administrativ

2 posts

Delegația AMVVD împreună cu sucursala Ialomița, în vizită de lucru

În această dimineață, președintele AMVVD Marius Apostol împreună cu vicepreședintele AMVVD Cristian Guștere și directorul administrativ Nicolae Petru au plecat spre Slobozia pentru a se întâlni cu președintele sucursalei AMVVD Ialomița Călin Mircea Popescu și a prezenta, în instituțiile MAI, MApN și Primăria Slobozia, asociația, scopul AMVVD – construirea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV), planul de activități al AMVVD.
Prima vizită de lucru a fost la Primăria Slobozia unde s-au întâlnit cu primarul Dragoș SOARE pentru a stabili diverse proiecte, o colaborare între instituție și sucursala AMVVD atât pentru dezvoltarea și promovarea valorilor neamului, cât și pentru recunoșterea meritelor veteranilor din TO. O întâlnire fructuasă în care s-a stabilit ajutorul de ambele părți. După această vizită delegația AMVVD a pornit către Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița unde a fost primită de către domnul colonel Costel Dobre promițându-ne și acum, dar și asigurarea că, pe viitor vom avea tot sprijinul pentru activitățile asociației, activități educaționale, culturale și umanitare.

O altă vizită a fost la Batalionul 117 Artilerie „Bărăganu” fiind întâmpinați de cdt. lt.col. Condoiu Cosmin, locțiitor mr. Mierlăcioiu Horia, plt.adj.pr. Tudose Ionel.

Delegația AMVVD s-a bucurat de o primire caldă, ca de la camarad la camarad, de discuții constructive, de aprecieri de ambele parți și de aceleași doleanțe de promovare a Armatei, istoriei României, valorilor militare și recunoașterea meritelor a veteranilor TO.

Un alt punct discutat a fost necesitatea Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV-AMVVD), adeziunea militarilor de a deveni membrii AMVVD și convingerea că, ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Înainte de întoarcerea spre casă, delegația AMVVD s-a întâlnit cu membrii sucursalei AMVVD Ialomița pentru a se saluta, a discuta nevoile și problemele sucursalei, planul de activități pe anul în cus, anunțarea Adunării Generale Extraordinare.

ONOARE ȘI RESPECT!

Delegația AMVVD au dus ajutoare la Biserica „Cuvioasa Paraschiva” și Spitalul Orășenesc Nehoiu

Colegii noștri de la departamentul administrativ Stănică Adrian și vicepreședinte AMVVD Ion Ovidiu împreună cu colegii de la Asociația Pompierilor București-Ilfov au ajuns cu ajutoare umanitare în județul Buzău.

Știind că, în două locații din orașul Nehoiu este nevoie de ajutor au plecat dis de dimineață spre Biserica „Cuvioasa Paraschiva” să lase în parohie diverse produse alimentare, de igenă și îmbrăcăminte pentru familii nevoiase. După ce au lăsat o parte din umanitare s-au pornit spre Spitalul Orășenesc pentru a lăsa și acolo diverse produse de igenă, dezinfectant și articole pentru copii necesare unității.