Sprijinul Ministrului Apărării Naționale în inițiativele legislative ale A.M.V.V.D

Sprijinul Ministrului Apărării Naționale în inițiativele legislative ale A.M.V.V.D

Astăzi, 20.09.2019, o delegație a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” formată din Marius Apostol, Dan Cosma, Adrian Iloiu, Viorel Bujor și Adrian Udrea, a avut o întrevedere cu Ministrul Apărării Naționale, domnul Gabriel Beniamin Leș, însoțit de domnul General Maior Tase Marian și domnul General Maior Barbu Cristian, consilieri ai acestuia.

Pe ordinea de zi au fost puse în discuție :
1. PLX 264/2019, lege care a trecut de Senat, dar într-o altă formă ca cea inițială și la care aducem amendamente astfel încât să fie votată în Camera Deputaților o lege care să răspundă cerințelor veteranilor.
2. PLX 253/2019, modificarea art.21 din legea 223/2015 astfel încât cei care au încheiat raporturile de muncă din condiții neimputabile lor să poată dispune de dreptul la pensie.
3. Au fost discutate și alte puncte de interes pentru asociația noastră și pentru membrii acesteia.

Am primit asigurări că va sprijini demersurile noastre atât cât cadrul legal îi permite, având în aceeași măsură convingerea că, legislația română are nevoie de o lege a persoanelor participante la misiuni, fie ele externe sau interne.
Considerăm că există în persoana Ministrului Apărării Naționale un real partener de dialog și dorim pe această cale să îi mulțumim și să îl asigurăm de întreaga noastră considerație.

Onoare și respect.
Împreună susținem veteranii.

Un comentariu

  • Va multumim ca va implicati in rezolvarea situatiei de DISCRIMINARE creata MILITARILOR VETERANI, mai exact fostilor militari angajati trecuti in rezerva la varsta de 40 de ani (conf.Lg.384/2006.art.45), din motive neimputabile lor, care nu
    pot beneficia de scaderea grupei de munca din varsta standard de pensionare (conf.Lg.223/2015.art.21), cu toate ca au realizat vechimea in specialitate de 15 ani care se cere in legea pensiilor militare (Leg.223/2015.art16). De ce oare sunt bagati (militarii trecuti in rezerva) la art.19 la fel cu cei cu o vechime in specialitate de doar 10 ani care, normal, neavand vechimea in specialitate de 15 ani, nu pot beneficia altfel. O sa spuneti ca nu am realizat vechimea efectiva de 25 de ani la data trecerii in rezerva asa cum prevede legea (vechime efectiva care face referire la vechimea civila care vine in completare la vechimea militara la data trecerii in rezerva), de aceea stau si ma intreb: ce rost mai are vechimea in specialitate in cazul nostru si de ce noua nu ni se adauga la vechimea efectiva cumulata (conf.art.25.din Leg223/2015) atrat vechimea realizata anterior armatei (tinand cont ca am venit in armata prin transfer) la fel ca la cei in activitate, cat si vechimea realizata ulterior armatei cum ar fi somajul (de la trecerea in rezerva), vechimea realizata ulterior armatei asa cum li s-a adaugat si cadrelor militare care dupa trecerea in rezerva au putut cumula la vechimea efectiva si vechimea realizata in viata civila pana la intrarea in vigoare a Lg.223/2015 (conf.art.25). De ce lor se poate si noua nu? tinand cont ca am fost dati afara din sistem dupa 19 ani de armata (fiind participanti in teatre de operatii externe ca Afganistan si Irak), avand la data trecerii in rezerva, majoritatea dintre noi, o vechime efectiva de 23 ani (30-32 vechime efectiva la ora actuala) si nici nu am beneficiat de ordonante asa cum au beneficiat cadrele militare inclusiv pana in 2010 si nici de salarii compensatorii, pensie anticipata, pensie anticipata partial asa cum beneficiaza cei in activitate conform Lg.223/2015. Mai exact, se acorda un tratament discriminatoriu fostilor militari angajati, trecuti in rezerva la varsta de 40 de ani din motive neimputabile lor conf.Leg.384/2006.(art.45), fata de cei in activitate, cu privire la pensiile militare (Leg.223/2015.art.21), in care la vechimi egale in armata si in viata civila, cei in activitate beneficiaza de scaderea grupei de munca, iar cei in rezerva NU. Pentru a beneficia de scaderea grupei de munca conf. art. 21. si totodata a art.16 din legea 223/2015 eu cred ca ar trebui sa se tina cont doar de vechimea militara (vechimea in specialitate de minim 15 ani la data trecerii in rezerva) si nu de vechimea efectiva care face referire la vechimea totala cumulata de 25 ani din care 15 ani armata (adica 15 ani minim vechime militara, iar diferenta pana la 25 de ani vechime civila). Deci, in concluzie, pentru a putea beneficia de pensie militara cu scaderea grupei de munca din varsta standard de pensionare noi suntem conditionati de vechimea civila de la trecerea in rezerva si nu de vechimea militara cum ar fi normal si corect. De aceea cred ca e o situatie de NECONSTITUTIUNALITATE. Totodata, ar trebui sa beneficiem si noi de Art. 25. care spune asa: „(1) Constituie vechime pentru stabilirea pensiei militare de stat în condițiile art. 16-18, art. 22 și art. 32 și perioadele recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în condițiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
    CREDETI CA E NORMAL SA LUCREZI IN ROMANIA 32-35 ANI FARA A BENEFICIA DE SCADEREA GRUPEI DE MUNCA DIN VARSTA STANDARD DE PENSIONARE DIN ARMATA SAU DIN VIATA CIVILA DOAR PENTRU SIMPLUL FAPT CA 19 ANI DIN CEI 32 DE ANI IN CAMPUL MUNCII, AU FOST LUCRATI IN MApN CA MILITAR ANGAJAT IN GRUPE DE MUNCA (SI MISIUNI INTERNATIONALE) SI AI FOST DISPONIBILIZAT DIN MOTIVE NEIMPUTABILE CONF.LEGII 384/2006, FARA A PRIMI SALARII COMPENSATORII SAU ALTE DREPTURI.

    Irimia Georgica Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *