Daily Archives: 10 mai 2022

3 posts

A.M.V.V.D. anunță o vară plină de evenimente

O altă ședință a Consiliului Director a avut loc la sediul asociației din str Gara Filaret nr 2, București unde s-au discutat viitoarele activități ale AMVVD din această vară. Atât Bucureștiul, cât și sucursalele din țară pregătesc numeroase evenimente cultural-istorice pentru descoperirea şi promovarea carierei militare, cunoșterea și recunoasterea meritelor militarilor români ce au avut misiuni internaționale, sacrificiul adus de veteranii teatrelor de operații pentru respectarea acordurilor semnate de România și linistea și pacea acestui neam, promovarea AMVVD și scopul acesteia.

Printre subiectele principale discutate la ședință se numără și Adunarea Generala Extraordinară din 04.06.2022,
Festivalul „Young Veterans Fest” din parcul Dumbrava, Oraș Călărași în perioada 17-19 iunie 2022, participarea AMVVD la cea a 8-a ediții a expo-conferinței de apărare, aeronautică, securitatenațională și cibernetică „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2022”.


Alte subiecte abordate au fost:

  • continuarea activităților de umanitare pentru refugiații din Ucraina și persoanele defavorizate din România, promovarea spiritului de solidaritate precum şi a coeziunii de grup, atât în rândul membrilor săi cât şi în relaţia acestora cu societatea civilă, activități ce sunt susținute de toate sucursalele AMVVD și de București
  • participarea/organizarea de către AMVVD BACĂU a simpozionului de la Bacău în colaborare cu Consiliul Județean, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” , Muzeul Militar Național Bacău
  • activități în sucursalele AMVVD și în București de promovare a zilelor cu insemnătate istorică pentru Armata României
  • participarea AMVVD la cea de-a 8-a ediție a MARIS FEST prin sucursala Mureș
  • organizarea de către AMVVD de cursuri, simpozioane, mese rotunde, spectacole artistice, concursuri pe diferite teme, în scopul strângerii de fonduri și în scop educativ-recreativ.
    ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !

La AMVVD Botoșani continuă sprijinirea cu diverse ajutoare pentru cetățenii ucraineni

Atacurile asupra Ucrainei au continuat inclusiv în timpul paradei de ieri, 9 mai, de Ziua Victoriei de la Moscova. Armata rusă a lansat patru rachete Onyx de înaltă precizie asupra regiunii Odesa. Alte rachete au fost lansate în centrul orașului luni seară. Bombardamente au fost și în Donețk, unde autoritățile ucrainene au raportat și mai mulți răniți printre care și civili, mame și copii.

Invazia Rusiei în Ucraina a dus la devastarea a sute de spitale și a altor instituții medicale. I-a lăsat pe medici fără medicamente.

Încă de la începutul războiului AMVVD s-a implicat în sprijinirea refugiaților din Ucraina atât în București, cât și în țară, cu ajutorul sucursalelor. Și continuam cu sprijinirea mamelor și copiilor din Ucraina și în centrele special amenajate. La AMVVD Botoșani, am fost rugați să ajutăm și cu medicamente esențiale spitalelor. 

Astfel, am încercat, în limita posibilităților, să acordăm sprijin cu diverse consumabile medicale, medicamente etc. pentru cetățenii ucraineni.

Noi beneficii aduse de AMVVD ALBA pentru membrii asociației

A fost semnat protocolul de colaborare între Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – sucursala Alba și S.C. „NIK VULCANIC SERVICE” S.R.L. cu sediul în Alba Iulia, str. Livezii nr. 35.
Protocolul prevede că membrii A.M.V.V.D. vor beneficia de o reducere de 10% la serviciile de vulcanizare pentru autoturisme și autocamioane.
Mulțumim și pe această cale camaradului nostru Vladimir Marian GLIGOR pentru sprijinul si implicarea în realizarea acestui proiect!