lucru a fost prea puțin. Poate pentru ei nu a însemnat nimic, dar pentru membrii AMVVD care au continuat să facă aceleași activități de la înființare și până acum înseamnă enorm de mult, înseamnă mulțumire sufletească, și asta doar pentru că an de an au adus zâmbete și bucurie celor ce nu mai aveau speranța de mai bine.

Pentru AMVVD a fost și este o ONOARE să poată promova valorile și istoria neamului, pentru ajutoarele umanitare care au putut fi date în Așezăminte, Orfelinate, Cămine de bătrâni, spitale de copii și oameni necăjiți. RESPECT pentru cei ce au înțeles că, doar împreună putem să facem lucruri ce pot aduce speranță, recunoașterea celor care au plătit tributul suprem pentru o viață liniștită și, sperăm, puțin mai bună. 

Pentru toți cei care au crezut și cred în AMVVD, în scopul și activitățile asociației: ONOARE ȘI RESPECT!

Cunoscutul polițist Popa Adrian s-a alăturat sucursalei AMVVD Buzău

Un politist emblematic al Buzaului, se alătură marii familii a veteranilor din T O din sucursala AMVVD BUZĂU. Popa Adrian este nou membru în marea familie AMVVD fiind repezentantul nostru în IPJ Buzău.
Polițistul de la Serviciul Rutier, Popa Adrian, în vara anului 2020 a suferit un accident fiind lovit de un autoturism pe care-l urmărea pentru că nu a oprit la semnale. Motocicleta a luat foc și s-a izbit violent de un taxi. Polițistul spune că deznodământul acestei situații putea fi dramatic pentru el dacă nu ar fi avut inspirația de a se arunca de pe motocicletă în momentul în care a fost lovit de șoferiță.

După acest incident a pus mai mult valoare pe viață și pe necesitatea de a exista centre în care să-și poată trata traumele fizice și psihice. Astfel, membrul AMVVD Buzău, de ziua Poliției Române, după înscrierea în asociație, fiind oprit în trafic, a primit tricoul cu însemnele AMVVD de la președintele sucursalei Buzău Dan Nadoleanu.

AMVVD îi urează bun venit în familia noastră! Onoare și respect!
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!