Întrevedere în cadrul DRPCVP

Ne propunem să nu pierdem nicio zi de activitate în și pentru interesul celor pe care îi reprezentăm.

      Astăzi, 07.07.2020, o zi foarte importantă, în care are loc votul final pentru Propunerea de Lege PL-x nr.264/2019, am dorit, chiar și înaintea acestui moment important, să ne susținem și să motivăm nevoia adoptării acestei forme, în cadrul unei întrevederi la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului, al M.Ap.N.

     Alte puncte abordate în întrevederea de astăzi: propunerea asimilării exercițiilor navale cu cele de misiune a menținerii păcii, precum și forma de remunerare pentru deplasarea în raioanele de dislocare a exercițiilor navale și acordarea sporului serviciului de cart.
 
      Din delegația, care a luat parte la grupul de lucru stabilit pentru astazi, au făcut parte: Marius Apostol, președintele asociației, Dan Cosma, prim-vicepreședinte, Florin Tutunaru, vicepreședinte, George Niță, vicepreședinte, Mihaela Dumitru, director secretariat, Cosmin Adrian Vasile, administrator și Veronica Mustață, membru.

    Ca de fiecare dată, așa cum ne-au obișnuit, am beneficiat de deschidere și interes pentru problemele abordate, menționând aceeași relație de colaborare.

    Vom continua să urmărim atingerea obiectivelor cât mai rapid, motivați de susținerea celor pe care îi reprezentăm.

Împreună vom reuși!

Clarificări privind Legea Veteranilor

    Dorim ca în relația cu cei pe care îi reprezentăm să avem un proces continuu și transparent de comunicare, nelăsând să intervină motive sau informații care să ne știrbească bunele intenții în tot ceea ce întreprindem.

    După muncă asiduă și eforturi neîntrerupte, după mai bine de un an încărcat cu demersuri și participări active pentru susținerea formei Propunerii de Lege Pl-x nr.264/2019, Legea Veteranilor, privind recunoașterea meritelor personalului din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate, participant la misiuni și acțiuni militare în țară sau în afara teritoriului statului român, precum și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat, considerăm  că singura asociație cu specific militar, care a manifestat interes și implicare pentru drepturile militarilor veterani este Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.

     Luând act de informațiile publicate în mediul online, privind asumarea rezultatelor muncii depuse de reprezentanții asociației noastre, care au argumentat și motivat necesitatea adoptării Proiectului de Lege Pl-x nr.264/2019, în forma propusă de A.M.V.V.D,  și agreată, în aceeași măsură, și de M.Ap.N, dorim să venim în întâmpinarea tuturor celor cărora li s-a născut incertitudine,  să îi asigurăm că întreg meritul pentru eforturile depuse se îndreaptă către reprezentanții A.M.V.V.D.

  Și pentru că mâine este o zi importantă, să ne canalizăm energia pozitivă către cei care vor decide adoptarea Proiectului de Lege.

    Împreună vom reuși!

A.M.V.V.D nu-i dă uitării pe cei 12 eroi de la Tuzla

     Chiar la 10 ani de la pierderea celor opt militari din Grupul Naval al Forțelor pentru Operații Speciale și a patru militari din Forțele Aeriene, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” dorește să le țină memoria vie.

    Astăzi, 5 iulie 2020, la Biserica veteranilor din teatrele de operații, de la Constanța, au fost comemorați cei 12 eroi, aducându-se un pios omagiu, înălțând rugăciune pentru odihna veșnică întru lumină, celor care s-au sacrificat servind  Patria.

    Printr-o ceremonie religioasă au fost pomeniți cei 12 militari, totodată, fiind sfințit, după cum e datina locului, și monumentul pe care stau tipărite numele celor 30 de militari eroi căzuți în teatrele de operații.

   De exemplara desfășurare și organizare a evenimentului s-a îngrijit președintele sucursalei Constanța a A.M.V.V.D, Cristi Crăciun.

     În plus, la ceremonia religioasă a participat președintele asociației, Marius Apostol, alături de vicepreședintele sucursalei Constanța a A.M.V.V.D, gen. (r) Dumitru Toma.

     Pentru ceea ce au fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci EROII NU MOR NICIODATĂ!

     Cinste și onoare memoriei lor!

Sursa foto: Centrul media al Forțelor Navale

Ședința Consiliului Director

Ziua de joi, 2 iulie 2020, a adus o întrunire a Consiliului Director, care a supus discuției și votului, în cele aproape 5 ore, toate punctele aflate pe ordinea de zi.

      Nicio întâlnire nu are loc fără a avea de aprobat noi cereri de adeziune, fapt care susține ideea unei continue evoluții.

    În cadrul ședinței Consiliului Director s-au pus la punct ultimile detalii organizatorice cu privire la Adunarea Generală stabilită pentru data de 11 iulie, la care vor participa reprezentanți ai celor 30 de sucursale.

    S-a prezentat evoluția demersursurilor întreprinse cu privire la identificarea, în cel mai scurt timp, de resurse și suport procedural din partea Ministerului Fondurilor Europene, pentru inițierea viitoarelor lucrări la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani.

     În cadrul întâlnirii, s-a stabilit grupul reprezentativ al asociației participant la ședința de lucru cu MApN, stabilită pentru data de 7 iulie, dată importantă și cu privire la adoptarea Proiectului de Lege PL-x nr.264/2019, Legea Veteranilor.

     Activitatea și scopurile asociației ramân transparente, care dau posibilitatea tuturor membrilor de a le cunoaște evoluția, de aceea facem cunoscute, periodic, toate activitățile acesteia.

     Împreună suntem mai puternici!

Noi demersuri pentru C.R.R.V

Am spune că temeperaturile de iulie ne-au moleșit pe toți și ne-au luat toată vlaga necesară desfășurării activității în limitele normale. Totuși, vremea nu este o piedică pentru militarii veterani, care și-au dus la bun sfârșit misiunile în medii mult mai dificile. Și ca o dovadă a aprecierii noastre pentru ei, chiar și în astfel de condiții, ne continuăm drumul în căutarea celor mai benefice soluții pentru demararea viitoarelor lucrări de la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani, de la Mănăstirea Dealu.

     Astăzi, 2 iulie 2020, alături de reprezentanți ai Faster Dynamic, am întrunit un grup de lucru la Ministerul Fondurilor Europene, cu secretarul de stat, Adrian Marius Mariciuc, cu privire la suportul acordat în crearea unei noi axe de direcționare a resurselor financiare necesare demarării lucrărilor.

     Cu pași mici, dar siguri, ne putem îndeplini visul!

     Împreună susținem veteranii!

Exemple de omenie
 

  Oamenii, care prin propriile fapte, devin exemple ale societății, trebuie făcuți cunoscuți și recompensați cu respectul și aprecierea noastră.

     Două astfel exemple sunt: subinspectorul de penitenciare Valentin Ganea și caporalul Laurențiu Cobzaru, onorându-ne să îi avem ca membri în Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, doi eroi care au luptat pentru viața altor semeni.
   
     Valentin Ganea, aflat în timpul liber, în momentul auzului țipetelor disperate ale părinților unei micuțe de un an și jumătate, prinsă în curenții Dunării, nu a ezitat să riște și să sară în apa fluviului, ca apoi, să o aducă pe micuță la mal, acolo unde i-a aplicat manevrele de resuscitare până la sosirea echipajului medical.

      Laurențiu Cobzaru este cel care în timpul său liber și-a propus, pentru a nenumărata dată, să lupte pentru semenii săi. De data aceasta pentru viața tinerei polițiste Țoapă Elena Ramona, care la început de carieră, a fost diagnosticată cu leucemie acută.
 
      Laurențiu, prin cei 600 de km parcurși de la Galați la Satu Mare, a dorit să atragă cât mai mulți oameni în lupta pentru viața Ramonei, asigurând pe de-o parte cantitatea de sânge necesară pe perioada tratării ei, cât și asigurarea costurilor tratamentului pe care trebuie sa îl urmeze pentru a învinge boala.

     Pentru actele de omenie ale celor doi camarazi, președintele A.M.V.V.D, Marius Apostol, a ales să le ofere, în semn de prețuire și apreciere, placheta de onoare a asociației.

    Vă mulțumim, dragi camarazi, că v-ați demonstrat profesionalismul și civismul, devenind adevarate exemple ale societății.
     Onoare și respect, vouă!

Legea Veteranilor, o nouă victorie a A.M.V.V.D.

      Ziua de luni, 29 iunie 2020, vine cu vești dintre cele mai bune, aducând o răsplată eforturilor continue depuse de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.

      Știm că timpul le rezolvă pe toate, dar totuși, direcția lucrurilor este stabilită prin muncă și implicare, astfel că, Proiectul de Lege Pl-x nr.264/2019 s-a aflat pe ordinea de zi în ședința Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională, trecând cu succes prin Camera Decizională.
   
      Proiectul de Lege Pl-x nr.264/2019 presupune recunoașterea meritelor personalului din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate, participant la misiuni și acțiuni militare în țară sau în afara teritoriului statului român, precum și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat.

      Un aport considerabil în anevoiosul drum parcurs spre adoptare al acestei forme a Pl-x nr.264/2019, propusă și susținută de A.M.V.V.D., l-au avut, prin implicarea activă și inițiativele de susținere a acesteia, președintele Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională, Ion Mocioalcă și Ministrul Apărării Naționale, Nicolae  Ionel Ciucă, cărora le mulțumim, în mod deosebit, și dorim să le declarăm înalta noastră considerație pentru interes și implicare.

     Putem birui orice ne propunem! Încrederea celor pe care îi reprezentăm ne motivează să ducem o luptă neîntreruptă, cu toate resursele disponibile, să demonstrăm,  în final, că solidaritatea și camaraderia sunt principalele noastre virtuți.

     Împreună susținem veteranii!