AMVVD Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir

Datorită militarilor români, copiii afgani spun ,,Bună ziua, România!”

DISTRIBUIE

În cadrul misiunii la care participă în aceste momente în sudul Afganistanului, militarii bistrițeni desfășoară inclusiv activități umanitare în sprijinul copiiilor afgani, unii dintre cei mai năpăstuiți de pe planetă, pentru care, de cele mai multe ori, un pix și un caiet reprezintă prea mult pentru posibilitățile materiale ale familiilor lor. Astfel, zilele trecute, un grup de militari din cadrul Batalionului 812 Infanterie Protecția Forței ,,Șoimii Carpaților” au poposit la școala ,,Sayed Badshah” aflată în apropierea Bazei Militare Aeriene din Kandahar pentru a distribui rechizite copiilor care învață aici. La activitate a participat și ofițerul de relații publice din cadrul misiunii Resolute Support Kabul, Jackie Burton.

,,Afganistan. O țară măcinată de zeci de ani de război, de sărăcie și corupție, în care totul, de la tradiții și obiceiuri la casele de pămănt, a rămas parcă încremenit în timp. În aceste condiții educația nu constituie unul din cele mai importante puncte de interes pentru societatea afgană. Deși în ultimii ani s-au făcut progrese considerabile, peste 40 la sută din copii nu merg la școală, iar rata abandonului școlar este una foarte ridicată. Astfel, prin proiecte inițiate și implementate de către structurile CIMIC (Civil – Military Cooperation – Cooperarea Civil-Militară) ale Armatei României, în colaborare cu cele ale Armatei SUA și autoritățile guvernamentale afgane, s-a urmărit scăderea acestor cifre și îmbunătățirea accesului la educație, în special în provinciile mai sărace ale Afganistanului. Renovarea școlilor și distribuirea de rechizite sunt printre cele mai des întâlnite proiecte. O dată cu primele raze ale soarelui, plutonul 2 din cadrul Companiei 2 Protecția Forței ”Bulldog”, condusă de locotenentul Paul Hosu, s-a pus în mișcare.  Când au ajuns la școală, aceștia au fost întâmpinați de directorul școlii și de o mulțime de copii nerăbdători și curioși. Zâmbetul și entuziasmul lor te fac să uiți pentru moment de locul unde te afli, de pericolul care pândește la fiecare pas” a transmis din Afganistan, ofițerul de relații publice al Batalionului 812 Protecția Forței ,,Șoimii Carpaților” pentru mass-media militare.

Potrivit ofițerul specialist CIMIC din cadrul batalionului, căpitan Bogdan Stochiță, citat în materialul transmis din teatru de operații afgan de către ofițerul de presă al batalionului bistrițean aflat în misiune, proiectul legat de școlile afgane: ,,,Este un proiect inițiat de partea română, preluat și finanțat de către americani. Ulterior, la nivelul guvernului afgan, s-a stabilit cine se ocupă de achiziționarea materialelor, precum și modul de distribuire către școli. În acest proiect, cu valoarea de aproximativ 35000 de dolari, sunt incluse 13 școli din zona apropiată a Kandaharului. La această activitate au fost distribuite 1400 de caiete, 1400 de creioane și pixuri, 700 de ghiozdane”,

Bucuroși, copiii afgani, pentru care școala reprezintă o evadare, pentru câteva ore, din mediul familial adesea violent și plin de greutăți materiale, au mulțumit militarilor bistrițeni și au spus în cor ,,Bună ziua, România!”, emoționând românii în uniformă, la rândul lor părinți, aflați acum departe de familie și de țară.

Foto: Căpitan Andreea Bîrzu/Radu Bungărdean

Fotografia postată de Brigada 81 Mecanizată "General Grigore Bălan".

Fotografia postată de Brigada 81 Mecanizată "General Grigore Bălan".

Fotografia postată de Brigada 81 Mecanizată "General Grigore Bălan".

Fotografia postată de Brigada 81 Mecanizată "General Grigore Bălan".

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.