Călăuze ale bucuriei

Călăuze ale bucuriei


În Joia Mare am lăsat timpul să curgă cum vrea el, nu ne-am mai grăbit și am avut răbdare. E dureros să le afli poveștile, să afli că există tot mai mulți copii, cu sufletul curat și cald, abandonați de familii, lipsiți de iubire și căldură sufletească. Îi privești și-ai mai sta. Oare se vor simți din nou abandonați, când plecăm? Doar sufletele lor au răspunsul. Cert este că, de Ziua Veteranilor de Război, 29 aprilie 2021, am dorit să înseninăm copilăria tristă a celor care se află la Centrul Social Comunitar „Ferentari” și le-am dus bucuria în prag de Sfinte Paște, cu numeroase cadouri, care vor da culoare și fericire Sfintei Sărbători.
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf.Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, reprezentată de Marius Apostol, președinte, Florin Tutunaru, secretar general, și Răzvan Brezoianu, consilier, a fost călăuză a bucuriei, alături de Patriarhia Română, prin reprezentanții ei, precum și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 , Centrul Cultural „Ștefan Iordache”, cu sprijinul direct al Primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.


🎀 Am oferit puțin, pentru bucurie multă.🎀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *