
17 septembrie 2013 – 17 septembrie 2025.
Se împlinesc 12 ani de la înființarea Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) – prima și singura organizație care, de la început, a servit cu adevărat interesele militarilor activi, rezerviștilor, pensionarilor militari și veteranilor răniți în teatrele de operații.
Fondată din dorința de a oferi sprijin real camarazilor și familiilor acestora, AMVVD a reușit, prin eforturi susținute și unitate de neclintit, să atingă un nivel de recunoaștere publică fără precedent pentru o asociație de veterani din România.
De-a lungul a 12 ani de luptă pentru drepturi și demnitate, AMVVD a fost alături de militarii români și familiile lor, implicându-se în proiecte sociale și umanitare, inițiative legislative pentru recunoașterea meritelor veteranilor, construirea Centrului de Recuperare și Refacere al Veteranilor de la Mănăstirea Dealu și numeroase acțiuni prin care a păstrat vie memoria eroilor căzuți în teatrele de operații.
În spectrul acțiunilor sociale și civice ale AMVVD se desprinde clar efortul de a onora devotamentul militarilor români – fie că vorbim despre cei aflați încă în activitate, fie despre cei retrași din structurile de apărare, dar și despre urmașii eroilor care și-au dat viața pentru România.
La ceas aniversar, președintele AMVVD, dl. slt. (rtr) Marius Apostol, împreună cu conducerea asociației, au transmis următorul mesaj:
„ La mulți ani, camarazi! La mulți ani membrilor AMVVD! Multă sănătate vouă și familiilor voastre, fericire, împliniri și puterea de a merge mai departe. Să aveți putere de muncă, credință și voința de a continua să sprijiniți, în primul rând, pe veteranii răniți și pe urmașii eroilor din teatrele de operații. Aceasta este datoria noastră și legământul nostru față de camarazii care nu mai sunt.
Să nu uităm niciodată devotamentul și sacrificiul camarazilor noștri care au pus patria înaintea propriei vieți. Împreună susținem veteranii!”

Împreună suntem mai puternici!!!