Licitatie

11 posts

VĂ PREZENTĂM ALTE PRODUSE SCOASE LA LICITAȚIA CARITABILĂ „PENTRU CEI RĂMAȘI” (4)

A intrat în lumea sportului  întâmplător, în 2000, când avea doar 12 ani. La numai 18 ani a fost declarată sportiva anului iar în prezent, după numeroase cupe și medalii câștigate a devenit una dintre cele mai îndrăgite sportive din lumea handbalului din tară și recunoscută international pentru performantele aduse echipei României. Din respect pentru ce inseamnă disciplină, seriozitate, sacrificiu a hotârât să fie alături de veteranii TO, de scopul AMVVD-ului, lăsând spre licitare un tricou cu autograf.

Preț de pornire licitație: 50 EUR

Un lucru de suflet pe care și-au pus semnăturile membrii SFODA 6313 Bacău, care au participat la misiuni de asistență militară prin luptă, în Teatrele de Operații din Afganistan. A fost modul lor de a spune cât de mult prețuiesc AMVVD și scopul ei. Am reușit cu greu să adunăm la un loc semnături ale celor care au contribuit la liniștea țării și a copiilor neamului ținînd departe războiul, chiar și cu prețul vieții.

Preț de pornire licitație: 50 EUR

Istoricul Vasile Pârvan spunea așa: „Fără tradiţie nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea nimic fără tradiţie!”. Purtat cu mândrie de locuitorii din Ținutul Pădurenilor, un loc relativ izolat, vrând să ascundă ochiului călătorului bogăţiile zonei, portul popular – port arhaic şi autentic românesc, cusut de mână și vechi de peste 60 de ani îl puteți licita în data de 11 noiembrie începând cu orele 18.00.

Preț de pornire licitație: 290 EUR

Crucifix din anul 1930, salvat de la tragedia din vinerea mare din satul Costești, Județul Argeș, în care biserica satului a fost distrusă de un incediu devastator, rezultând și decesul a 116 copii poate fi al dumneavoastră, să vă apere de rele, dacă-l vreți.  

Preț de pornire licitație: 250 EUR

Vorbim de datorie, auzim povești cutremurătoare despre sacrificiul militarilor români în teatrele de operații și așteptăm să vedem cum erau acolo. Acest lucru a fost posibil pentru că s-a imortalizat de militarii români în prima misiune din Somalia- 1991, cu un Aparat foto Polaroid.

Preț de pornire licitație: 60 EUR

Licitația va avea loc în data de 11.11.2021, cu ocazia Zilei Veteranilor din teatrele de operații, începând cu orele 18.00 până la orele 22.00, și se va desfășura online, pe site-ul AMVVD, telefonic la numerele: 0752581558 sau 0770419899 și prin e-mail, la adresa licitatie.amvvd@gmail.com.

LICITAȚIA CARITABILĂ „PENTRU CEI RĂMAȘI”- PREZENTARE PRODUSE SET 3

În urmă cu zeci de ani, când în brazdă se ara cu boii, bunicile noastre trăgeau la războiul de țesut folosind parte din obiectele de lemn prezentate mai jos.

Preț pornire licitație 30 Euro

Nu știm sigur dacă a fost folosită efectiv în războiul pentru obținerea independenței față de imperiul otoman, dar știm că este model 1887, așa cum este ștanțat pe ea.

Preț pornire licitație 250 Euro

O vedem la fiecare ceremonie de nivel înalt purtată de comandanții de detașamente ai singurei unități de protocol din România, Brigada 30 Garda și Protocol. Are teacă, este marca Solingen și poate fi a ta dacă oferi prețul corect la licitația din 11.11.2021

Preț pornire licitație 100 Euro

Născut în urmă cu 380 de ani, domnitorul Țării Românești Șerban Cantacuzino a tipărit, în anul 1688, o biblie. Cea oferită de noi astăzi este o copie retipărită în anul 1997

Preț pornire licitație 150 Euro

Dacă spunem Hagi, spunem microbiști, spunem echipa națională, spunem Viitorul Constanța. Transmis cu drag către noi, vă oferim spre licitare un tricou al echipei Viitorul Constanța personalizat cu autograful unuia din cei mai mari jucători de fotbal pe care i-a avut România, Gheorghe Hagi.

Preț pornire licitație 50 Euro

Pentru că tot aminteam de Viitorul Constanța, oameni cu suflet ne-au oferit, în vederea licitării, un set compus din tricou și minge al acestei echipe, cu autografele jucătorilor. Poate fi al tău dacă licitezi joi, 11 noiembrie, între orele 18.00-22.00.

Preț de pornire licitație 100 de Euro

Dacă tot suntem la fotbal, românul având acest sport în sânge, am primit spre ofertare un tricou al echipei naționale a României din meciul cu naționala Germaniei, cu autografele jucătorilor.

Preț de pornire licitație 50 Euro

După cum se știe, blugii, pantalonii și fustele au apărut pe meleagurile românești târziu, după revoluție cu preponderență. Bunicile și străbunicile noastre purtau în viața de zi cu zi costume ca cel pe care vi-l oferim mai jos, cu ie, ilic, fotă și brâu, reprezentativ pentru județul Argeș.

Preț pornire licitație 300 Euro

„Harta mi-a fost oferită de unul din partenerii afgani în misiunea ISAF a Batalionului 2 Infanterie Călugăreni, ca semn al respectului pe care militarii afgani îl purtau partenerilor români. Doresc ca acest obiect plin de semnificație să contribuie la proiectul destinat veteranilor români din teatrele de operații. Recunoștința și considerația datorate veteranilor nu pot fi cuantificate, gestul acesta fiind doar valorizarea unei amintiri care ascunde, simbolic, praful tărâmului afgan.” – acestea sunt cuvintele generalului-locotenent Daniel Petrescu, Șeful Statului Major al Apărării, cel care a donat, cu drag acest obiect.

Preț pornire licitație 45 Euro

Licitația va avea loc în data de 11.11.2021, cu ocazia Zilei Veteranilor din teatrele de operații, începând cu orele 18.00 până la orele 22.00, și se va desfășura online, pe site-ul AMVVD, telefonic la numerele: 0752581558 sau 0770419899 și prin email, la adresa licitatie.amvvd@gmail.com

LICITAȚIA CARITABILĂ „PENTRU CEI RĂMAȘI” – PREZENTARE PRODUSE

După 40 de ani de domnie, cu rezultate și realizări deosebite, în 1906 a fost emisă medalia „CAROL I REGE AL ROMÂNIEI 1866-1906″, „ÎN AMINTIREA ANULUI AL 40-LEA AL CĂPITĂNIEI MELE”.

Preț pornire licitație 30 Euro

Politică se face acum, politică s-a făcut de-a lungul istoriei, însă cei doi din diapozitivul scos la licitație de AMVVD sunt de departe printre cei mai mari pe care i-a avut URSS-ul : „Lenin si Stalin la conferința de la Krakau – 1913”

Preț pornire licitație 100 Euro

Pentru că de multe ori pierdeau direcția (la propriu), era nevoie de existența unei busole pentru a se reveni pe făgașul bun. Astfel, în jurul anilor 1955-1960 s-a convenit că acest model de BUSOLĂ oferit de AMVVD la licitație corespunde cerințelor și a intrat în dotarea Ministerului Forțelor Armate ale Republicii Populare Române.

Preț pornire licitație 20 Euro

AMVVD a intrat în posesia „semnăturii” (pe ștampilă) a scriitorului Nicolae Buzescu, fin cunoscător în ale scrierilor bisericești. Se scoate la licitație, aici pe site, telefonic la numerele: 0752581558 sau 0770419899 și prin email, la adresa licitatie.amvvd@gmail.com

Preț pornire licitație 40 Euro

Deși a sărit suta de ani, vă prezentăm o monedă zveltă, cu trăsături frumoase, având chipul REGELUI CAROL I confecționată din 10 grame de argint, prețioasă la vremea ei, chiar și acum prin raritate și vechime. Accesează secțiunea LICITAȚIE din siteul amvvd.ro în ziua de 11.11.2021, între orele 18.00-22.00, licitează și poate fi a ta.

Preț pornire licitație 50 Euro.

Chiar dacă nu ne vine să credem, în anul 1911 telegrafia și telefonia funcționau bine. De ce bine? Pentru că tot ce funcționează după manual e musai să funcționeze bine. În acest domeniu chiar aveau un manual pe care vi-l oferim spre achiziție. Fară wireless dar cu cablurile întinse, cuvintele ajungeau la destinatar pentru că se respectau instrucțiunile din Manualul de telegrafie și telefonie privind descrierea materialului telefonic, în serviciul trupelor de infanterie, artilerie și cavalerie, ediție 1911.

Preț pornire licitație 30 Euro

Licitația va avea loc în data de 11.11.2021, cu ocazia Zilei Veteranilor din teatrele de operații, începând cu orele 18.00 până la orele 22.00, și se va desfășura online, pe site-ul AMVVD, telefonic la numerele: 0752581558 sau 0770419899 și prin email, la adresa licitatie.amvvd@gmail.com

„PENTRU CEI RĂMAȘI” – PRIMELE OBIECTE

PIEDONE… nu, nu scriem despre Bud Spencer – actorul ci Piedone – Primarul, primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, care și-a scos șapca (la propriu) în fața militarilor veterani și a sacrificiului de care aceștia au dat dovadă, a lăsat stiloul personalizat jos și le-a donat pentru cauza asociației, CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REFACERE PENTRU VETERANI.

Preț de pornire licitație 100 Euro
Cristian Popescu Piedone

Pe vremea bunicilor nostri, copii fiind, priveam și ascultam ticăind ceasul aflat pe mileul croșetat de pe masă. Poate e marca Slava, vechi de peste peste 50 de ani, sau poate marca Raketa, la fel de vechi… pot fi ale tale dacă îți trezesc amintiri, licitând de ZIUA VETERANILOR T.O. -11 noiembrie, între orele 18.00-22.00.

Preț pornire licitație 50 Euro
Preț pornire licitație 20 Euro

În vremuri demult apuse, cu peste 170 de ani în urmă, un negustor obținea un bilet de export cereale la Brăila. Era anul 1847. AMVVD a intrat în posesia lui și îl scoate la licitație. Poate fi al tău doar dacă licitezi pentru el și susții cauza AMVVD.

Preț pornire licitație 50 Euro

La 1846, în Țara Românească, un meșter obținea, de la „Departamentul Vistieriei”, diploma de meșter. Deși foarte veche, ea certifică și acum specialitatea meșterului.

Preț pornire licitație 50 Euro

Instituită prin Decretul regal nr. 6247 din 1913, medalia „AVÂNTUL ȚĂRII” era decernată militarilor participanți la Campania din 1913. Dacă o vrei și susții cauza AMVVD, poți licita în data de 11.11. 2021, între orele 18.00-22.00 și poate fi a ta.

Preț pornire licitație 30 Euro

AMVVD mai scoate la licitația caritabilă „Pentru cei rămași” medalia „100 de ani DE LA NAȘTEREA PRIMULUI REGE AL ROMÂNIEI 1839-1939″. Licitația pleacă de la prețul de 30 Euro și va contribui și ea la proiectul de suflet al asociației, construirea primului Centru de Refacere și Recuperare pentru Veterani.

Preț pornire licitație 30 Euro

Licitația va avea loc în data de 11.11.2021, cu ocazia Zilei Veteranilor din teatrele de operații, începând cu orele 18.00 până la orele 22.00, și se va desfășura online, pe site-ul AMVVD, telefonic la numerele: 0752581558 sau 0770419899 și prin email, la adresa licitatie.amvvd@gmail.com

Vă așteptăm cu drag să susțineți cauza noastră de construire a PRIMULUI CENTRU DE RECUPERARE ȘI REFACERE pentru VETERANI la standarde europene, de lângă Mănăstirea Dealu din Târgoviște.