Daily Archives: 16 noiembrie 2022

1 post

Ziua mondială a copiilor orfani

În fiecare an, la mijlocul lunii noiembrie, marcăm „Ziua Mondială a Copiilor Orfani” – cei mai necăjiți dintre copii, cei rămași singuri pe lume nu pentru că au fost abandonați, ci pentru că părinții lor s-au stins. Deși oamenii, lucrurile și mentalitățile s-au schimbat mult în ultimii 20-30 de ani, viața acestor copii este plină de lipsuri, mai ales afective, astfel că Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) exprimă compasiunea profundă față de toții copiii instituționalizați în centre publice sau private.
În acest context, trebuie să oferim acestor copii șansa să crească într-un mediu mai prietenos și mai cald, mai aproape de ceea ce știm că înseamnă o familie. Am văzut asta în Teatrele de Operații și vrem, căutam permanent să le fim alături copiilor orfani, dar în aceeași măsură si celorlalți copii din evidențele sistemului de asistență socială.