Daily Archives: 20 octombrie 2022

1 post

AMVVD Oradea încearcă să mai elimine din sărăcia care macină sufletul oamenilor nevoiași

Sucursala Oradea a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorîtorul de Mir” reprezentată de Băliban Petru (vicepreședinte), Burdaș Bratosin, Lincăr Silviu, Oprea Sorin, Popa Andrei, împreună cu consilierul local din Comuna Popești Bencic Ionuț, au continuat vizitele umanitare.

Au primit sprijin de la Depozitul MAIALEX – patron Bunicău Traian și Biserica Penticostală Dicănești din Bihor pentru a putea aduce o rază de speranță, o mică bucurie celor nevoiași.
De această dată, au reusit să ajungă atât la veteranul de război Poduț Florian (n.n. – 98 de ani), cât și la alte trei familii năpăstuite de soartă, cu copii ce viața le-a oferit, fără voia lor, un trai cu multe lipsuri, un trai de azi pe mâine.

Suntem atât de săraci când vine vorba de putință …. Suntem atât de sensibili și neajutorați când vrem ca în această țară să nu mai existe durere și grija zilei de mâine… Încercăm pe cât posibil să facem ceva, să venim în ajutorul celor care sunt nepăstuiți de viață.

Încercăm de mai bine de patru ani, de când s-a înființat sucursala AMVVD Oradea, să întindem o mână de ajutor, să oferim puțin dar mult pentru cei ce au nevoie disperată de alimente, de o vorbă bună, de atenție și o mână de ajutor pentru a merge mai departe, pentru a putea trăi în vremurile de azi.

Iubim această țară și am luptat sub drapelul ei pentru ca neamul nostru să aibă pace, să poată să-și crească copiii educați, să avem libertatea zâmbetului și puterea de a dezvolta frumos o societate, un neam, un suflet care să prețuiască semenii, locurile natale, glia strămoșească.

Am luptat pe fronturi departe de casă, departe de familii și acum, ca voluntari ai asociației, luptăm acasă, în țară, ca sacrificiul nostru să nu fie în zadar. Astfel, în data de 20 octombrie am reușit să alinăm puține suflete chinuite de viață ducându-le câte ceva alimente și jucării pentru copii.

Ne-am interesat și de situația școlară a copiilor la care am fost și sperăm să putem rezolva câte ceva pentru ei. Avându-l alături pe consilierul local din Comuna Popești Bencic Ionuț am reușit să ne promită că se va ocupa personal de transportul gratuit pentru două fete de școală generală care-și doresc să meargă să învețe și să-și facă un viitor puțin mai bun decât cel de acasă.

De acesta dată, cu putin noroc, reușim să vă oferim și un filmuleț despre această activitate.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!