O nouă întâlnire cu Asociația Obștească „Forța Veteranilor” din Republica Moldova

O nouă întâlnire cu Asociația Obștească „Forța Veteranilor” din Republica Moldova

         Vineri, 7 mai 2021, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a fost gazda unei noi întâlniri, la sediul central, din Strada Gării Filaret,  cu veteranii din Republica Moldova.

       Prin întâlnirea de astăzi s-a consolidat legătură dintre cele două asociații. Reprezentanții Asociației Obștești „Forța Veteranilor” și-au declarat dorința unei colaborări, urmând a se elabora un protocol in acest sens, prin care să manifestăm laolaltă implicarea și determinarea pentru recunoașterea meritelor ce li se cuvin, militarilor veterani care și-au îndeplinit, cu mare responsabilitate, datoria.Totodată, doresc sprijinul nostru pentru a demara o inițiativă legislativă în vederea obținerii acelorași drepturi pentru veteranii din Republica Moldova precum cele ale veteranilor din România.

      Ne încredem în aceleași valori și principii, fapt ce ne determină să credem că parteneriatul dintre cele 2 asociații este necesar.

     🇷🇴 Împreună suntem mai puternici!🇦🇩

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *