Daily Archives: 28 noiembrie 2021

1 post

Gânduri pentru tine, înainte de Parada Națională de 1 Decembrie din București

1.500 de militari vor bate pas de defilare pe 1 Decembrie la Parada Națională, organizată și anul acesta, la Arcul de Triumf din Capitală. Așa cum v-am obișnuit, suntem iar prezenți.

Avem plutonul nostru, al AMVVD-ului, și purtăm cu noi în suflet toți camarazii ce au plătit tributul suprem în teatrele de operații.

Îi purtăm în suflet pe camarazii pierduți în TO

Fiecare dintre noi are lângă el un camarad pierdut, vom defila împreună, în uniforma purtată în TO și ai să vezi, pentru o clipă, pe fața noastră mândria lor.

Ce dacă unii dintre noi sunt răniți, ce dacă durerea își va face simțită prezența vom merge înainte, vom defila, vom saluta și nu ne vom lăsa. Camarazii noștri ne vor da puterea de a fi, poate, cei mai buni.

Omule, te-am chema să ne vezi și să vezi că prin noi le vei simți și prezența lor, dar nu vrem să te punem în pericol, vremurile nu ne lasă să dăm mâna și să vă salutăm. Să vă povestim despre ei și să ajungi să ne cunoști mai bine.

Noi, am jurat că vom apăra, chiar și cu prețul vieții, țara. Iar țara sunteți voi, oamenii acestui neam! D-asta vrem să fiți în siguranță și să ne asigurăm că nu veți păți nimic, că veți rămâne sănătoși alături de cei dragi.
Noi îți vom simți prezența chiar dacă vei urmări Parada Zilei Naționale din fața televizorului, vom ști că ne ești aproape și că ne susții.   

Antrenamentele din Poligonul Ghencea

Știi, sâmbătă, în Poligonul armatei din Ghencea, au avut loc două antrenamente în care s-au pus la punct și cele mai mici detalii. Antrenamentele din Poligonul Ghencea au urmărit nu doar cadența perfectă a militarilor, ci și a mașinilor de luptă. Anul acesta îi vei vedea, în premieră, și pe colegii noștri de la Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Repețiile finale sunt programate în această dimineață de duminică. Vom fi dis de dimineață chiar la Arcul de Triumf.  

Vom sărbătorii și în țară ZIUA NAȚIONALĂ

După cum v-am mai spus, suntem o asociație care s-a dezvoltat și am ajuns să avem, în țară, 42 de sucursale. Președinții de sucursale s-au pregătit pentru această sărbătoare națională și vor avea diverse activități.
Dar despre aceste activități vă vom spune și vi le vom arăta într-un articol viitor.