muzica militara

1 post

Încă un an cu YOUNG VETERANS FEST – marca AMVVD

Manifestarea marca AMVVD „Young veterans Fest” a ajuns la cea de-a 4-a ediție și revine la locația ce l-a consacrat – Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani și Clubul Veteranilor, de lângă Târgoviște.

Pentru a nu lăsa nimic la voia întâmplării, activitatea a fost introdusă pe ordinea de zi a ședinței lunare a Consiliului Director, pentru a fi analizate măsurile necesare pentru buna desfășurare a atât de așteptatului eveniment.
Asociaţia Militarilor Veterani Şi Veteranilor Cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD), pentru această ediție pregătește surprize pentru toți cei care doresc să-i cunoască pe eroii contemporani ai României, veteranii teatrelor de operații – VTO, problemele cu care ne confruntăm și modul în care reușim să le gestionăm, în sensul soluționării lor.

În cadrul acestui eveniment vor fi alături de AMVVD pe lângă Muzica Militară, Elicoptere ale Forțelor Aeriene, militari ai Forțelor pentru Operațiuni Speciale și artiști cu renume cum ar fi: actorul și solistul de la „Spitalul de Urgență” DAN HELCIUG, interpreta Adina BÎSCOVEANU, interpreta Nicoleta VASILE și formația ”MELOSS”, interpretul Florin VASILICĂ și grupul folcloric ”Teleormanul”, interpreta Denisa PÂRVU, solista Mirela Poiană și formația ”Gara veche”, ansamblul de dansuri ”Vestitorii Aninoasei”, ansamblul folcloric „Mugurași de la Chindie” etc.

Vom mai avea un concurs de airsoft susținut de grupul Ghost Regiment și multe alte surprize care vă așteaptă cu nerăbdare la YOUNG VETERANS FEST – 2024.
Așa cum ne-au obișnuit, camarazii veterani din ANVRI a Republicii Moldova și veterani ai armatei SUA vor fi prezenți.

Dar să nu uităm că la apelul președintelui clubului moto VTO B2 Riders, Barbaru’, vor participa motocicliști din toată țara. Aceștia vor fi escortați de către motocicliștii Poliției Militare a Forțelor Terestre și a Jandarmeriei Române, care vor dirija orchestra complexă ce compune coloana moto. Deplasarea coloanei se va face de la București spre Târgoviște și înapoi în condiții de maximă siguranță rutieră.

Dragi invitați și oaspeți, în toți acești ani de activitate, AMVVD a realizat imposibilul. A obținut acordarea indemnizației pentru veteranii TO, a primit spatiu pentru realizarea unui edificiu emblematic pentru veterani și anume CRRV, a efectuat multiple întâlniri cu factorul politic, ministere și alte structuri asociative ale cadrelor militare ce au servit în SAOPSN, pentru a asigura promovarea intereselor militarilor în activitate, dar și a celor în rezervă și retragere. Am realizat lucruri la care nimeni nu speră, doar prin perseverență și devotament pentru cei pe care-i reprezentăm și nimic nu ne-a oprit. Și vreau să vă amintesc un fapt care va aduce bucurie: anul trecut primul ministru a aprobat asigurarea fondurilor necesare finalizării CRRV și punerii acestuia în funcțiune până în anul 2025.
Dragi membri și susținători, vă asigur că AMVVD nu a fost deturnată de la obiectivul său principal, iar noi suntem aceiași oameni devotați și vom servi interesele noastre până la capăt. Sunt convins că și anul acesta vom avea parte de un festival reușit și vă așteptăm cu drag pe toți membrii AMVVD, sau cetățeni cu suflet pentru România, în perioada 30 August – 01 Septembrie a.c.” a spus Marius Apostol, președintele AMVVD, veteran al teatrelor de operații, grav rănit în misiune.