Daily Archives: 7 octombrie 2022

4 posts

Delegația AMVVD a ajuns la Bacău

Vineri, 7 octombrie, delegația condusă de Marius Apostol, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilitați ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”, împreună cu secretarul general Tutunaru Florin, vicepreședintele coordonator de zonă și președintele sucursalei Bacău, Raul Simion, au efectuat vizite de lucru pentru a prezenta scopul, obiectivele și aspirațiile asociației.

În cadrul întâlnirilor, atât președintele AMVVD Apostol Marius, cât și președintele sucursalei Bacău Raul Simion au făcut o descriere succintă a echipei AMVVD, a scopului organizației și a activităților pe care le desfășoară, a realizărilor din anul 2022, precum și obiectivele și activitățile pentru anul 2023.
Printre alte întâlniri, delegația AMVVD s-a a avut ocazia să se vadă atât cu organizatorul evenimentului de pe Dealul Coșna, domnul Gheorghiță Marius Gabriel – primarul comunei Pârgărești, cât și cu echipa televiziunii „DE BACĂU”, formată din Dorin Bejenaru și Cătălin Bejan.

Echipa de jurnaliști a prezentat impactul evenimentului de comemorare a eroilor de la Ansamblul monumental Coşna, de lângă municipiul Onești, prin aducerea de către sucursala AMVVD Bacău a aeronavelor care au survolat zona și a parașutiștilor militari din Garnizoana Bacău ce au oferit un adevărat spectacol iar delegația AMVVD a oferit datele statistice ale asociației pentru acea manifestare și a mulțumit pentru încrederea acordată veteranilor teatrelor de operații ce s-au implicat în reușita activității.

Astfel, după discuții despre activitățile și obiectivele asociației atât pentru anul 2022 cât și pentru anul 2023, președintele sucursalei AMVVD Bacău a semnat, în data de 07.10.2022, un acord de parteneriat cu Primăria Pârgărești pentru viitoarele activități, pentru omagierea militarilor români din toate timpurile, pentru susținerea în promovarea valorilor neamului, pentru cunoașterea istoriei patriei, pentru recunoașterea meritelor veteranilor României.

Spre final s-a discutat despre implicarea, pe viitor, a sucursalei AMVVD Bacău în activități de omagiere a eroilor neamului, activități socio-profesionale, umanitare, sociale, educaționale și culturale ce vor fi desfășurate în anul 2023.

Întoarsă la București, delegația AMVVD, anunță că începând de luni, 10 octombrie 2022, va pleca spre Craiova – Mehedinți – Timișoara -Arad- Oradea – Cluj – Turda pentru a continua seria vizitelor de lucru o altă delegație din care fac parte membrii CD AMVVD: Marius Apostol – președinte și vicepreședinții coordonatori – Ion Maican și Cristian Guștere.

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII! ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Vizita de lucru în GARNIZOANA BOTOȘANI a adus mici schimbări la conducerea sucursalei

Delegația CD a Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „SFÂNTUL MARE MUCENIC DIMITRIE-IZVORÂTORUL DE MIR” (A.M.V.V.D.) a ajuns la Botoșani pentru a participa la întrevederea cu membrii sucursalei AMVVD Botoșani, reprezentanți ai Consiliului Județean și ai Primăriei Botoșani,  în vederea prezentării și expunerii proiectelor și obiectivelor AMVVD pentru anul 2022- 2023.

În cadrul întrevederii cu membrii AMVVD Botoșani s-a discutat despre activitățile întreprinse de sucursală și alte probleme organizatorice.

Astfel, începând de vineri, 7 octombrie 2022, la conducerea sucursalei AMVVD Botoșani a avut loc mici schimbări votate de membrii acesteia.
Ca președinte interimar este veteranul VOINEAGU IONEL și are în Consiliul de Conducere următoarea echipă: vicepreședinti sucursală – Ciobanu Ioan Sorin, Strugariu Marius, Bejinariu Viorel, secretar/casier – Ciobanu Cristian, membri pe lângă CC AMVVD Botoșani – Păvăleanu Claudiu și Fieraru Ionuț. Amintim că, președintele interimar al AMVVD Botoșani și-a exprimat dorința ca până la Adunarea Generară a AMVVD Botoșani alături de CC actual organigrama să fie extinsă cu încă doi membri.

După ședința de lucru și schimbările survenite delegația AMVVD, formată din: Marius Apostol – președinte, vicepreședintele coordonator de zona Moldovei, Ionel Voineagu – președinte interimar sucursală, Ioan Sorin Ciobanu și Marius Strugariu – vicepreședinți sucursală, Cristian Ciobanu – secretar/casier AMVVD Botoșani, s-a deplasat la întrevederea cu reprezentanți ai Consiliului Județean și ai Primăriei Botoșani pentru a-și expune proiectele și obiectivele propuse pentru anul 2022-2023, atât cele generale, cât și cele ce vizează sucursala Botoșani a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”.

„Sunt convins că aceste proiecte vor avea succesul scontat, în acest scop având și sprijinul nostru, al Consiliului Județean Botoșani, în limita prerogativelor legale. Mulțumim, stimați veterani pentru serviciul dumneavoastră în slujba patriei! Să vă țină Dumnezeu sănătoși și în putere pentru a insufla generațiilor următoare de militari patriotismul, curajul și spiritul de sacrificiu ce v-au definit carierele! Mulțumesc, domnule vicepreședinte AMVVD Botoșani Sorin Ciobanu și domnule președinte Ion Voineagu pentru că ați făcut posibilă această întâlnire! Onoare și respect!” a scris pe pagina de socializare facebook domnul Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean.

„Invitația domnului președinte al Asociației Militarilor, Veteranilor și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), Marius Apostol, mi-a oferit prilejul de a mă întâlni sau reîntâlni cu noii eroi ai țării noastre, aș putea spune. De ce susțin asta?! Pentru că ei au participat sub steagul României, reprezentându-ne țara și județul cu cinste și onoare, în diferitele teatre de operații ale conflictelor armate.Cum veteranii care au participat în cea mai mare conflagrație a secolului XX (al Doilea Război Mondial) au povești cu adevărat impresionante, același lucru putem spunem și despre noii veterani. Întâlnirea, susținută în biroul vicepreședintelui Consiliului Județean Botoșani (CJ), Dorin Birta, a fost un bun prilej pentru ca reprezentanții AMVVD să prezinte și să expună proiectele și obiectivele stabilite pentru anul 2022 – 2023”, a declarat viceprimarul Botoșanului Bogdan Buhăianu.

AMVVD spune și pe această cale, în virtutea relațiilor foarte bune de colaborare avute până în prezent, ca și pe viitor să avem un parteneriat benefic cu toate structurile/instituțiile statului.

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII !

ONOARE ȘI RESPECT!

AMVVD în vizită la Inpectoratul Județean de Jandarmi Vaslui

Astăzi, 6 octombrie 2022, delegația AMVVD compusă din: Marius Apostol – președinte AMVVD, vicepreședintele AMVVD coordonator de zonă, și veteranii Daniel Rusu – președinte AMVVD Vaslui, Mircea Crețu și Ștefan Tocu – vicepreședinți sucursala Vaslui au mers, pentru prima oară, în vizită de lucru la Inspectoratul Județean de Jandarmerie.

Întâmpinată de purtătorul de cuvânt cpt. Alexandru Vătafu și primită de col. Gheorghiță Păvăloaia- șeful Inspectoratului de Jandarmi Vaslui delegația AMVVD, în cadrul întâlnirii, a prezentat scopul, obiectivele și aspirațiile asociației. S-au mai abordat unele subiecte importante, precum modificările aduse la legea veteranilor sau unele drepturi conferite de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie -Izvorâtorul de Mir”, datorate parteneriatelor cu instituții și societăți civile.

Un alt subiect dezbătut a fost necesitatea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV-AMVVD) de lângă Mănăstirea Dealu, din Târgoviște.

Spre final s-a discutat despre implicarea sucursalei AMVVD Vaslui în activități omagiere a eroilor neamului și activități umanitare, sociale, educaționale și culturale desfășurate de către asociație în anul 2022.

Mulțumim și pe această cale comandantului, inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Jandarmerie – col. Gheorghiță Păvăloaia și purtătorului de cuvânt – cpt. Alexandru Vătafu pentru atenția acordată și, sperăm ca pe viitor să avem o colaborare, cel puțin, la fel de frumoasă și fructuoasă ca asceastă vizită.

ONOARE ȘI RESPECT!

Vizită de lucru în GARNIZOANA VASLUI. Alături de colegii noștri din Huși!

Joi, 6 octombrie, ora 6.30. Delegația condusă de Marius Apostol, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilitați ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), împreună cu vicepreședintele coordonator de zonă și delegația sucursalei AMVVD Vaslui compusă din: RUSU Daniel – președinte, TOCU Ștefan – vicepreședinte și CREȚU Mircea – vicepreședinte au mers la colegii de la unitatea militară din Huși.

Orice întâlnire a membrilor AMVVD este un bun prilej nu numai de a se informa reciproc cu privire la activităţile întreprinse, ci şi de a socializa şi a stabili ce paşi trebuie urmaţi pentru a-şi atinge scopurile.

Întâmpinați de comandatul unității Lt. Col. Ing. Girigan Cristinel Florin membrii AMVVD au făcut o descriere succintă a echipei, a scopului organizației și a activităților pe care le desfășoară, precum și obictivele și activitățile pentru anul 2023.

Au fost, de asemenea, trecute în revistă realizările asociaţiei şi o scurtă informare despre modul cum s-a acţionat în diverse împrejurări, astfel încât propunerile asociaţiei pentru modificarea unor acte normative să fie acceptate, despre implicarea conducerii AMVVD în acordarea unor facilităţi pe plan local. S-au mai adus la cunoștință și activitățile umanitare, cultural-educaționale și de întrajutorare ale sucursalei AMVVD Vaslui din ultima perioadă.

Totodată, a fost prezentată şi starea CENTRULUI DE RECUPERARE ŞI REFACERE PENTRU VETERANI(CRRV-AMVVD) de lângă Mănăstirea Dealu, Târgovişte, fiind proiectul de suflet al AMVVD, primul din țara noastră, de acest gen al unei organizaţii militare, el având ca scop recuperarea fizică şi psihică atât a militarilor veterani ai teatrelor de operații, cât şi a celorlalţi membri ai asociaţiei, unde vor avea parte de tratament nediscriminatoriu şi respect.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!