Daily Archives: 24 octombrie 2018

1 post

24 OCTOMBRIE – ZIUA NAȚIUNILOR UNITE

 Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) este cea mai importantă organizaţie internaţională. Fondată în 1945, după cel de-al Doilea Război Mondial, cuprinde astăzi 193 de state membre. Înființarea acesteia a constat în semnarea, de către membrii fondatori, a Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internaţională” şi „respectarea dreptului internaţional”. Sediul central al organizaţiei este la New York.
În 1947, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat 24 octombrie, ziua aniversară a Cartei Naţiunilor Unite, care „va fi dedicată informării popoarele din lume despre scopurile şi realizările Organizaţiei Naţiunilor Unite”. În 1971, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie prin care declară că „Ziua internaţională a Naţiunilor Unite” trebuie să fie o zi de sărbătoare pentru toate statele membre. Numele de ,,Naţiunile Unite”, propus de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Franklin D. Roosevelt, a fost menţionat pentru prima dată în Declaraţia Naţiunilor Unite, la 1 ianuarie 1942, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. România a aderat la ONU în data de 14 Decembrie 1955.  Secretarul general al ONU este portughezul Antonio Guterres (din 1 ianuarie 2017).
Art 2 din Carta Națiunilor Unite