Daily Archives: 29 iunie 2020

1 post

Legea Veteranilor, o nouă victorie a A.M.V.V.D.

      Ziua de luni, 29 iunie 2020, vine cu vești dintre cele mai bune, aducând o răsplată eforturilor continue depuse de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.

      Știm că timpul le rezolvă pe toate, dar totuși, direcția lucrurilor este stabilită prin muncă și implicare, astfel că, Proiectul de Lege Pl-x nr.264/2019 s-a aflat pe ordinea de zi în ședința Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională, trecând cu succes prin Camera Decizională.
   
      Proiectul de Lege Pl-x nr.264/2019 presupune recunoașterea meritelor personalului din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate, participant la misiuni și acțiuni militare în țară sau în afara teritoriului statului român, precum și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat.

      Un aport considerabil în anevoiosul drum parcurs spre adoptare al acestei forme a Pl-x nr.264/2019, propusă și susținută de A.M.V.V.D., l-au avut, prin implicarea activă și inițiativele de susținere a acesteia, președintele Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională, Ion Mocioalcă și Ministrul Apărării Naționale, Nicolae  Ionel Ciucă, cărora le mulțumim, în mod deosebit, și dorim să le declarăm înalta noastră considerație pentru interes și implicare.

     Putem birui orice ne propunem! Încrederea celor pe care îi reprezentăm ne motivează să ducem o luptă neîntreruptă, cu toate resursele disponibile, să demonstrăm,  în final, că solidaritatea și camaraderia sunt principalele noastre virtuți.

     Împreună susținem veteranii!