Daily Archives: 11 mai 2020

1 post

Pios omagiu sublocotenentului (pm) Valerică Leu

15 martie 1979 – 12 mai 2010

     Sergentul major Valerică Leu din cadrul Batalionului 33 Manevră, dislocat în teatrul de operații din Afganistan a căzut la datorie la data de 12.05.2010. Militarul făcea parte dintr-o subunitate de intervenție solicitată pentru securizarea unei căi de acces. În timpul operațiunii de securizare a fost grav rănit. Militarului i s-a acordat primul ajutor la fața locului, ulterior fiind evacuat pe calea aerului la spitalul militar din Baza Lagman.
   
      Câteva ore mai târziu, cu toate eforturile depuse de către echipa medicală, în urma rănilor suferite, sergentul major Leu Valerică a fost declarat decedat.

     Sergentul major Leu Valerică, născut la data de 15 martie 1979, era încadrat la Batalionul Logistic al Brigăzii 2 Vânători de Munte Brașov, era căsătorit și tată al unui băiețel de 4 ani, fiind la a doua misiune în Afganistan.

      În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operații Afganistan în care și-a sacrificat viața, sergentul major Leu Valerică a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem).

     De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Leu Valerică, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Brașov, județul Brașov, în baza H.C.L. nr. 297 din 31.05.2010.

Pentru ceea ce a fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sf.Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci: EROII NU MOR NICIODATĂ!

Cinste și onoare memoriei lui!