Demersuri de colaborare cu Asociația Obștească „Forța Veteranilor” din Republica Moldova

Demersuri de colaborare cu Asociația Obștească „Forța Veteranilor” din Republica Moldova

Miercuri, 7 aprilie 2021, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a primit, la sediul central, din Strada Gării Filaret,  vizita veteranilor din Republica Moldova.


Gazdele întâlnirii de astăzi au fost Marius Apostol, președintele asociației, George Niță, Ion Maican și Iulius Onica, vicepreședinți coordonatori.


Reprezentanții Asociației Obștești „Forța Veteranilor”, Nicolae Dogari, Valentin Țapeș și Anatolie Petrici,  și-au declarat dorința unei colaborări prin care să manifestăm laolaltă implicarea și determinarea pentru recunoașterea meritelor ce li se cuvin, militarilor veterani care și-au îndeplinit, cu mare responsabilitate, datoria.


      Printre obiectivele de viitor enumerate de reprezentanții Asociației Obștești „Forța Veteranilor”, amintim că doresc obținerea acelorași drepturi pentru veteranii din Republica Moldova precum cele ale veteranilor din România.


    După prima întâlnire, suntem încrezători că această colaborare poate da rezultate fructuoase și putem câștiga un partener, care să se încreadă în aceleași valori și principii după care ne ghidăm.

      Împreună suntem mai puternici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *