Articole

526 posts

„Vulgare amici nomen, sed rara est fides” 

„Prieten este un cuvânt folosit des, sinceritatea pretenului însă e rară”, și mare dreptate avea Phaedrus când a spus acest lucru. 

După 9 ani de la înființare, după ani buni de lucru împreună, după ce s-a mers umăr la umăr, am stat la aceeași masă, am dezbătut și lucrat împreună diverse acțiuni fie ele legislative sau hotărâri pentru creșterea asociației, s-a ajuns în punctul în care unii au ajuns să reacționeze cam așa: dacă nu s-a putut să obțin ce vreau, nu te las să trăiești sau, mai bine, te dau un judecată. Ei bine, cam așa s-a întâmplat și în asociația în care cu ceva timp în urmă se afirma că sunt prieteni și prietenii, camarazi.

Astfel, începând cu 26.02.2022, la Adunarea Generală a AMVVD au apărut discuții despre acțiunile AMVVD, despre stat și chiar despre componența Consiliului Director. Discuții ce au fost pornite de persoane care au avut o vechime de 2 până la 8 ani în conducerea AMVVD. Și de atunci tot există. Există articole în care AMVVD a făcut sau n-a făcut diverse, și în spațiul online, și în alte părți.â. Oameni care contestă ceea ce ei au votat, procese ce se înaintează la intervale de timp.

Se contestă acte, hotărâri, declarații care, mai toate, au fost făcute cu ei în funcții de conducere a asociației. Se pare că, se vrea chiar și suspendarea activităților AMVVD deși toți cei care activează în asociație sunt voluntari, sunt persoane care pe lângă timpul alocat au mai și cheltuit din buzunarul propriu, și nu pe procese, ci pentru activități de umanitare, pentru binele celor ce soarta nu le-a zâmbit. Se vrea oprirea tuturor activităților și, poate chiar, dizolvarea AMVVD?

S-a ajuns ca în nuvela „Alexandru Lăpușneanu” a lui Costache Negruzzi împărțite pe capitole…. Este adevărat, puțin schimbată. O structură pe trei capitole, cu câte un motto cu rol rezumativ (deși în nuvelă sunt patru capitole, pe unul noi l-am omis intenționat). Dar dacă ar fi să interpretăm am ajunge aici:

  • Capitolul I: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…” – răspunsul dat de Lăpușneanul boierilor care îi ceruseră să se întoarcă de unde a venit pentru că nu este dorit de populație. În AMVVD este mișcarea unui personaj care nu a reușit să obțină ce și-a dorit și a continuat, continua, să folosească numele asociației în diverse materiale denigratoare. 
  • Capitolul al II-lea: „Capul lui Moțoc vrem” – cererea de răzbunare a mulțimii poporului care consideră că Moțoc este vinovat pentru toate nemulțumirile. În AMVVD nu este vorba de mulțime, doar de un grup restrâns de persoane care cam asta își doresc vizavi de președintele asociației.
  • Capitolul al III-lea: „De mă voi scula, pre mulți am să popesc eu…” – amenințarea rostită de Lăpușneanul care fusese călugărit și pierduse puterea domnească. În AMVVD omul care amenință, te miri pe unde, crede că va reuși … De fapt este finalul pe care-l așteptăm cu toții. 


Indifent ce au vrut și vor o mână de oameni, nu au putut face profit în asociație, deși, poate, și-au dorit. Nu au putut obține decât recunoștința oamenilor necăjiți, și asta, dacă au participat la evenimentele AMVVD. Poate pentru ei acest lucru a fost prea puțin. Poate pentru ei nu a însemnat nimic, dar pentru membrii AMVVD care au continuat să facă aceleași activități de la înființare și până acum înseamnă enorm de mult, înseamnă mulțumire sufletească, și asta doar pentru că an de an au adus zâmbete și bucurie celor ce nu mai aveau speranța de mai bine.

Pentru AMVVD a fost și este o ONOARE să poată promova valorile și istoria neamului, pentru ajutoarele umanitare care au putut fi date în Așezăminte, Orfelinate, Cămine de bătrâni, spitale de copii și oameni necăjiți. RESPECT pentru cei ce au înțeles că, doar împreună putem să facem lucruri ce pot aduce speranță, recunoașterea celor care au plătit tributul suprem pentru o viață liniștită și, sperăm, puțin mai bună. 

Pentru toți cei care au crezut și cred în AMVVD, în scopul și activitățile asociației: ONOARE ȘI RESPECT!

Și la sucursala AMVVD Brașov continuă activitatea umanitară cu ajutorul colegilor de la București și Galați

La începutul acestei săptămâni, după ce sucursala AMVVD Brașov a cerut sprijin pentru ajutoare ce sunt destinate refugiaților din Ucraina. Acolo, la Centrul CATTIA din Brașov, s-a format o grupă mare de grădiniță pentru 11 copii ucraineni, toți având vârsta de 6 ani. Colegii de la sucursala AMVVD Galați au donat pentru sucursala AMVVD Brașov 1.800 de kg de umanitare, în mare parte alimente, iar cei de la București produse de igenă.

La CATTIA a fost stabilită deja procedura de aprovizionare pentru cei ce au fugit din calea războiului și sunt cazați în Brașov și împrejurimi. Produsele pentru igenă, aduse de la București, au fost distribuite în mare parte, în grădiniță, familiilor celor 11 copii și celor trei educatoare din Ucraina. Iar produsele alimentare, venite de la Galați, vor fi date refugiaților, pe termen mediu și lung.

Ei vin la centru și-și iau ce au nevoie pentru gătit. Sunt multe mame cu copii și bunici ce nu vor doar să tranziteze România, ci s-au stabilit în Brașov, își caută locuri de muncă, iar copiii sunt integrati în grădinițe și școli.

Sucursala AMVVD Brașov mulțumește și pe această cale colegilor din AMVVD de la București și Galați pentru sprijinul acordat.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

AMVVD Galați și alte două asociații răspund, împreună, cererilor de ajutor venite din partea unor ONG-uri din Odesa

Trei asociații gălățene și-au dat mâna pentru a face bine și a aduce o rază de speranță copiilor cu dizabilități, instituționalizați în două orfelinate, dar și militarilor ucraineni răniți și care sunt tratați în spitale militare din Odesa.

În weekend-ul ce a trecut, noi, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Galați, Asociația Voluntarilor Gălățeni și Asociația Masa Rotundă 12 ne-am întâlnit și am stabilit cum putem să răspundem pozitiv cererilor de ajutor venite din partea unor ONG-uri din Odesa.

Am consultat listele cu materiale necesare, ne-am stabilit bugetul și ne-am pus pe treabă, astfel că duminică eram pregătiți pentru un nou transport către Odesa.Luni am pornit la drum. Traseul deja îl știam. Nu era prima dată când mergeam spre Odesa. Cunoșteam toate obstacolele, toate barajele, toate filtrele de pe traseu. Numerele de înmatriculare de România sunt bine primite acolo, sunt ca o oază de speranță. Pe unde treceam, toți ne făceau cu mâna și ne salutau respectuos.

Spre ora prânzului am ajuns la Odesa, iar prima oprire am făcut-o la orfelinatul de fete cu probleme psihice. Cele 80 de fete găzduite aici au vârsta între 4 și 33 ani. Înainte de război erau îngrijite bine, acum autoritățile au fost nevoite să improvizeze un spațiu într-un buncăr aflat la subsolul unei clădiri. Nu este cine știe ce, dar măcar le oferă o protecție.

A doua oprire a fost făcută la Orfelinatul Nr.1 din Odesa. De fapt, doar numele a rămas pentru că cei 89 de copii cu dizabilități, cu vârsta între 2 săptămâni și 14 ani, sunt adăpostiți într-un buncăr din oraș. Am întrebat de ce, iar medicii și ingrijitorii ne-au spus că au luat această decizie ca o măsură preventivă, deoarece 30 dintre copii nu pot fi mutați imediat, în cazul unui atac asupra orașului, ei depinzând de aparatele de oxigen.

Imaginile neputinței sunt groaznice. Am ieșit afară cu ochii în lacrimi și ne-am promis că vom continua să îi ajutăm.

Ultima oprire am făcut-o la un spital de campanie ce urmează să se operaționalizeze pentru răniții din Nikolaev. Am lăsat ce am avut pregătit pentru ei și am plecat. Am evitat pozele aici, deoarece militarilor le este teamă pentru siguranța familiilor lor, însă, una au fost de acord să o facem, dar,din respect pentru dorința lor o vom anonimiza. Le-am înțeles îngrijorarea și nu am insistat. Dacă vă întrebați în ce a constat transportul cu ajutoare, ei bine aflați că celor două orfelinate și spitalului militar le-am dus peste 3000 kg de bunuri (alimente, dulciuri, haine, obiecte de igienă personală și pături), dar și medicamente, perfuzoare, pansamente și alcool sanitar.

Spre seară ne-am întors către vamă. Am lăsat în urmă un oraș schimbat, pregătit să facă față la ce este mai rău. Farmecul Odesei de altă dată a dispărut, dar speranța locuitorilor încă animă străzile, la anumite ore din zi.

Vom continua să îi ajută, așa cum îi ajutăm și pe cei nevoiași de acasă, iar pagina noastră de Facebook stă mărturie în acest sens.

AMVVD GALAȚI

AMVVD IAȘI împreună Lupii Negri și cu preotul militar Pîtăligă Valentin au creat un punct de colectare ajutoare pentru copiii aflați în dificultate și refugiații din Ucraina

Militari de carieră, membrii sucursalei AMVVD Iași împreună cu Lupii Negri au răspuns prezent la inițiativa preotului militar, Pîțăligă Valentin, de a înființa un punct de colectare ajutoare lângă biserica din curtea Unității Militare 01564.

Indiferent de grad și de funcție, fiecare militar contribuie și aduce câte ceva, În sprijinul lor a venit și sucursala Botoșani care i-a dat sucursalei AMVVD Iași, ajutoare umanitare pentru copii, de la pampersi și alte produse de igenă până la produse alimentare. Astfel, Cătălin Dobrea și Seghedin Laurenţiu au reușit să adune lucruri ce vor fi distribuite, în următoarele zile, la Spitalul de copii „Sfânta Maria” și la alte orfelinate nevoiașe, oriunde va fi nevoie sau li se va cere ajutorul.

Marea majoritate a militarilor din unitate au fost plecați în teatre de Operații și știu prea bine ce înseamnă războiul. Nu puteau rămâne indiferenți la starea actuală din Ucraina, dar nici la nevoile românilor.

În aceste zile, nu au mult timp liber, dar au găsit o soluție de a ajuta copii, oamenii, refugiații din Ucraina. Sunt militari și slujitori ai păcii, ai binelui, ai omenirii.La începutul carierei au depus un jurământ după care se ghidează în viață.

ONOARE ȘI RESPECT!

AMVVD Botoșani alături de familii nevoiașe

Membrul sucursalei AMVVD Botoșani Sebastian Doboșeru împreună cu alți doi camarazi au întreprins mai multe activități de întrajutorare a oamenilor aflați în localitățile limitrofe ale județului.

Astfel, încărcați cu alimente, îmbrăcăminte și alte ajutoare umanitare le-au făcut o mică bucurie celor aflați în nevoie.
Printre beneficiari se numără bătrânii, oameni cu handicap și familiile care din cauza crizei create de pandemie au rămas fără locuri de muncă, copii care fără voia lor își duc traiul, de la o zi la alta, cu greu și cu alimentația precară din cauza sărăciei.

Delegația AMVVD împreună cu sucursala Ialomița, în vizită de lucru

În această dimineață, președintele AMVVD Marius Apostol împreună cu vicepreședintele AMVVD Cristian Guștere și directorul administrativ Nicolae Petru au plecat spre Slobozia pentru a se întâlni cu președintele sucursalei AMVVD Ialomița Călin Mircea Popescu și a prezenta, în instituțiile MAI, MApN și Primăria Slobozia, asociația, scopul AMVVD – construirea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV), planul de activități al AMVVD.
Prima vizită de lucru a fost la Primăria Slobozia unde s-au întâlnit cu primarul Dragoș SOARE pentru a stabili diverse proiecte, o colaborare între instituție și sucursala AMVVD atât pentru dezvoltarea și promovarea valorilor neamului, cât și pentru recunoșterea meritelor veteranilor din TO. O întâlnire fructuasă în care s-a stabilit ajutorul de ambele părți. După această vizită delegația AMVVD a pornit către Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița unde a fost primită de către domnul colonel Costel Dobre promițându-ne și acum, dar și asigurarea că, pe viitor vom avea tot sprijinul pentru activitățile asociației, activități educaționale, culturale și umanitare.

O altă vizită a fost la Batalionul 117 Artilerie „Bărăganu” fiind întâmpinați de cdt. lt.col. Condoiu Cosmin, locțiitor mr. Mierlăcioiu Horia, plt.adj.pr. Tudose Ionel.

Delegația AMVVD s-a bucurat de o primire caldă, ca de la camarad la camarad, de discuții constructive, de aprecieri de ambele parți și de aceleași doleanțe de promovare a Armatei, istoriei României, valorilor militare și recunoașterea meritelor a veteranilor TO.

Un alt punct discutat a fost necesitatea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV-AMVVD), adeziunea militarilor de a deveni membrii AMVVD și convingerea că, ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Înainte de întoarcerea spre casă, delegația AMVVD s-a întâlnit cu membrii sucursalei AMVVD Ialomița pentru a se saluta, a discuta nevoile și problemele sucursalei, planul de activități pe anul în cus, anunțarea Adunării Generale Extraordinare.

ONOARE ȘI RESPECT!

Două sucursale AMVVD, Iași și Botoșani, și-au unit forțele pentru a ajuta Centrul de asistență medico-socială Bivolari

Devenită deja tradiție în rândul militarilor ieșeni, grija față de cei vârstnici i-a determinat pe membrii sucursalei AMVVD Iași în colaborare cu sucursala AMVVD Botoșani să dea o mână de ajutor celor de la Centrul de asistență medico-socială Bivolari.
Astfel, delegația condusă de președintele AMVVD Iași Cătălin Dobrea a dus ajutoare umanitare pentru cei internați în centrul din comuna Bivolari.

Noi, veteranii AMVVD, nu vom uita niciodată că avem o datorie morală și trebuie să-i respectăm, să-i ajutăm, ori de câte ori avem ocazia, pe cei ce ne-au călăuzit pașii în primii ani de viață, cei care ne-au învățat cum să ne onorăm părinții, bunicii, istoria acestei țări, pământul și oamenii neamului.
Nu uităm niciodată că, ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!