Daily Archives: 31 august 2022

1 post

AMVVD NEAMȚ a primit vizita reprezentanților „Sf. Hubertus” din Susterseel și ai Forumului Democrat al Germanilor din România

Din dorința de al cunoaște pe cel care a organizat Taberei de Vară de la Nemțisor – „Tinerii Veterani”, o tabără care a impresionat peste 50 de copii și părinții acestora și a lăsat amintiri de neuitat, dar și dorința de a se reîntoarce cât mai repede alături de cei care le-au oferit timp de 7 zile activități în spirit cazon, experiențe de trai pe care le-au adorat și lecții de viață, de istorie, reprezentanții Cercului misionar Europa de Est al comunității catolice „Sf. Hubertus” din Susterseel și Forumul Democrat al Germanilor din România au format o delegație condusă de doamna Oboroceanu Elena (locțiitorul comandatului tabere – n.n) și s-au anunțat astazi, 31.08.2022, vizita la sediul sucursalei AMVVD Neamț.

Întâmpinati de președintele sucursalei AMVVD NEAMȚ Mihai SUMANARU (comandantul taberei – n.n.) dar și de câțiva membri ai AMVVD Neamț, reprezentanții Cercului misionar Europa de Est al comunității catolice „Sf. Hubertus” din Susterseel și Forumul Democrat al Germanilor din România au vizitat sediul sucursalei AMVVD Neamț.

După lungi discuții delegația condusă de doamna Oboroceanu și-a dorit implicarea în activitățile viitoare ale sucursalei conduse de Mihai Sumănaru și au pus la punct un plan de colaborare.

Din dorința de a ajuta comunitatea, de a oferi mici ajutoare nemțenilor cu condiții precare de trai, de a dezvolta și de a învăța tinerii noștri că viața înseamnă iubire și ajutor, înseamă dăruire pentru tot ce reprezintă locul în care trăiești căutăm soluții pentru a și demonstra că noi militarii veterani ai teatrelor de operații, membrii ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” – sucursala Neamț încă luptăm și pe frontul de acasă pentru binele românilor. Aștfel, astăzi, la sediul sucursalei AMVVD Neamț, câțiva membri împreună cu mine, am discutat cu reprezentanți ai Cercului misionar Europa de Est al comunității catolice „Sf. Hubertus” din Susterseel și Forumul Democrat al Germanilor din România despre un plan de colaborare pentru ai ajuta pe cei în nevoie din zona Neamțului.”, ne-a spus Mihai SUMĂNARU – președintele AMVVD Neamț.

Vizita delegației nu s-a oprit aici. Președintele sucursalei Neamț, Mihai Sumănaru, împreună cu membrii AMVVD Neamț și cu delegația condusă de doamna Oboroceanu Elena au vizitat Centrul Social Pietricica pentru persoanele în vârstă și o familie nevoiașă cu 6 copii din comuna Dochia, jud. Neamț.

Amintim că, alături de reprezentantul delegatiei, doamna Oboroceanu Elena, AMVVD Neamț a putut să ofere ajutoare pentru refugiații din Ucraina, pentru familii nevoiase, pentru centre sociale. Astfel, în semn de recunoștință pentru ajutorul oferit în trecut, la sediul AMVVD NEAMȚ au fost înmânate diplome de către președintele sucursalei, Mihai Sumănaru.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!