Onor la Drapelul Național în sucursalele A.M.V.V.D.

     Cu ocazia Zilei Drapelului Național, sucursalele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” au participat la activități specifice dedicate acestei sărbători.

      Sucursala Constanța, prin prezența delegației formate din Cristi  Crăciun – președinte  , col.Constantin Dima – vicepreședinte,  col.Viorica Toma – membru, Bejenariu Narcis – membru, slt.Nicolai Rusu – membru, participant al misiunii Sirius, Angola 1981- 1982, a luat parte la ceremonia militară și religioasă desfășurată odată cu înălțarea drapelului României pe catargul de pe esplanada Comandamentului Flotei.

       O activitate deosebită, dedicată acestei zile speciale, a fost marcată prin arborarea Drapelului Național și montarea unei plăci comemorative pe Masivul Ceahlău, de membri sucursalei Neamț.

      Și membri sucursalei Alba au fost prezenți la manifestările organizate pentru cinstirea acestui simbol de suflet, în Piața Tricolorului, alături de Anișoara POPA, mama slt. (p.m.) Vasile Claudiu POPA, sora și socrii eroului căzut în teatrul de operații, Afganistan.

Drapelul Național trebuie cinstit mereu, cum se cuvine, trebuie apărat și lăsat să „fluture” în sufletele tuturor.

Simbolul curajului, iubirii, bogăției și libertății – Drapelul Național

 

       Fiecare țară se diferențiază de celelalte prin valorile și simbolurile naționale. Unul dintre acestea este Drapelul Național. Noi, românii, ne bucurăm să avem un drapel care ne caracterizează ca neam prin culorile acestuia care simbolizează curajul, iubirea, bogăția, libertatea, așa cum spune și Ciprian Porumbescu în „Trei Culori” :
„Roșu-i focul vitejiei,
Jertfele ce-n veci nu pier
Galben, aurul câmpiei
Și-albastru-al nostru cer.”

     De 22 de ani, Ziua Drapelului Național este sărbătorită în fiecare an la data de 26 iunie, odată cu adoptarea Legii nr.96 din 20 mai 1998.

      Din cauza crizei care marchează această perioadă, acțiunile dedicate Zilei Drapelului Național nu au mai avut amploarea celor din anii trecuți. Dar, n-am putut lăsa ca  însemnătatea acestei zile să se piardă. Vineri, 26 iunie 2020, multe sucursale ale Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, precum cele din Argeș, Bistrița, Constanța, Alba Iulia și Neamț, au marcat această zi prin activități specifice. O activitate marcantă este cea a sucursalei Neamț, care a ales să „înalțe” un pios omagiu drapelului și valorilor neamului nostru românesc, pe care, militarii români au jurat să le apere chiar cu prețul vieții, găsind loc unei plăci comemorative pe Masivul Ceahlău.

    Drapelul Național trebuie cinstit mereu, cum se cuvine, trebuie apărat și lăsat să „fluture” în sufletele tuturor.
 
Onor la Drapel!

Pios omagiu sublocotenenților (pm) Paul Caracudă și Dan Ciubotaru

19 martie 1974 – 23 iunie 2010

     Caporalul Paul Caracudă executa, în data de 23.06.2010, o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE, în care se afla, a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, activat de la distanță. Împreună cu el era și sergentul major Dan Ciobotaru.
     S-a născut la data de 19 martie 1974, în comuna Vădastra, județul Olt unde a copilărit și a urmat cursurile gimnaziale.
      În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni în teatrul de operații din Afganistan, în care și-a sacrificat viața, militarul a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler” cu însemn pentru Război (post-mortem). De asemenea, în semn de respect pentru supremul sacrificiu, sublocotenentului (p.m.) Paul Caracudă, i s-a acordat titlul de ,,Erou al comunității” de către Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Brașov în baza H.C.L. nr. 415 din 10.07.2010.

19 februarie 1982- 23 iunie 2010

     Sergentul major Dan Ciobotaru și caporalul Paul Caracudă din Batalionul 33 Vânători de Munte Curtea de Argeș, executau o misiune de intervenție, pentru deblocarea autostrăzii A1 (Kabul – Kandahar) și asigurarea libertății de mișcare. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau, a fost atacat cu un dispozitiv improvizat, acționat de la distanță. Sergentul major     Dan Ciobotaru a căzut la datorie în data de 23 iunie 2010, în Afganistan, provincia Zabul.
     S-a născut la data de 19 februarie1982, în comuna Brăiești, județul Buzău.
     În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de luptă în teatrul de operații Afganistan, în care și-a sacrificat viața, sergentul major Dan Ciobotaru a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler”, cu însemn pentru Război (post-mortem).
     În semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Dan Ciobotaru  i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al comunei Brăești, județul Buzău, în baza H.C.L. din  28.06.2010.

    Pentru ceea ce au fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sf.Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci: EROII NU MOR NICIODATĂ!

     Cinste și onoare memoriei lor!

Reorganizarea sucursalei Brașov

    Pentru că ne dorim să fim cât mai aproape de oamenii din sucursalele din țară, participăm cu deschidere și susținere la activitățile întreprinse, precum și la cele ce țin de o bună organizare. Astfel că, sâmbătă, 20 iunie, am participat la ședința Consiliului Director al sucursalei Brașov, a cărei componență a suferit modificări.

     Toate punctele stabilite pe ordinea de zi au fost supuse discuției, căutând soluții punctuale pentru toate problemele semnalate.
 
       Amintim că la ședința de astăzi s-a discutat despre proiectele actuale, care sunt în derulare, precum și despre cele viitoare, s-au înregistrat noile cereri de adeziune, s-a discutat despre posibilitatea înființării unei noi sucursale la Miercurea Ciuc și, în final, s-a stabilit noua conducere a sucursalei, după cum urmează: Ana Stoica, președinte, Ciprian Tacea, Florin Eugen Leah, Ionel Dănăilă, Robert Mihai și Octavian Vati, vicepreședinți.

     Vom continua să ne concentrăm atenția pe toate acțiunile sucursalelor din țară și să oferim suportul necesar.

     Împreună susținem veteranii!

Pios omagiu sublocotenentului (pm) Ionel Gheorghiţă Drăguşanu

1 octombrie 1968 – 20 iunie 2006

Sublocotenentul (p.m.) Ionel Gheorghiță Drăgușanu și-a pierdut viața, la data de 20 iunie 2006, în timpul unei misiuni în teatrul de operații Afganistan, după ce TAB-ul în care se afla, a acționat un dispozitiv exploziv improvizat, amplasat de insurgenții talibani, care a provocat  ulterior incendierea transportorului.
S-a născut la data de 01 octombrie 1968, în localitatea Tecuci, județul Galați și era încadrat în Batalionul 341 Infanterie din Topraisar.
La inițiativa colegilor săi din unitatea unde a lucrat, a fost ridicat în incinta cazărmii, un monument cu bustul în bronz al eroului, creat de artistul plastic Gheorghe Caruțiu.
În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem, în data de 19.06.2017 sublocotenentului (p.m.) Ionel Gheorghiță Drăgușanu, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al orașului Murfatlar, județul Constanța și conform H.C.L. nr. 80 din 31.08.2017 o alee din același oraș îi poartă numele.

Pentru ceea ce a fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sf.Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci: EROII NU MOR NICIODATĂ!

Cinste și onoare memoriei lui!

C.R.R.V „în vizorul” Guvernului

    După ani de zile în care, singurii care au crezut și au pus temelia primului si singurului Centru de Recuperare si Refacere pentru Veterani din România au fost membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, veterani, militari activi, în rezervă sau retragere, personal civil contractual sau simplii civili, iată că de astăzi, partener în acest proiect dorește să devină Guvernul.

    Oamenii politici, care în decursul anilor, au ocupat diverse funcții publice și s-au declarat interesați de acest proiect, pentru care considerau că au diverse soluții, din păcate, au lăsat doar promisiuni nerespectate. De aceea, sperăm ca de astăzi, după vizita reprezentanților Guvernului, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș și ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ionel Ciucă, precedată de vizita prefectului județului Dâmbovița, Aurelian Popa, să nu se limiteze doar la nivelul unor vizite de lucru, ci să dezvolte posibilități de implementare și investire în finalizarea ambițiosului proiect. Proiect care, nu numai că ar deservi militarilor români, care poartă urmele prezenței în teatrele de operații, ci și ai partenerilor, alături de care au luptat pentru menținerea păcii, dincolo de granițele propriilor țări.

      Având în vedere că rata de absorbție a Fondurilor Europene este foarte mică, acest proiect în care, până acum, a investit doar asociația, prin propriile forțe, dă posibilitatea Guvernului, prin implicarea directă a ministerului Fondurilor Europene de crearea unei axe speciale, redirecționând, intr-un timp rezonabil, fondurile necesare finalizării acestui proiect și dând posibilitatea beneficiarilor să se bucure de serviciile pe care centrul medical va urma să le asigure în cabinetele de Traumatologie, Ortopedie, Neurologie, Psiho-Psihiatrie, Medicină Internă și Cardiologie, cu dotări medicale specifice, precum și pentru recreere și socializare.

     Evenimentul de astăzi a fost marcat și de o conferință de presă susținută de vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș și ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ionel Ciucă la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani, de la Mănăstirea Dealu, Dâmbovița, evidențiind modul de implicare al Guvernului în fundamentarea implementării fondurilor în acest proiect.
https://www.facebook.com/watch/live/?v=567430824164419&ref=watch_permalink

     Suntem încrezători că realizarea marelui nostru vis este și mai aproape.

    Continuăm să ne clădim visul! Împreună vom reuși!

Pios omagiu sublocotenentului (pm) Claudiu Marius Covrig

18 septembrie 1978  – 13 iunie 2008

Eroul Covrig Claudiu-Marius s-a născut la 18 septembrie 1978, în Galați, județul Galați. A plecat în Afganistan împreună cu colegii săi din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, dar s-a întors însă mai devreme.
În data de 13.06.2008, în timpul unei misiuni de patrulare, subunitatea din care făcea parte a intrat într-o ambuscadă. În urma perforării blindajului T.A.B.-ului în care se afla, de către o lovitura de aruncător, militarul a decedat. Marius Covrig era la prima misiune international.
În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operații din Afganistan, în care și-a sacrificat viața, eroul Covrig Claudiu-Marius a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent.
În semn de respect pentru supremul sacrificiu al sublocotenentului (p.m.) Covrig Claudiu-Marius, i s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Galați, județul Galați, începând cu data de 25.11.2008 și conform H.C.L. nr. 316 din 22.06.2017, o stradă din același municipiu îi poartă numele.

Pentru ceea ce a fost și continuă să fie, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ”Sf.Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” luptă să le țină memoria vie, căci: Eroii nu mor niciodată!

Cinste și onoare memoriei lui!