AMVVD

491 posts

AMVVD – prințișorul munților comemorat la Țebea, 2024

Duminică, 08 septembrie 2024, la Țebea, în cadrul Serbărilor Naționale desfășurate în Panteonul Moților, a fost comemorat Eroul Național Avram Iancu, cel care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848, azi împlinindu-se 152 ani de la moartea acestuia.
Evenimentul a început cu ceremonialul militar și oficierea serviciului religios, urmate de evocarea personalității marelui patriot și depuneri de coroane.
Din partea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități a participat o delegație condusă de președintele sucursalei Gorj, însoțit de consilierul Președintelui asociației, generalul Florin Fătu.
În a doua parte a zilei evenimentul va continua cu un spectacol folcloric extraordinar, susținut de interpreți renumiți din diverse regiuni ale țării, iar spre seara ceremonialul public se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.

AMVVD – veteranii TO în turul României, capitala ne așteaptă

Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani a fost gazdă bună pentru organizarea și desfășurarea Young Veterans Fest – 2024, iar Clubul Veteranilor ne-a oferit acoperiș dar și mese delicioase. A sosit timpul să ne despărțim de gazda noastră și să ne îndreptăm către București.
Sosiți în capitală, prima oprire a fost la sediul central al Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD). Aici am fost întâmpinați de vicepreședinții Iulius Onița și Cristian Guștere care au susținut un briefing privind trecutul, prezentul și perspectivele AMVVD pe eșichierul asociațiilor care susțin interesul personalului militar, în general și al veteranilor din teatrele de operații, în mod special. Prietenul nostru, Bart a fost impresionat de ambițiile și realizările asociației obținute într-un timp atât de scurt, precizând că realizarea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani va fi o realizare importantă, iar Clubul Veteranilor și-a demonstrat importanța, deoarece sunt atâția turiști care vin să se bucure de liniște și atmosfera plăcută.
Muzeul Național Cotroceni a fost următoarea oprire, iar în continuare pe lista vizitelor au fost Muzeul Militar National și Palatul Poporului. Aici prietenul nostru a aflat detalii importante despre istoria, cultura și formarea națiunii noastre.

După-amiaza târziu am început deplasarea către filiala AMVVD Constanța, unde Barbaru’, VTO B2 Riders AMC, împreună cu prietenii noștri din cluburile DoomStriker LEMC Dobrogea și Elysian MWMC România, ne-au condus pe drumul până la locul unde avem asigurată cazarea prin grija președintelui sucursalei locale, Lucian Necșulescu.
Seara am alocat-o odihnei și pregătirilor pentru ziua de mâine, când pe lângă programul pregătit de Lucian vom verifica motocicletele care ne-au dus fără probleme majore, până acum. Am parcurs aproape 1.000 km, mai avem încă mult drum înainte, iar speranța noastră este că vor rezista până la capăt, așa cum vom face și noi.

Continuăm până la capăt, nu ne plac lucrurile făcute pe jumătate.
Noi suntem veteranii și nouă ne pasă!
Onoare și Respect!

AMVVD – veteranii AMVVD în turul României, luni pentru Târgoviște

Pentru cei doi temerari ai proiectului Veteranii AMVVD în turul României, Vartolomei Mihail Sorin și Bart Butler (US Army), ziua de luni a fost rezervată cunoașterii regiunii unde Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani dar și Clubul Veteranilor, sunt dispuse.
Astfel, după un mic dejun delicios servit la Clubul Veteranilor, am pornit la drum pentru a onora întâlnirea planificată la sediul primăriei Târgoviște, unde am fost așteptați de edilul șef pentru a împărtăși aspecte din viața de militar și a prezenta riscurile și privațiunile prin care trecem. Domnul primar, Daniel Cristian Stan, la rândul lui a prezentat parte din realizări obținute de-a lungul celor „10 ani din viața sa, pe care le-a petrecut la conducerea acestei instituții” și ambițiile sale pentru viitor.
Primăria comunei Aninoasa a fost următorul popas, unde domnul primar Vlăduț Nicolae, ne-a primit cu cinste și amabilitate, oferindu-ne o scurtă detaliere a istoriei locale, a tradițiilor și specificului cultural bogat al comunității locale.
După-amiaza a continuat cu vizitarea reperelor spirituale și istorice din zonă, mânăstirea Aninoasa, cetatea din Chindie.
Seara am alocat-o odihnei și pregătirilor pentru ziua de marti, când ne vom urca pe motociclete și vom porni spre București.
Epopeea veteranilor AMVVD, continuă.

L.E.: aseară am aflat că doi camarazi cu care împărtășesc pasiunea pentru vehiculele pe două roți, au avut parte de un eveniment rutier nefericit. Le mulțumesc pentru bucuria pe care mi-au oferit-o fiind alături de mine la începutul acestui periplu.
Sunt alături de ei, deocamdată doar cu gânduri bune și le urez recuperare grabnică să ne putem revedea cât mai curând, mai ales că se apropie festivalul DoomFest-2024, Timișoara, organizat luna aceasta, de DoomStriker Banat LEMC, iar eu și Bart vom participa negreșit.

Noi suntem veteranii și nouă ne pasă!
Onoare și Respect!

Întâlniri AMVVD cu primarii municipiului Târgoviște și al comunei Aninoasa: o zi plină de dialog și respect

După succesul ediției din acest an a Young Veterans Fest 2024, o delegație a Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) a continuat seria de evenimente prin întâlniri importante cu autoritățile locale. Delegația AMVVD, format din președintele asociației, Slt. (r) Marius Apostol, directorul pentru comunicare, lt. col. (r) Mihail-Sorin Vartolomei, și col. Barton Butler, veteran al U.S. Army, a vizitat primăriile comunei Aninoasa și municipiului Târgoviște.
Primul popas al delegației AMVVD a fost la Primăria comunei Aninoasa, unde au fost primiți de primarul Vlăduț Nicolae.
„Această întâlnire ne oferă oportunitatea unui dialog fructuos, în cadrul căruia am discutat diverse subiecte de interes comun. Am avut plăcerea de a le prezenta istoria locală, tradițiile și specificul cultural al comunității noastre,” a declarat domnul primar. Acesta a subliniat, de asemenea, impactul emoțional al relatărilor veteranilor despre cariera lor militară, punând accent pe curajul, devotamentul și spiritul de camaraderie care îi definesc.
Întâlnirea a consolidat legăturile de prietenie și respect reciproc între comunitatea din Aninoasa și veteranii AMVVD, dar și cei americani, reprezentând un moment deosebit de important pentru ambele părți.
Următoarea oprire a delegației a fost la Primăria municipiului Târgoviște, unde au fost întâmpinați de primarul Cristian Daniel Stan. Discuțiile s-au concentrat pe misiunile veteranilor AMVVD și pe însemnătatea participării acestora la misiuni internaționale. Domnul primar a subliniat importanța activităților desfășurate de AMVVD și le-a transmis felicitări, urându-le succes în realizarea obiectivelor propuse.
Atât dl. Vlăduț Nicolae și dl. Cristian Daniel Stan, și-au exprimat interesul de a sprijini Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități în procesul de refacere și dezvoltare a Centrului de Recuperare și Refacere al Veteranilor din Teatrele de Operații. Aceștia au declarat că vor face tot ce le stă în putință pentru a contribui la finalizarea acestui proiect esențial nu doar pentru comunitatea veteranilor, ci și pentru întregul județ, recunoscând sacrificiile și eforturile depuse de militarii români în misiuni internaționale.
După întâlnirile cu cei doi primari, delegația AMVVD a fost primită la Mănăstirea Viforâta, situată în apropierea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV). Aici, au fost întâmpinați de Maica Stareță, care a avut cuvinte de laudă pentru veteranii T.O. și le-a povestit despre istoria mânăstirii, considerată o bijuterie a artei eclesiastice din Țara Românească.
Col. Barton Butler, veteran al U.S. Army, și lt. col. (r) Mihail-Sorin Vartolomei, aflați într-un tur al României pe motociclete, au fost cazați la Clubul Veteranilor, singura pensiune deținută de către veteranii T.O din România.
Oaspeții noștri speciali au apreciat ospitalitatea și atmosfera de camaraderie de la Clubul Veteranilor, un loc care simbolizează unitatea și respectul pentru toți cei care au servit în teatrele de operații. Turul pe motoare al celor doi veterani este o călătorie de suflet, în care își propun să exploreze frumusețile României și să întărească legăturile dintre veteranii români și cei americani.
Această zi a fost marcată de respect, camaraderie și dorința de a consolida legăturile între comunitățile locale și veteranii care au servit și servesc cu onoare sub drapelul României.

ONOARE ȘI RESPECT!

AMVVD – veteranii AMVVD în turul României, epopeea continuă și după YVF-2024

Iată că Festivalului Tinerilor Veterani – 2024 și-a parcurs și ultima zi de desfășurare, iar participanții la turul României, lt.col.rz. dr.Vartolomei Sorin și col. Barton Butler, US Army, continuă ambițiosul demers de a aduce în atenția publică faptul că militarii veterani din întreg SAOPSN au avut și au o importanță capitală în demersurile politice și diplomatice ale României, iar unii dintre noi nu mai sunt în viață, luptând pentru cauza României, fără zăbavă. Alți camarazi ai noștri încă poartă efectele lăsate de participarea la operațiunile din teatrele de operații, efecte care au creat dizabilități fizice sau emoționale. Toate acestea trebuie cunoscute și recunoscute de societatea civilă, iar faptul că România este beneficiarul unui grad ridicat de respect pe care partenerii internaționali îl afișează în raporturile bilaterale, se datorează și prestațiilor profesioniste ale militarilor pe timpul participării la operațiile de tip coaliție. Cu acest spirit în suflet Sorin și Bart împreună cu președintele AMVVD, Marius Apostol, au planificat pt mâine un tur al împrejurimilor, întâlniri cu personalități cheie din comunitate, autorități civile, personalități culturale sau ecumenice, care să primească, să înțeleagă și să transmită mai departe suferințele trecute și prezente, păsurile, dar și speranțele veteranilor. Epopeea veteranilor AMVVD, continuă.

Noi suntem veteranii și nouă ne pasă! Onoare și Respect!

Ședința Lunară a Consiliului Director AMVVD – 22 August 2024

Miercuri, 22 august 2024, la sediul din București al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), s-a desfășurat ședința lunară a Consiliului Director. Membrii Consiliului s-au reunit pentru a discuta și a lua decizii importante referitoare la activitățile și proiectele viitoare ale asociației.
Ordinea de zi și aprobarea:
În deschiderea ședinței, președintele Consiliului Director a prezentat ordinea de zi propusă pentru această întâlnire. Toți membri prezenți au votat în unanimitate pentru aprobarea ordinii de zi, ceea ce subliniază consensul și angajamentul lor față de obiectivele asociației.
Punctele dezbătute:
Pe parcursul ședinței s-au discutat mai multe puncte esențiale, fiecare necesitând luarea unor hotărâri. Printre subiectele abordate s-au numărat:

  1. Organizarea Festivalului „Young Veterans Fest”: A fost discutată asigurarea fondurilor necesare pentru desfășurarea evenimentului, prioritizarea activităților și desemnarea personalului AMVVD responsabil de buna organizare a festivalului. Consiliul Director al AMVVD se asigură astfel că „Young Veterans Fest” va fi un eveniment de succes, menit să unească tinerii și veteranii într-o atmosferă de sărbătoare, educație și respect reciproc.
  2. Gestionarea bunurilor materiale: Au fost constituite comisiile de clasare și declasare a bunurilor materiale ale asociației, pentru o gestionare eficientă și transparentă a resurselor disponibile.
  3. Actualizarea situațiilor nominale ale membrilor AMVVD: Membrii Comitetului Director au analizat stadiul primirii de la sucursalele din teritoriu a tabelelor cu membrii afiliați AMVVD și au discutat despre modul de actualizare a situațiilor nominale, pentru a asigura o evidență clară și actualizată.
  4. Numiri Interimare: Au fost aprobate în unanimitate deciziile de numire în funcția de director evenimente interimar a domnului Vodă Alexandru și în funcția de director secretariat interimar a domnului Moroiu Andrei-Sebastian, subliniind încrederea acordată acestora pentru a gestiona activitățile respective în perioada următoare.
  5. Actualizarea statutului asociației și organizarea Adunării Generale: A fost discutată actualizarea statutului asociației și s-a stabilit data de 14 decembrie 2024 pentru desfășurarea Adunării Generale a AMVVD pe anul în curs, eveniment care va avea loc la sediul Centrului de Recuperare și Refacere a Veteranilor.
    Toate propunerile aflate pe lista de ședință au fost dezbătute și aprobate de către membrii Consiliului Director al AMVVD, demonstrând astfel o coordonare eficientă și o viziune comună asupra viitorului asociației.

ONOARE ȘI RESPECT!

AMVVD Suceava – capitala medievală a Moldovei slăvește eroii

Suceava – teritoriu locuit din timpuri străvechi, așa cum atestă cercetările arheologice, începând chiar din paleolitic; în secolele al II-lea și al III-lea exista aici o așezare a dacilor liberi, iar mai apoi devenită capitală a Moldovei, este o localitate plină de istorie, care face orice locuitor să fie mândru.
De aici, din Suceava, cei mai cunoscuți voievozi ai Moldovei, precum Petru al II-lea Mușat, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Petru Rareș, au condus Moldova, Mihai Viteazul însuși intră în cetatea Sucevei, iar din secolul XIV Suceava devine și centru ecumenic, odată cu stabilirea aici a Mitropoliei Moldovei.
Important de menționat este și faptul că cetatea Sucevei avea drept patron spiritual pe Sfântul Gheorghe, cel care în epoca feudală și modernă este denumit și purtătorul de biruință al creștinătății. Același patron spiritual l-au preluat și Forțele Terestre ale României, realizând astfel o alăturare frumoasă între populația suceveană și responsabilitatea de a apăra realizările comunității, atât de greu încercată de-a lungul vremurilor.
Iată cum acest loc încărcat de istorie și tradiție este cinstit de acești erori contemporani ai României, veteranii teatrelor de operații, prin participarea permanentă la viața comunității. Astfel, luni 18.08.2024, AMVVD Suceava a fost invitată la activitatea de pomenire a Eroilor Români căzuți în luptele duse pentru apărarea patriei, ce s-au desfășurat în satul Rabăila, comuna Horodniceni, unde au ridicat un catarg în curtea bisericii.
La activitate au participat personalități politice, înalte fețe bisericești și populația comunității locale, astfel: domnul senator George Mîndruță, secretarul Comisiei de Apărare din Senat, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, elevi ai Colegiului Militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc, Cadre Militare de la Inspectoratul de Jandarmi Fălticeni și Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Fălticeni, elevi ai Școlii gimnaziale cu clasele 1-8, din comuna Horodniceni, conduși de doamna profesoară Chitan Maria.
Activitatea a fost organizată în colaborare de către biserica ortodoxă din parohia Rabăila, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir,, și susținută de prim-vicepreședintele asociației Cultul Eroilor Regina Maria din Suceava, maistrul militar Davidel Dumitru.
Președintele sucursalei din Suceava a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir,,, Florea Dumitru, a oferit drapelul ce va flutura pe catarg, în cinstea Eroilor Neamului Românesc și în cinstea Eroilor Militari căzuți la datorie în teatrele de operații, martor al continuității și neatârnării moldovenilor ce au viețuit și continuă să trăiască aici.

Cinste și onoare Eroilor Neamului!
Onoare și Respect!
AMVVD – Respect pentru veterani!