Astăzi, 23 decembrie 2025, în spiritul sărbătorilor de iarnă și al valorilor care definesc comunitatea veteranilor teatrelor de operații, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (AMVVD) a desfășurat o acțiune umanitară dedicată copiilor orfani și celor aflați în situații sociale dificile din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) – Sector 4 București. La această activitate au participat reprezentanți ai conducerii asociației, respectiv: Marius Apostol, președintele AMVVD, Guștere Cristian, vicepreședinte coordonator AMVVD, Bujor Viorel, vicepreședinte coordonator AMVVD, Stanciu Daniel, președintele Filialei AMVVD București. Un rol special l-au avut și voluntarii tineri, copiii Sima Ștefan Cristian și Sima Ana Maria, a căror implicare sinceră și emoționantă a adus un plus de lumină și speranță acestei acțiuni, demonstrând că valorile solidarității și ale respectului față de semeni se transmit din generație în generație. Prin această inițiativă, AMVVD reconfirmă faptul că misiunea veteranilor nu se încheie odată cu cariera, ci continuă prin grija față de cei vulnerabili, prin fapte concrete și prin prezență umană acolo unde este cea mai mare nevoie.
„Pentru noi, veteranii TO, solidaritatea nu este un cuvânt, ci o datorie. Copiii care se confruntă cu lipsuri sau cu absența familiei au nevoie nu doar de sprijin material, ci și de încurajare, de atenție și de speranță. AMVVD va rămâne mereu aproape de cei aflați în nevoie, pentru că aceasta este o continuare firească a jurământului nostru față de societate și față de viitor.” – Marius Apostol, președintele AMVVD, ofițer în retragere, veteran al teatrelor de operații, militar grav rănit pe timpul unei misiuni.
Acțiunea umanitară din data de 23 decembrie se înscrie în seria activităților sociale prin care Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități își asumă un rol activ în viața comunității, promovând demnitatea, empatia și responsabilitatea civică.
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) există dintr-o necesitate morală și istorică: aceea de a apăra demnitatea, drepturile și memoria celor care au servit România în teatrele de operații, departe de casă, în condiții extreme, asumându-și riscuri pe care puțini le-ar putea duce. AMVVD reprezintă militari care au ales, conștient, să pună viața, sănătatea și familia pe plan secund, în numele jurământului militar. Pentru mulți dintre ei, misiunea nu s-a încheiat la întoarcerea în țară. Unii trăiesc astăzi cu invalidități permanente, alții cu sechele fizice și psihice care nu se văd, dar care apasă zilnic, iar pentru familiile celor căzuți, sacrificiul este ireversibil. Soți, soții unii deveniți văduvi și văduve prematur, copii unii deveniți orfani și părinți au fost și sunt parte din acest efort. Au suportat absența, nesiguranța, durerea și, uneori, pierderea definitivă. AMVVD nu vorbește doar în numele veteranilor, ci și în numele acestor familii care au dus, în tăcere, o parte esențială a poverii. De aceea, atunci când AMVVD solicită respectarea și consolidarea drepturilor prevăzute de lege, nu cere privilegii. Cere recunoaștere, echitate și RESPONSABILITATE STATALĂ. Facilitățile și măsurile de sprijin acordate veteranilor sunt forme MINIME de reparație pentru sacrificii care NU POT FI CUANTIFICATE ÎN BANI sau în statistici. AMVVD se opune ferm oricărei forme de discriminare între veterani, oricărei tentative de relativizare a sacrificiului și oricărei delegări a responsabilității statului către alte structuri. Drepturile veteranilor trebuie să fie clare, unitare și garantate, nu condiționate de interpretări administrative sau de decizii locale arbitrare! Pentru aceasta noi, AMVVD, acționăm constant, legal și transparent: prin dialog instituțional, prin demersuri juridice, prin comunicare publică și prin solidaritate între camarazi. AMVVD nu caută confruntarea, dar nu evită fermitatea atunci când demnitatea veteranului român este pusă în discuție. Pentru AMVVD, fiecare nume, fiecare rană și fiecare viață pierdută reprezintă o OBLIGAȚIE MORALĂ! Tăcerea nu este o opțiune! Renunțarea nu este o opțiune! Atâta timp cât există veterani care suferă și familii care poartă consecințele sacrificiului, AMVVD va rămâne prezentă, vocală și neclintită, indiferent de opțiunile și demersurile unor secretari de stat sau generali de a minimaliza și dezavantaja corpul de elită constituit din Veteranii Teatrelor de Operații, care au servit și la nevoie vor servi din nou ROMÂNIA, fie ei în serviciul activ sau în rezerva Armatei României.
Respect pentru Veterani! Noi nu lăsăm pe nimeni în urmă! Onoare și Respect!
AMVVD – demers ferm la cancelaria Primului-ministru: respectul pentru veteranii din teatrele de operații nu este negociabil
Astăzi, 19 decembrie 2025, la palatul Victoria, delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) a avut o întâlnire oficială la Cancelaria Primului-ministru al României, în cadrul unui demers asumat și necesar pentru apărarea drepturilor legitime ale Veteranilor din Teatrele de Operații. Întâlnirea a avut loc cu ministrul Mihai Jurca, Șeful Cancelariei Primului-ministru, și cu doamna Oana Cambera, Secretar de Stat, și a vizat un subiect de maximă importanță și sensibilitate: Legea nr. 239/2025, emisă de Guvern, privind modificarea Legii nr. 168/2020, cu referire directă la scutirea de la impozitul pe proprietate. Delegația AMVVD a fost formată din: Apostol Marius, Tutunaru Florin, Guștere Cristian, Boată Vali, Constantin Sorin Andrei, Ciuculescu Silviu, alături de doamna avocat Andreea Dinu, care a susținut argumentele juridice ale poziției noastre. Mesajul AMVVD a fost clar, direct și fără echivoc:
Legea 239/2025 generează discriminare în defavoarea Veteranilor din Teatrele de Operații;
Transferarea deciziei privind aplicarea scutirii de impozit către consiliile locale este inechitabilă, lipsită de coerență și profund nedreaptă;
Drepturile veteranilor nu pot depinde de bunăvoința administrațiilor locale, de interpretări sau de context politic local. Veteranii nu cer privilegii. Cer respect, coerență legislativă și tratament egal, în acord cu dimensiunea sacrificiilor făcute sub drapelul României, în context multinațional și în conformitate cu principiile aplicate de statele civilizate în ceea ce privește respectul pentru cei care se sacrifică pentru interesul național. Chiar dacă dialogul a fost copleșitor pe alocuri, reprezentanții guvernului au înțeles gravitatea problemei și au recunoscut că forma actuală a legii este deficitară și discriminatorie. A fost admis faptul că soluția adoptată nu reflectă respectul cuvenit Veteranilor din Teatrele de Operații. Reprezentanții Guvernului au declarat că vor analiza temeinic situația semnalată și că vor reveni cu un răspuns oficial către AMVVD. AMVVD își reafirmă poziția fermă:
Vom continua să acționăm consecvent, legal și public pentru apărarea drepturilor veteranilor;
Nu vom accepta discriminări mascate în acte normative;
Demnitatea veteranului român este o obligație a statului, nu o opțiune administrativă;
Statul Român trebuie să-și asume și să respecte drepturile veteranilor TO în acord cu tratatele internaționale și cu practica internațională a statelor partenere în cadrul UE, NATO sau alte tratate regionale sau bilaterale. Veteranii au servit România cu onoare! România are datoria să răspundă cu respect!
„De ce nu sunt „avantaje”, ci datorii ale statului Drepturile și facilitățile acordate prin lege militarilor – veteranilor din teatrele de operații – nu sunt privilegii și nu pot fi tratate ca favoruri. Ele sunt o recunoaștere MINIMĂ A UNUI SACRIFICIU MAXIM. În spatele fiecărei misiuni se află familii care au trăit cu teama zilnică, soții care au rămas singure luni sau ani întregi, copii care au crescut cu dorul și cu întrebarea nerostită: „Se mai întoarce tata acasă?” Pentru ei, misiunea nu s-a încheiat niciodată. Unii dintre noi ne-am întors schimbați pentru totdeauna: – cu trupul marcat de invaliditate; – cu sechele fizice și psihice care nu apar în statistici; – cu nopți fără somn și amintiri care nu pot fi șterse. Alții nu s-au mai întors deloc! Au plătit cu viața jurământul depus sub drapelul României! Iar familiile lor trăiesc mai departe cu un gol pe care nici o lege nu-l poate umple. În acest context, facilitățile prevăzute de lege – inclusiv cele fiscale – nu reprezintă un avantaj, ci o formă de reparație morală și materială. Ele sunt expresia recunoștinței statului față de cei care au pus siguranța națională mai presus de propria viață. Un stat care își respectă militarii nu îi umilește prin discriminări, nu le condiționează drepturile și nu pasează responsabilitatea recunoștinței către alte niveluri administrative. Respectul față de veterani trebuie să fie egal, clar și garantat prin lege, nu negociabil! Pentru că sacrificiul a fost real! Pentru că rănile sunt reale! Pentru că moartea camarazilor noștri este reală; Iar memoria lor ne obligă pe toți! Veteranii au servit România cu onoare! România are datoria să răspundă cu respect!” – Marius Apostol – președintele AMVVD, ofițer în retragere, veteran al teatrelor de operații, militar grav rănit pe timpul unei misiuni.
În data de 03 decembrie 2025, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” a fost prezentă la evenimentul organizat de Primăria Ploiești și Consiliul Județean Prahova cu ocazia Zilei Persoanelor cu Dizabilități. Președintele AMVVD a participat alături de vicepreședintele coordonator, domnul Cristian Gustere, și de reprezentanții Sucursalei AMVVD Ploiești.
Manifestarea a reunit reprezentanți ai administrației locale și județene: primarul municipiului Ploiești, membri ai Instituției Prefectului Prahova, personalul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și reprezentanți ai Autorității pentru Persoanele cu Dizabilități Prahova.
A fost un moment de profund respect și solidaritate față de copiii și adulții cu dizabilități, ale căror putere, curaj și demnitate inspiră întreaga comunitate. Ne înclinăm în fața lor și reafirmăm sprijinul AMVVD pentru promovarea drepturilor, demnității și incluziunii persoanelor cu dizabilități.
„Dragi prieteni, Astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, ne înclinăm cu respect în fața fiecărui copil, tânăr sau adult care poartă pe umeri povara unei lupte pe care puțini o văd, dar pe care voi o duceți cu o forță care ne inspiră. Ca președinte al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – AMVVD, port în suflet poveștile camarazilor noștri răniți în teatrele de operații dar și experiența proprie. Noi, asemenea vouă, ne-am construit drumul mai departe prin determinare, prin refuzul de a ne lăsa definiți de o rană sau o limitare, prin curajul de a ne ridica și a continua. De aceea, legătura dintre AMVVD și comunitatea persoanelor cu dizabilități este una profundă și firească: împărtășim aceeași dorință de demnitate, aceeași nevoie de sprijin real, aceeași credință că viața nu se măsoară în obstacole, ci în puterea de a le depăși. Vă asigur că AMVVD va rămâne un partener activ în promovarea drepturilor și incluziunii, în susținerea accesului la recuperare, educație, muncă și independență. Împreună putem transforma compasiunea în acțiune și respectul în politici și programe care să schimbe vieți. În fața voastră, a celor care luptați în fiecare zi, ne plecăm cu toată sinceritatea și prețuirea. Forța voastră este lumina care ne obligă să fim mai buni.” – Marius Apostol, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, ofițer în retragere, veteran al teatrelor de operații, grav rănit pe timpul unei misiuni.
1 Decembrie reprezintă ziua în care, în 1918, a avut loc Marea Unire — actul fondator al României moderne. Această dată, adoptată ulterior ca Zi Națională prin lege, este prilej de comemorare, reînnoire a jurământului față de valorile noastre fundamentale și reafirmarea identității naționale. An de an, aceste ceremonii aduc împreună militari activi, veterani, reprezentanți ai instituțiilor statului, autorități civile şi — poate cel mai important — cetăţeni care se recunosc în trecutul comun și valorile care definesc România. Aceasta este o ocazie potrivită ca veteranii teatrelor de operații să marcheze public memoria celor care s-au jertfit și să sublinieze responsabilitatea generațiilor actuale față de continuitate și unitate. Și anul acesta Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, a participat masiv la desfășurarea evenimentelor organizate cu ocazia acestui eveniment la nivel național. Astfel în capitală, un bloc de defilare constituit din veterani ai teatrelor de operații, reprezentând AMVVD, a fost o prezență simbolică importantă, recunoscând sacrificiul trecut, dar și continuitatea idealurilor pentru care s-au jertfit eroii și veteranii. La Alba Iulia — oraşul simbol al Unirii din 1918 — evenimentele dedicate Zilei Naționale, au fost onorate de membrii AMVVD, integrându-se în trupe de reconstituiri istorice sau detașamente simbolice, oferind o punte între memoria istorică, militarii de azi și comunitate, accentuând rolul veteranilor TO în păstrarea identităţii şi educaţia patriotică. În garnizoana Brăila, veteranii TO au fost invitați să constituie un pluton integrat în dispozitivul de defilare, aducând demnitate momentului și arătând recunoștință față de cei care au reprezentat Armata României în misiuni externe. Pe lângă capitală, Alba Iulia și garnizoana Brăila, sucursalele locale ale AMVVD s-au implicat și anul acesta, reînnoind tradiția de a marca Ziua Națională: printre acestea se numără sucursalele din: Bacău, Constanța, Craiova, Curtea de Argeș, Drobeta Turnu Severin, Galați, Gorj, Oradea, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sălaj, Sfântu Gheorghe, Suceava, Vrancea precum și o sucursală din diaspora, AMVVD Germania. Sucursala AMVVD Timișoara a demonstrat, și anul acesta, angajamentul față de memoria națională și comunitate prin participarea activă la ceremonialul cu depuneri de coroane de la Cimitirul Eroilor, ceremonia din fața Catedralei Mitropolitane, unde onorul, intonarea Imnului Național, rugăciunea, depunerea de coroane și salutul Drapelului de Luptă au reafirmat legătura dintre identitate, credință, tradiție și lege. Concertul de muzică militară și retragerea cu torțe au fost un prilej de transmitere a respectului faţă de armată, eroism și patriotism către public. Participarea la simpozionul organizat de Asociația Culturală a Seniorilor din Timișoara, a oferit ocazia lt.col.rz. dr. Mihail-Sorin Vartolomei și col. rtr. Constantin Viorel să evoce rolul istoric al Unirii, contribuția Armatei Române la formarea statului national modern și importanța veteranilor ca modele pentru societatea civilă. Această prezență extinsă demonstrează că Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, dincolo de rolul său de organizaţie a veteranilor TO — este o forță capabilă să mobilizeze comunități largi, să întrețină memoria istorică și să ofere modele de implicare comunitară în toată țara, dar și în afara granițelor. Implicarea noastră are atât valoare simbolică, cât și practică: consolidarea legăturii între generații, promovarea memoriei militare și însușirea civismului în rândul comunității. Noi nu suntem spectatori, ci participanți conștienți, dăm sens simbolurilor, susținem solidaritatea între veterani și societate, transmitem valorile fundamentale generațiilor de azi și de mâine.
„Ziua Națională a României este ocazia de a ne reaminti cine suntem și pentru ce au luptat înaintașii noștri: pentru unitate, demnitate și libertate. Noi, veteranii teatrelor de operații, am dus mai departe aceste valori, plătind cu sănătatea, cu viața colegilor noștri, cu ani întregi de sacrificii în zone de conflict, dar și cu suferința familiilor noastre. Astăzi, când România își celebrează identitatea, nu putem ignora realitatea: veteranii sunt adesea lăsați în margine, iar recunoașterea promisă rămâne, prea des, doar pe hârtie. Respectul nu se proclamă, se demonstrează. Cu toate acestea, noi rămânem aici — uniți, demni și solidari. Pentru că dragostea de țară nu se negociază, iar loialitatea noastră nu depinde de indiferența altora. Cerem doar ceea ce este drept, moral și firesc: recunoaștere reală, sprijin concret și faptul ca sacrificiul veteranilor să nu mai fie trecut sub tăcere. În fața Drapelului, reafirmăm: România merită adevărul, iar veteranilor li se cuvine respectul unei națiuni întregi.” – Marius Apostol, ofițer în retragere, președintele AMVVD, veteran al teatrelor de operații, militar grav rănit pe timpul unei misiuni.
La mulți ani, România! La mulți ani, camarazi!
Respect pentru Veterani! Onoare și Respect!
Acest site folosește Cookies. Află mai mult în "Politica de confidentialitate".
Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți.. Setari CookieACCEPTARE
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.