Daily Archives: 3 octombrie 2018

2 posts

Delegația AMVVD, în vizită la Centrul Național de Instruire Întrunită ,,Getica” și la Brigada 2 Vânători de Munte ,,Sarmisegetusa”

Astazi, 03.10.2018, în cadrul vizitelor de lucru pe care le desfășoară în garnizoanele țării, delegația AMVVD condusă de președintele Marius Apostol a ajuns în vizită la unități militare din județul Brașov. Alături de președintele AMVVD, din delegație au făcut parte: prim-vicepreședintele Dan Cosma, vicepreședinte Iloiu Adrian și secretar general Mihaela Dumitru. Ajunși la Brașov, reprezentanții AMVVD au fost întâmpinați de vicepreședinții sucursalei Braşov- Ana Stoica şi Nicuşor Bica militar rănit în Teatrele de Operații din Afganistan care au însoțit delegația venită de la București în unitățile militare vizitate.

Prima vizită de lucru a vizat ,,Centrul Național de Instruire Întrunită Getica-Cincu”, locul unde militarii participanți la misiuni în teatrele de operații se pot instrui în cele mai bune condiții  prin utilizarea tehnologiilor de simulare reală și  crearea unui mediu operaţional apropiat de realitatea câmpului de luptă modern. La centrul de instruire de la Cincu reprezentanții AMVVD au fost întâmpinați de colonelul Cătălin Ticulescu, comandantul centrului pe care l-au informat cu privire la proiectul noii Legi a veteranilor și militarilor răniți în teatrele de operații și la proiectul Centrului de Recuperare și Refacere de la Târgoviște.

După ce au părăsit centrul de instrucție de la Cincu, reprezentanții AMVVD au ajuns la Compania 249 Comunicații şi Informatică, unde au purtat discuții, cu militarii, pe baza proiectului noii Legi a veteranilor și militarilor răniți din teatrele de operații și a facilității introducerii în oraşul Braşov a gratuității locurilor de parcare, pe domeniul public și privat, pentru veteranii din teatrele de operații, la cererea AMMVD.

Ultima țintă a itinerariului delegației AMVVD a fost sediul  Brigăzii 2 Vânători de Munte ,,Sarmizegetusa” unde delegația a fost întâmpinată de colonelul Cristian Teglas, comandantul brigăzii, discuțiile vizând aspectele abordate și la Compania 249 Comunicații și Informatică.

Militarii  Brigăzii 2 Vânători de Munte ,,Sarmizegetusa”, inclusiv cei ai Companiei 249 Comunicații şi Informatică Braşov,  au asigurat delegația AMVVD  de tot suportul în ceea ce privește promovarea colectării de fonduri necesare ridicării  Centrului pentru Recuperarea și Refacerea Veteranilor din Teatrele de Operații la SMS 8833.

Sucursala Bistrița a AMVVD, în sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud

Obișnuiți să aducă bucurie celor din jur, militarii veterani nu uită niciodată să-și ajute semenii aflați în situații de viață mai puțin fericite. Astfel, miercuri, 3 octombrie 2018, o delegație a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, sucursala Bistrița, formată din Nicolae Patainea-președinte, Mihai Balc-secretar și Dan Atănăsoaie-casier, a poposit la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud (DGASPC) pentru a înmâna o cantitate însemnată de alimente constând în conserve de carne și pește, compoturi și sucuri naturale.

La sediul DGASPC, reprezentanții AMVVD au fost întâmpinați de directorul instituției Adriana Morari și directorul adjunct Adrian Oprea care au mulțumit militarilor veterani arătându-și respectul și recunoștința pentru gestul de bunătate venit din partea acestora.

AMVVD nu uită să-și ajute semenii, indiferent de situație!

Împreună suntem mai puternici!