Monthly Archives: iulie 2022

17 posts

La Neamț, ceremonie publică dedicată Zilei Imnului Național al României

Vineri 29 iulie, militarii garnizoanei Piatra Neamț au organizat în Piața Tricolorului, ceremonia publică dedicată Zilei Imnului Național al României.

La activitate, au participat membri AMVVD, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cadre militare în rezervă și retragere, revoluționari, public și mass-media locală, dar și reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cadre militare în rezervă și retragere, revoluționari, public și mass-media locală, maior Ovidiu Pădurariu – comandantul Batalionului 634 Infanterie ,,Mareșal Jozef Pilsudski”, locotenent colonel Marius Dascălu – comandantul garnizoanei Piatra Neamț, Vasile Adrian Niță – prefectul județului Neamț, Andrei Carabelea – primarul municipiului Piatra Neamț, Dragoș Chitic – vicepreședintele Consiliului Județean Neamț,

După rugăciunea de binecuvântare pentru poporul român, alocuțiunile prefectului județului Neamț și reprezentantului Complexului Muzeal Național Neamț, intonarea imnului național, defilarea drapelului de luptă și a gărzii de onoare, alcătuită din militari ai Batalionului 634 Infanterie ,,Mareșal Jozef Pilsudski”, Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț s-a tinut și un moment artistic.

ZIUA IMNULUI NAȚIONAL ÎN GARNIZOANA IAȘI

Astăzi, 29 iulie, în Piața Tricolorului din Iași s-a desfășurat o ceremonie militară dedicată Zilei Imnului Național al României la care a fost invitată,, de către Comendurea Garnizoanei, și sucursala AMVVD Iași.

Din partea garnizoanei Iași a participat colonelul Claudiu-Mădălin Tamaș, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” alături de militarii comandamentulului și cei ai Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, militarii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iași, cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturdza”, agenții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, reprezentanții autorităților locale, cadre militare active, în rezervă și în retragere, membri ai AMVVD Iași și ai asociațiilor veteranilor de război, precum și un numeros public ieșean.

Manifestarea a cuprins un moment artistic susținut de Muzica Militară a garnizoanei și Corul Marii Uniri al Ateneului din Iași care au interpretat imnurile țării noastre de la 1862 și până în prezent şi s-a încheiat cu defilarea Drapelului de Luptă şi a gărzii de onoare, constituită din militari ai Batalionului 151 Infanterie „Războieni” și cei ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iași.

LA MULȚI ANI, ostași ai ,,Cetatății Bucureștiului”. Batalionului 96 Geniu – 25 de ani de la înființare

Delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) formată din președintele Marius Apostol și vicepreședintele coordonator Viorel Bujor au fost invitați la aniversarea celor 25 de ani de la înființare (n.n. – 1 august 1997) a Batalionului 96 Geniu ,,Cetatea București”.

Întâmpinați de comandantul batalionului, locotenent-colonel Silviu Gimiga au participat la festivitatea ce marchează un sfert de secol de realizări, eforturi și lupte pentru asigurarea libertății și menținerea păcii. După cum se cunoaște, militarii de la Batalionul 96 Geniu a răspuns prezent la limitarea dezastrelor naturale prin suport logistic și uman în sprijinul populației, ori de câte ori a fost nevoie.
Cât despre contribuţia Batalionului 96 Geniu în teatrele de operaţii de-a lungul anilor s-a vorbit numai la superlativ.  

Amintim că, în baza Ordinului de zi nr.2 din 18.02.1996 al Ministerului Apărării Naţionale, a fost constituit Batalionul 96 Geniu. Misiunea de bază a Batalionului 96 Geniu, a constat în asigurarea libertăţii de mişcare a forţei militare internaţionale în teatrul de operaţii.
            Batalionul 96 Geniu a fost prima structură militară din Armata României paricipantă la misiuni internaționale sub mandat N.A.T.O.
            În data de 08.03.2004, Drapelul de Luptă al unităţii a fost decorat de către Ministrul Apărării Naţionale, cu Ordinul Virtutea Militară în gradul de cavaler cu însemn pentru militari.
            În data de 01.08.2017, Drapelul de Luptă al unităţii a fost decorat de către Șeful Statului Major al Forțelor Terestre, cu ,,Emblema de Onoare a Forțelor Terestre”.
            În data de 31.05.2019, Drapelul de Luptă al unităţii a fost decorat de către Șeful Statului Major al Apărării cu ,,Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării”.
            În data de 17.12.2020 Btalionul 96 Geniu a primit denumirea onorifică de ,,Cetatea București” Bosnia şi Herţegovina.
În perioada 1996-2000 Batalionul 96 Geniu, a participat cu tehnică şi efective la misiunea IFOR în Bosnia şi Herţegovina, ulterior la misiunea SFOR până în anul 2004, finalizând cu misiunea ALTHEA. Misiunea din Bosnia şi Herţegovina a luat sfârşit la 15.03.2005.
            Irak
            La fel de importantă a fost contribuţia Batalionului 96 Geniu în teatrul de operaţii din Irak, misiunea geniştilor români a început în august 2003 și a fost finalizată in septembrie 2006 cu repatrierea definitivă a suportului logistic avut pe perioada desfăşurării misiunii în Teatrul de Operaţii.
            Afganistan
            Batalionul 96 Geniu a pus la dispoziție două plutoane – Plutonul Geniu Sprijin General şi Plutonul Geniu Luptă – cu un efectiv de 38, respectiv 23 de militari, aflați în subordinea Batalionului 280 Infanterie/ Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” .
            Pe teritoriul național
            Batalionului 96 Geniu a participat la o multitudine de exerciții și aplicații militare, având rezultate dintre cele mai bune, multe dintre ele fiind în colaborare cu partenerii din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O).
            Ori de câte ori a fost nevoie Batalionul 96 Geniu a răspuns prezent la limitarea dezastrelor naturale prin suport logistic și uman în sprijinul populației.
Despre contribuţia Batalionului 96 Geniu în teatrele de operaţii de-a lungul anilor s-a vorbit numai la superlativ.
                 

Pentru că avem în asociație membrii de la ,,Cetatea București”, militari veterani de la această unitate cu atâtea succese – Batalionul 96 Geniu, vrem să le urăm, și pe această cale, viață lungă și să fie cel puțin la fel de buni cum au dovedit că sunt și un sincer și călduros LA MULȚI ANI!

DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE cu suflet de erou!

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir organizează la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV-AMVVD), de la Târgoviște, un eveniment social, cultural și educațional, de ZIUA IMNULUI NAȚIONAL, pentru copii care frecventeaza Bisericuța Prodromița – Sf Ierarh Calinic Cernicanul din cadrul Departamentului de Asistență Socială, Roșiori de Vede!

„AMVVD a hotărât să le ofere copiilor/tinerilor beneficiari de măsură de protecție/plasament în cadrul serviciilor sociale componente ale Centrului teritorial pentru Protecția de tip familial Roșiori de Vede, Teleorman, câteva zile de bucurie. Alături de Departamentul de Asistență Socială „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din orașul Roșiori de Vede, Episcopia Teleorman au pus la cale un eveniment în care adolescenții să cunoască însemătatea și sărbătorirea IMNULUI NAȚIONAL, a eroilor în viață, respectul față de tricolorul României, respectul de Armata României, cinstirea veteranilor ce au luptat sub Drapelul Național, cultivarea sensibilităţii faţă de valorile morale. Avem, ca de fiecare dată, întelegere și ajutor de la edilul Primăriei Aninoasa. Am reușit să putem face evenimente importante, frumoase și cu amintiri de neuitat în curtea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani . Sperăm ca în zilele ceurmează să le putem oferii acestor copii o experiență frumoasă, unică. ” declară președintele AMVVD Marius Apostol.

Sub motto-ul: „Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/  În care te-adânciră barbarii de tirani!
             Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă,/  La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.”

Asociația dorește să contribuie la educarea și constientizarea copiilor defavorizați în ceea ce privește însemnătatea valorilor istorice militare, apărarea păcii și respectul față de tricolor, posibilitatea de a angrena atât adolescenții, cât și educatorii însoțitori în activități educaționale.

Credința strămoșească – Biserica și Armata sunt indisolubil legate

Stând de vorbă cu cel care le este părinte în credință, duhovnicul de la Parohia Prodromița Sf. Ierarh Calinic Cernicanul, preotul Palamaru Gabriel, am aflat că, „evenimentul oferit copiiilor instituționalizați este de maxim interes atât pentru ei cât și pentru noi cei adulți. Deși nu au mai luat parte la un asemenea eveniment și poate încă nu înțeleg importanța lui, nu putem decât să tragem nădejde că prin participarea lor vor deveni mai receptivi la valorile naționale ale țării, la bărbăția și eroismul soldaților noștrii din toate timpurile, la noțiunea de onoare și datorie, la istoria acestui neam, și poate vor deștepta în ei puternicul simț al patriotismului și al credinței …un eveniment unic care, cu siguranță va lăsa amintiri in sufletele și inimile lor… Stim că, Biserica – credința strămoșească – și Armata sunt indisolubil legate. Dovada este însăși istoria neamului românesc poate chiar de la nașterea lui ca popor creștin și exemplele sunt destule scrise și nescrise, știute și mai puțin știute, dar toate la fel de valoroase. Niciodată una in numele celeilalte (indiferent ce cităm întâi) nu ar trebui sa se contrazică, ci sa se împlinească și să se întregească reciproc. Astfel, importanta respectării valorilor istorice și a imnului ține de conștiință, de omagierea jertfei supreme făcută pe câmpurile de luptă. Respectul impus de jertfirea propriei vieți pentru binele aproapelui ar trebui sa fie argumentul suprem în cinstirea și comemorarea cu sfințenie a valorilor istorice ale neamului. Să nu uitam că, fiecare soldat aparține unui popor. Orice popor ca neam va exista atât cât are spiritul jertfei de sine. Când acest spirit dispare, piere și acel neam. Acest spirit de sacrificiu pentru neam și țară a însoțit mereu soldatul în lupta pentru obținerea celui mai mare dar, și anume: Pacea. Pacea fără de care nici un popor nu se poate bucura de prosperitate, de credință, de adevăr. Așadar soldatul deși întotdeauna gata de luptă,  paradoxal este un străjer al păcii, pace care trebuie sa fie conținută în trupul, în sufletul și în spiritul celor ce moștenesc acest dar fara seamăn. Așadar un bun ostaș este cel ce înțelege această motivație care este dorința de neegalat a Păcii…”.  

FAPTĂ ȘI RĂSPLATĂ – Young Veterans Fest, ediția junior

„La inițiativa Parohiei Sfântul Calinic de la Cernica – preot Palamaru Gabriel, un număr de 29 de copii/tineri, beneficiari de măsură de protecție-plasament în cadrul serviciilor sociale componente ale Centrului teritorial pentru Protecția de tip familial Roșiori de Vede, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, vor participa la evenimentul social, cultural și educațional organizat de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”, în perioada 28-30 iulie 2022, în comuna Aninoasa, Județul Dâmbovița, în incinta Centrului de Refacere și Recuperare (C.R.R.V). Tinerii protejati în sistem rezidential au gășit întelegere la DGASPC Teleorman, primind aviz favorabil la toată documentația necesară participării și vor lua parte la activitățile educative, de socializare și de petrecere a timpului liber, conform planului cu principalele activități prezentate de AMVVD, dezvoltându-și/punând în valoare calităților fizice, spiritul de competiție, de echipă.
Copiii/tinerii își propun cunoașterea unei părți a ARMATEI ROMÂNE, respectul de neam, respectul față de eroii care au plătit tributul suprem , VIAȚA , respectul față de militarii veterani ai teatrelor de operații ; dorind să își îmbunătățească cunoștințele despre profesia militară.”, ne-a declarat Cristea Miulețu Ramona – Șef centru

Asociația Națională CULTUL EROILOR (ANCE) a marcat 30 de ani de activitate

AMVVD Bacău a fost învitată în data de 23.07.2022, de către Filiala „Colonel Corneliu Chirieș” din Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE) „Regina Maria” la sărbătorirea a 30 de ani de la reînființarea sa.

Evenimentul a avut loc la Centrul de Cultură și Artă „G. Apostu”, unde a fost organizat un simpozion aniversar, la care au participat, alături de membri ai Filialei, reprezentanți ai Protopopiatului Bacău, ai autorităților locale, ai unor unități militare, precum și ai unor organizații profesionale, etnice și de creație.

La simpozionul aniversar au fost prezenț Sion Florin membru al Asociației Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie -Izvorâtorul de Mir” – sucursala AMVVD BACĂU, alături de reprezentanți ai ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, ai Filialei Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, ai Filialei județene a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, ai sucursalei Asociației Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități – AMVVD BACĂU, ai Asociației Române pentru Propagandă și Istoria Aeronauticii Bacău, ai Asociației Naționale a Cadrelor MAI, ai Asociației de Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877” Bacău, ai Filialei Bacău a Uniunii Armenilor, ai Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, ai Blocului Național al Revoluționarilor 1989, ai Arhivelor Statului Bacău și ai UZPR Bacău, dar și de t protoiereul de Bacău dr. Eugen-Ciprian Ciuche, subprefectul Narcis Jitaru, vicepreședintele Consiliului Județean Constantin Scripăț și consilierul județean Ioan Bîrzu, precum și consilierul primarului de Bacău, Constantin Gherasim, și gl. de flotilă aeriană (rtr) Nicolae Petrescu.

Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie -Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) le urează LA MULȚI ANI!

ONOARE ȘI RESPECT!

Ministrul apărării naționale, Vasile Sebastian Dîncu, în dialog cu jurnaliști militari despre problemele sociale ale militarilor Armatei României

Cu ocazia Zilei Presei Militare, sărbătorită la 23 iulie, ministrul apărării naționale, Vasile Sebastian Dîncu, a discutat cu jurnaliști militari din redacțiile Pro Patria, Jurnal militar și Observatorul militar despre problemele sociale ale militarilor Armatei României, scriu cei de la presamil.ro.

Colonel Cristian Dumitrașcu: Domnule ministru, ați avut o declarație, cred că unică în ultimii 20 de ani, la un post de televiziune, în care v-ați referit la pensiile militare. Ați afirmat că această asociere a pensiilor militare cu pensiile speciale este una nefericită, pentru că pensiile militare nu sunt pensii speciale. V-aș ruga să ne spuneți cum vedeți rezolvarea acestei confuzii, care pe noi, militarii, ne dezavantajează: pensii nesimțite, pensii speciale, care, de fapt, nu sunt totuna cu pensiile militare.

Vasile Dîncu: Acest câmp de dezbatere care s-a deschis acum poate fi valorificat populist împotriva Armatei României. Există mai multe perioade în istoria celor 30 de ani în care Armata României a fost atacată, de cele mai multe ori pe nedrept, ajungându-se ca anumite elemente de singularitate să fie trecute ca fiind fapte generale.

Ideea de acum este următoarea: un ministru al unui guvern trecut, a adăugat, printre condițiile asumate ca să putem plăti partea din PNRR de împrumut, faptul că vom ajunge să plafonăm la 9,7%, din PIB, dacă nu greșesc, procentul pensiilor.

Și pentru acest lucru, acel ministru a considerat, într-o cheie ideologică, că pensiile speciale din România trebuie recalculate și, mă rog, scăzute. Și evident că nu erau trecute pensiile militare în acel moment.

În al doilea memorandum al ministrului muncii actual, i s-a cerut de la Bruxelles, CITEȘTE MAI DEPARTE AICI

109 de existenţă a Forţelor Aeriene Române. LA MULȚI ANI!

Forțele Aeriene Române reprezintă aviația militară a Armatei Române. Înființată oficial la 1 aprilie 1913, prin aprobarea Legii privind Organizarea Aeronauticii Militare de către Parlamentul României, istoria aviației militare române începe odată cu Ordinul nr. 7925/5 noiembrie 1909 prin care se ordona Arsenalului de Construcții al Armatei din București construirea unui avion după indicațiile și sub supravegherea lui Aurel Vlaicu.

Aviația militară a României a participat activ la luptele din Al Doilea Război Balcanic, din Primul Război Mondial, din Războiul româno-ungar din 1919 și din al Doilea Război Mondial.

În prezent, Forțele Aeriene Române au un efectiv de 9600 de persoane și 164 de aeronave, fiind într-un proces de modernizare și reorganizare.

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au participat atăzi, 20 iulie, începând cu ora 11:00, la ceremonia militară și religioasă prilejuită de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.

Pe timpul ceremoniei au evolua aproximativ 20 de aeronave militare de tip F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, Antonov AN-30, IAR-330, IAR-99 aparţinând Forţelor Aeriene Române, două aeronave de tip Eurofighter Typhoon aparținând Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, două aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, două elicoptere tip EC-135 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, două elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Boeing 737 aparținând Tarom, precum și patru aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României.

Totodată, cu prilejul sărbătoririi Zilei Aviaţiei, vor fi survolate de aeronave militare următoarele localități: Adjud, Aiud, Alba Iulia, Bârlad, Botoșani, Brăila, Caracal, Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Dej, Focșani, Galați, Gherla, Groșii Țibleșului,Luduș, Mediaș, Onești, Piatra Neamț, Sighișoara, Suceava,Târgu Neamț, Tecuci, Târgu Lăpuș, Târgu Mureș, Turda și Vaslui.

Survolul aeronavelor se va executa cu respectarea reglementărilor aeronautice în vigoare şi vor fi luate toate măsurile de siguranţă necesare, astfel încât impactul asupra comunităţii locale să fie minim.

În datele de 14, 15,18 și 19 iulie, începând cu ora 11.00, în zona Monumentului Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, au avut loc antrenamente cu aeronavele militare care vor participa la evenimentul marcant al Forțelor Aeriene Române, BIAS 2022.

Cel mai mare show aerian din România – Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS), ediția a XII-a, se va desfășura sâmbătă, 3 septembrie 2022, la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu și ROMAERO.

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) urează tuturor militarilor Forțelor Aeriene Române un sincer și călduros LA MULȚI ANI!