Articole

523 posts

AMVVD – Bucuria de a dărui se înmulțește când este prețuită de cel care primește.

Nu de mult s-a încheiat tabăra oferită de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” elevilor Școlii Gimnaziale din Pucioasa, dar cele trăite acolo au lăsat o amprentă memorabilă în memoria lor fragedă și inocentă.
Cuvintele mari spuse din glasul unui copil au o încărcătură inestimabilă și reprezintă recompensa supremă pentru veteranii instructori care în mod voluntar s-au preocupat cu mare atenție și dăruire că activitățile să fie plăcute și provocatoare totodată.
„Veteranii AMVVD – veterani ai României contemporane, și-au îndeplinit încă odată datoria morală față de țară și Armata României prin promovarea valorilor morale, a tradițiilor și simbolurilor naționale și aceasta nu se poate face mai bine decât atunci când te adresezi tinerilor care au astfel ocazia să crească având acestea valori în suflet încă de la o vârstă fragedă.
Cuvintele de mulțumire spuse de „tinerii veterani” la terminarea activitalor din tabără, dar și mesajele transmise ulterior ne-au copleșit de emoție și ne-au convins că nu trebuie să ne oprim aici.

Dragă Robert, dragi copii participanți în taberele AMVVD din toată țara și nu numai, vă mulțumim că ne-ați dat ocazia să fim utili țării și după trecerea noastră în rândul rezervei Armatei României, vă mulțumim că dați sens vieții noastre, vă mulțumim că prin voi renaște speranța în sufletul nostru pentru o Românie care va dăinui încă mult timp. Veteranii vă transmit salutul lor ostășesc și vă așteaptă să participați și la celelalte tipuri de activități pe care le vom iniția.
Am onoarea să vă salut!” – mesajul domnului Marius APOSTOL, președintele AMVVD, militar veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiuni.
Susținem veteranii!
Onoare și respect!

AMVVD – din nou un reper pentru noua generație

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” s-a înființat din dorința de a promova respectul pentru Armata României și mai ales respectul față de sacrificiile militarilor. Iată că acest mesaj a avut efect și asupra elevilor Colegiului ” Zincă Golescu” din Pitești, care astăzi aflându-se la Târgoviște, au ținut să viziteze și Muzeul Veteranilor din Teatrele de Operații, situat la Centru de Recuperare și Refacere a Veteranilor de la Mănăstirea Dealu.
Tinerii elevi au fost întâmpinați și conduși de-a lungul exponatelor de președintele AMVVD, domnul Marius Apostol, care a oferit explicațiile referitoare la fiecare exponat.
„Respectul pentru simbolurile naționale și tradițiile militare, respectul față de înaintași și faptele lor de curaj, se cultivă cel mai bine prin contactul direct cu cei care au trăit momente istorice. Noi ne-am făcut datoria fără întârziere, pentru că iubirea de neam și țară sunt sfinte.

Dragi elevi, numai cunoscând istoria veți ști cum să evitați tragedii în lumea în care veți trăi și în care, unii dintre voi, veți avea un rol decizional major.” – sunt cuvintele spuse de domnul Marius APOSTOL, președintele AMVVD, militar veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiunii.
Onoare și respect!

O nouă zi și multe experiențe în tabăra „Tinerilor Veterani” – AMVVD,

În domeniul militar nicio secundă nu se pierde fără a învăța o lecție care să-ți dezvolte instinctul de supraviețuire, pe care să-l folosești la nevoie. Astfel, ce zi mai bună putea fi pentru un exercițiu de alarmare, decât duminica dis de dimineață?
Nelipsita înviorare și micul dejun sunt parte eternă a programului zilnic al unui cadet, deci nu puteau lipsi.
Ziua de instrucție a început cu învățarea tehnicilor de acordare a primului ajutor în caz de evenimente medicale și a metodelor de aprindere a focului atât de necesar atât pentru a asigura supraviețuirea in condiții de izolare, prin asigurarea căldurii corporale optime militarilor dar și prin utilizarea la tratarea termică a alimentelor și fierberea apei pentru a deveni potabilă.
A fi militar nu înseamnă doar pregătire și tonus ridicat, dar și o stare spirituală echilibrată, astfel că hramului bisericii mănăstirii Dealu – „Acoperământul Maicii Domnului” a oferit ocazia perfectă pentru participarea „cadeților” AMVVD la slujba liturghiei, urmată de o plimbare prin împrejurimile CRRV și a Mănăstirii pentru a asigura înțelegerea și sedimentarea învățăturilor creștine primite de la preot.
Înaintea mesei de prânz a fost constituită formația taberei, pentru a face un bilanț al activităților și a transmite certificatele de participare și conferirea titlului de cadet al taberei AMVVD – „Tinerii Veterani”.
Masa de prânz a oferit ocazia rememorării amintirilor plăcute trăite în tabără pe care le vor lua cu ei acasă și amânarea momentului despărțirii de locul care le-a produs un impact profund și plăcut, dezvoltând dorința de a reveni și anul viitor.

„Tabăra „Tinerilor Veterani – AMVVD” a oferit ocazia întâlnirii tinerilor din orașul Pucioasa cu cei care au ajutat scrierea istoriei recente a României, pentru că cine altcineva a asigurat susținerea puternică și necondiționată a politicii externe a României dacă nu Armata Română prin militarii participanți la misiunile din teatrele de operații, care au sacrificat familia, sănătatea sau chiar propria viață pentru susținerea obiectivului strategic al României, acela de a participa la misiuni de coaliție și de a deveni un stat contributor important la efortul international de combatere a terorismului și sprijinire a populației civile din zonele defavorizate. Unii camarazi și-au pierdut viața în acest efort altruist, dar povestea lor și experiența dobândită nu trebuie lăsată să moară, ci trebuiesc transmise generațiilor viitoare spre a fi învățătură și astfel erorile trecutului să nu se repete. Prin această tabără, dar și prin celelalte organizate de AMVVD pe teritoriu anul acesta, dar și anii trecuți, veteranii teatrelor de operații, eroii contemporani ai României, și-au îndeplinit datoria sacră de a transmite experiență dar și sentimentul de apartenență la un popor demn, iar iubirea de neam și țară sunt sfinte.” – sunt cuvintele spuse, cu glasul tremurând de emoția despărțirii, de domnul Marius APOSTOL, președintele AMVVD, militar veteran, grav rănit pe timpul misiunilor din teatrele de operații.
Onoare și respect!

La buna desfășurare a activităților și-au adus aportul veterani și susținători AMVVD, astfel:

  • coordonatorii taberei:
    Marius APOSTOL, Iulius ONICA, Valeriu DRAGOMIR;
  • personal auxiliar: Mihail Sorin VARTOLOMEI, Niculae MARALOIU, Carmen APOSTOL, Niculae PASCALE, Irina SCARTOAJE, Catalina DRAGOMIR, Didi VOICILA, Cosmin Vasile ADRIAN, Asociația de airsoft „Ghost Regiment” – președinte Vasile Adrian, echipa jandarmeriei Dâmbovița, îndrumătorul cultural al muzeului Mănăstirii Dealu – domnul Constantin CRISTEA;
  • din partea Școlii Gimnaziale ” Mihai Viteazul” din Pucioasa au participat doamnele profesoare ZAMFIR Claudia Aurora, PINCOVICI Alina-Ivona, TEOTOC Elena Loredana, MARTON Elena, BIRO Gabriela;
  • orașul Pucioasa a fost reprezentat de domnul primar ANA Emilian Constantin

„Cadeții” din tabăra AMVVD de la CRRV Târgoviște – ziua 2

Astăzi deși e zi de weekend, încă de la prima licărire de lumină la CRRV Târgoviște se aud glasuri copii fericiți. Cu toții sunt emoționați și curioși să descopere surprizele pe care le va rezerva o nouă zi în tabăra „Tinerilor Veterani” organizată de instructorii AMVVD.
Fericiți și neastâmpărați aleargă prin împrejurimi, făcând o gălăgie plăcută de suflete libere și fericite să descopere o lume nouă, inedită, pe care doar unii vor reuși să o descopere pe deplin mai târziu.
Programul zilei a început cu demostrațiile practice despre misiunile și modul de acțiune a unei unități canine, unde actorul principal a fost „Rex”, un exemplar minunat din rasa câinilor lupi pe care Inspectoratul de Jandarmerie a județului Dâmbovița Dâmbovița îl are în încadrat.
Au urmat ateliere unde tinerii participanți au învățat diferite tehnici de supraviețuire, confecționarea unui adăpost, procurarea hranei și a apei potabile.
La lăsarea serii, copii au ascultat poveștile de viață ale instructorilor, militari veterani care au rupt din timpul lor pentru a fi prezenți și a transmite mai departe tinerei generații spiritul datoriei față de patrie, responsabilitatea ducerii mai departe a obiceiurilor și tradițiilor nationale, precum și a obiceiurilor militare privind respectul față de însemnele naționale și față de semeni. Aici focul de tabără a făcut ca peisajul să fie și mai profund, iar tinerii „cadeți” au sorbit fiecare istorioară, dorind ca odată să ajungă și la performanțele celor din fața lor.
„Glasurile copiilor care zburdă fericiți, copleșiți de sentimentul de libertate este răsplata neprețuită a efortului nostru. Oferim experiență și îndemânare, dar mai ales oferim modele semne de urmat. Numai așa românismul și spiritul de devotament față de țară va fi transmis mai departe către generațiile ce abia așteaptă să-și ia zborul din cuib și să preia misiunea sacră continuității în teritoriul pe care înaintașii ni l-au lăsat moștenire cu prețul sângelui lor.” – Marius APOSTOL, președintele AMVVD, militar veteran, grav rănit pe timpul misiunilor din teatrele de operații.
Onoare și respect!

AMVVD primește o nouă serie de copii în tabăra de la CRRV Târgoviște

A devenit o tradiție organizarea de către Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” a taberelor pentru copii. Astfel, în perioada 29.09 – 01.10.2023, un grup de 30 copii, de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Pucioasa, va beneficia de o perioadă de relaxare la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani Târgoviște, în cadrul proiectului marca AMVVD denumit „Tinerii Veterani”.
În fapt, odihna vă fi una activă, întrucât perioadele de relaxare alternează cu activități care să dezvolte tinerilor participanți motricitatea, îndemânarea dar și atașamentul față de armată și istoria noastră bogată în exemple demne de urmat.
Astăzi, în prima zi, copiii au fost primiți de instructorii experimentați ai AMVVD, au fost instruiți asupra regulilor de conviețuire, s-au prezentat măsurile de siguranță și cele de prevenire a incendiilor.
Seara a venit repede, așa că viitorii „tineri veterani” au fost invitați să vizioneze un clip de prezentare a Asociației și scurte imagini cu participarea militarilor români în Teatrele de Operații, apoi au servit cina.
„Este o tradiție a noastră, a AMVVD, să organizăm tabere pentru copii. Anul acesta au fost deja organizate astfel de tabere la Nemțișor și Bacău. Ne orientăm să aducem copilași cu posibilități reduse, dar bineînțeles că orice doritor este bine primit. Educarea și formarea tinerei generații într-un spirit sănătos este o prioritate pentru noi.

Prima zi s-a încheiat frumos iar copilașii se gândesc cu emoție la activitățile ce vor fi parcurse în zilele următoare.
Tinerilor participanți, le urez bun venit aici la CRRV Târgoviște, unde oferim cadrul necesar desfășurării în foarte bune condiții a activităților.” – ne-a spus domnul Marius Apostol, președintele AMVVD, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiuni.

Succes „tinerilor veterani”!
Succes domnilor instructori!
AMVVD, mereu aproape de oameni!

AMVVD & ANVR la Timișoara, împreună în viața urbei

La invitația directorului Oficiului Județean de Poștă Timiș, domnul Nicolae AVRAM, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Razboi, domnul general maior retragere Constantin MĂRĂCINE, însoțit de directorul departamentului comunicare al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, domnul Mihail Sorin VARTOLOMEI, au efectuat o vizită în scopul promovării activităților noastre în rândul societății civile.
Discuțiile au fost deschise, manifestându-se disponibilitatea de a ajuta în măsura posibilităților.
La muzeul Poștei Române, organizat în cadrul impunătorului edificiu din Timișoara, am avut ocazia să cunoaștem puțin din istoria timbrelor poștale în România și despre istoricul poștei Române. Tot aici a avut loc și o întâlnire între generații, unde tinerele vlăstare au avut șansa de a întâlni personalități care au trăit evenimente istorice importante pentru România.

Domnul director Avram Nicolae ne-a adresat invitația de a participa la ceremonialul de dezvelire a bustului generalului Trapșa Mihail, ce se va desfășura în luna octombrie a.c., în localitatea Lăpușnicel, din județul Caraș-Severin. Cu aceeași ocazie se va lansa și monografia comunei Lăpușnicel.
Generalul Trapșa Mihail, bănățean român, ce a trăit în secolul XVIII, a ajuns în fruntea armatei austriece, fiind o figură marcantă a Curții de la Viena, pentru faptele sale fiind înnobilat cu titlul de cavaler de Trapșa; din averea personală a înființat, la Caransebeș, o școală de fete cu predare numai în limba română.
La sfârșitul întâlnirii am primit invitația de a consemna câteva impresii în cartea de onoare a prestigioasei instituții.

Acțiune caritabilă a Doomstriker LEMC Romania în Timișoara, susținută de AMVVD și VTO B2 Riders.

Atunci când nu organizează ei înșiși activități umanitare, membrii AMVVD împreună cu VTO B2 Riders nu pregetă să susțină activitățile caritabile a căror inițiatori sunt alte entități sociale.
Este și cazul evenimentului organizat de Doomstriker LEMC și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) care vor oferi împreună sprijin pentru a obține fondurile necesare renovării a două saloane ale Secției de Cardiologie, din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara.
Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22-24 septembrie 2023 și a cuprins activități destinate atât celor mari cât și celor mici, cuprinzând expozitie de motociclete la mall.ul orașului de pe Bega, concert sustinut de Dragos Moldovan Band (castigatorul Vocii Romaniei din 2019), parada moto, iar la „Hanul Kilometrul 6” jocuri, concursuri, tombola, concerte și multe alte surprize.

Daca vreți să fiți printre cei care contribuie la proiectul “Din inima pentru inimile comunității”, se pot face donatii in contul Asociatiei MOTODOOMBANAT: RO98BRDE360SV97038523600, deschis la BRD sucursala Timisoara.⁹