amvvd iasi

3 posts

NE-AM OMAGIAT OSTAȘII CĂZUȚI LA DATORIE SUB DRAPELUL ȚĂRII, PE DEALU COȘNA

Din mari străbuni ne tragem, noi, Neamul Românesc/Și-n cumpene de vremuri, prin zgomotul lumesc,
Arareori ne facem vreun timp curat și sfânt/Să ne-onorăm strămoșii prin faptă și cuvânt…

(…)
Că-i drept să-i recunoaștem cu dragul cuvenit/Pe cei ce ne-au dat darul cel mai neprețuit,
Pe cei ce ni-s părinți, bunici și străbunici,/Mari suflete din care… noi suntem ”azi” și-”aici”!

Este doar un fragment din poezia „EROI ȘI SFINȚI” ( autor Florin Sava) pentru a relata festivitățile de la Ceremonia militară și religioasă comemorativă de pe Dealul Coșna, județul Bacău.

Pe 11 august 2023 a avut loc ceremonia militară-religioasă de comemorare a ostașilor români dar și francezi, căzuți la datorie în lupta de pe Dealul Coșna în Războiul de Întregire Națională, numită și a treia bătălie de la Oituz.
Alături de principalul organizator – Primăria Pârgărești (primar Marius Gabriel Gheorghiță) a fost și Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” – sucursala A.M.V.V.D. Bacău, invitată pentru a doua oară.Dacă anul trecut când A.M.V.V.D. Bacău a fost prima oară printre organizatori  a reusit să aducă o noutate – aprobarea unui spectacol de survolare a zonei și coborarea în rapel a veteranilor de la Batalionul 53 Comando -, anul acesta a reușit ca drapelul asociației de 140 de mp să fie parașutat (cel mai mare Drapel al unei asociații). Amintim că, recordul ca cel mai mare Drapel Românesc parașutat în România fiind  de 864 mp.

La eveniment au luat mai luat parte directorul Statului Major al Apărării, comandantul Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina”, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt”, comandantul Batalionului 631 Tancuri „Oituz”, împreună cu reprezentanţi ai ambasadelor Franţei şi Germaniei și ai autorităților locale, militari activi, în rezervă și în retragere, comandanți ai unităților din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități din Consiliul Director și de la sucursalele A.M.V.V.D. Bacău, Vrancea și Iași, reprezentanți ai Uniunii Veteranilor din Războiul pentru Independență din Republica Moldova ( printre care amintim pe colonelul Iurie Neghină – președinte UNVRI Bălți), reprezentanți ai Fundației „General Grigore Baștan”, membrii Asociației Tradiția Militară, numeroşi localnici, precum şi doi copii din Bacău care au fost în tabăra de vară de la Nemțișor „TINERII VETERANI” pentru a fi alături de instructorul lor, veteranul T.O. Raul Simon. .

Au susținut alocuțiuni Marius Gabriel Gheorghiță, primarul Comunei Pârgărești, generalul-locotenent Corneliu Postu, comandantul Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina”, general de brigadă Bogdan Cernat, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt”, colonelul Claudiu-Mădălin Tamaș, comandantul Batalionului 631 Tancuri „Oituz”, locotenent-colonel Adrian Stanciu Jean – Christian Tirat, jurnalist francez din partea Souvenir Français, Ruxandra-Lucia Dumitrescu, jurnalist la ,,Obiectiv Media București”, descendenta căpitanului francez Paul Edouard Berge, căzut eroic pe Dealul Coșna și col. (rz.) dr. Dan Prisăcaru – reprezentantul Grupului Coșna.

Manifestarea a cuprins primirea oficialităților, intonarea Imnul Național al României de către Muzica Militară a Bazei 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”, oficierea unui serviciu religios asigurat de un sobor de preoți ortodocși și catolici, alocuțiuni, depuneri de coroane și jerbe de flori și defilarea detașamentului de onoare.

În afara oficialilor au depus coroane de flori Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) împreună cu Uniunea Națională a Războiului Pentru Independență din Republica Moldova, Fundația „General Grigore Baștan” și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”.

Un spectacol aviatic a fost oferit de survolul a două avioane IAR 99 ȘOIM, două elicoptere Puma SOCAT IAR 330 aparținând Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” din Bacău și un avion C – 130 Hercules, încheindu-se cu un exercițiu demonstrativ oferit de militarii Batalionului 53 Comando ,,Smaranda Brăescu” care au executat saltul cu drapelul României, steagul de identificare a Batalionului 53 comando și steagul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.).

La sfârşitul festivităţii de pe Dealul Coșna s-a reconstituit un moment de luptă, realizat de către Asociația Tradiția Militară, desfăşurat chiar pe locul vechilor tranşee.

Amintim că, Ansamblul Monumental ridicat pe Dealul Coșna completează simbolurile comemorative existente aici și aduce un omagiu eroilor căzuți la datorie din toate regimentele care au dus acțiuni de luptă în acest sector, precum și în zona adiacentă. De asemenea, monumentul are rolul de a evidenția solidaritatea și respectul acordat militarilor francezi care s-au jertfit alături de trupele române pentru izbânda comună în Marele Război. Prima cruce este dedicată memoriei ostașilor români din unitățile militare care au participat la luptele din sectorul Dealul Coșna și zona adiacentă în Războiul de Întregire Națională (Regimentul 12 Infanterie, Regimentul 14 Infanterie, Regimentul 15 Infanterie, Regimentul 16 Infanterie, Regimentul 17 Infanterie, Regimentul 22 Infanterie, Regimentul 27 Infanterie, Regimentul 4 Roșiori, Regimentul 5 Roșiori, Regimentul 9 Roșiori, Regimentul 10 Roșiori, Regimentul 1 Grăniceri, Regimentul 2 Grăniceri, Regimentul 7 Vânători, Batalionul de Vanatori de Munte). Cea de-a doua cruce este înălțată pentru locotenentul erou Paul Édouard BERGE din Misiunea Militară Franceză, căzut eroic în luptele de pe Dealul Coșna, la 10 august 1917, în fruntea militarilor din Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”. Rănit, înainte de a fi spulberat de un obuz, ofițerul francez a strigat, în limba română, către ostașii pe care îi comanda: „Înainte, camarazi ! Nu vom muri niciodată !”.

Dealul Coșna, alături de rezistența la Măgura Cașinului, Dealul Cireșoaia și alte locuri din zonă, este aliniamentul unde jertfa și eroismul Armatei Române au înfrânt ambițiile invadatorilor sub deviza „Pe aici nu se trece !”, alăturăndu-se în mod strălucit victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au asigurat supraviețuirea statului roman și premisele înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

După festivitățile de pe Dealul Coșna edilul Primăriei Pârgărești a invitaț în sala de festivități a instituției, în semn de recunoștință și apreciere, reprezentații Uniunii Veteranilor pentru Războiul de Independență din Republica Moldova (UNVRI), ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) și doi copii din Bacău, participanți în tabara de vară de la Nemțișor ce l-au avut instructor pe președintele sucursalei A.M.V.V.D. Bacău, veteranul T.O. Raul Simion.

Mulțumim și pe această cale edilului Comunei Pârgăreşti, domnul Gheorghiță Marius Gabriel, pentru invitația de a ne afla printre organizatori și, așa cum v-am obișnuit, AMVVD Bacău împreună cu reprezentanți din Consiliul Director și ai sucursalelor din zona Moldovei au reușit să se mobilizeze și să realizeze momente de neuitat la noutatea evenimentului.

Celor care cred și au fost alături de AMVVD, prin reprezentanți de la Uniuniea Veteranilor pentru Războiul de Independență din Republica Moldova (UNVRI), de la Fundația „General Grigore Baștan”, Cătălin Bejan și Dorin Bejenaru de la televiziunile Tele Moldova Plus și „DeBacău”, dar nu în ultimul rând, MApN pentru încrederea acordată asociației, pentru toate aprobările primate, le MULTUMIM și le spunem că, ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

Le mai mulțumim și celor care ne critică, ne invidiază și caută să ne lovească pentru că ne determină să fim mai buni, mai atenți și să ne facem toți președinții de sucursale, veterani ai teatrelor de operații răniți sau nu, membrii asociației, MAI CUNOSCUȚI!

ONOARE ȘI RESPECT!

P.S. – pentru mai multe fotografii consultați galeria articolului http://

DUMINICĂ, 30 iulie 2023 – TABĂRA DE VARĂ „TINERII VETERANI” își deschide porțile pentru a doua oară

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Micenic-Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”, printr-o mână de veterani ai teatrelor de operații, conducători ai sucursalelor AMVVD NEAMȚ (Mihai Sumănaru), AMVVD BACĂU (Raul Simion) și AMVVD IAȘI (Cătălin Dobrea) a organizat a doua ediție a taberei de vară în stil cazon: „Tinerii veterani”.

Alături de cei trei veterani ai treatrelor de operații au venit atât colegii de la sucursalele AMVVD Vrancea (Marius Barbu), Botoșani (Ionel Voineagu) și Suceava (Dumitru Florea), ATOR Târgu Neamț, Crucea Roșie Neamț, dar și din Grupul Harmony din Piatra Neamț condus de profesoara Elena Oboroceanu, care a așteptat cu nerăbdare să repede experiența de anul trecut, ca să dezvolte programul și să le ofere copiilor înscriși clipe de neuitat.

Cazarea va fi la corturi, cu un program bine stabilit de către organizatori, sub îndrumarea veteranilor TO din AMVVD ce va cuprinde timp de 7 zile, printre multe alte activități:

– deșteptarea și înviorarea

– arborarea și coborârea Drapelului Național

– traiul în condiții de izolare

– confecționarea de adăposturi improvizate în mediul montan

– procurarea apei în condiții de izolare, procurarea apei și a hranei în mediul montan– amenajarea și tipuri de focuri utilizate în mediul montan/ utilitatea și oportunitatea acestora

– orientarea în teren muntos împădurit,deplasarea pe o direcție, tehnici de determinare a punctelor cardinale

– cunoașterea și deosebirea fructelor de pădure și plantelor comestibile. Confecționarea capcanelor și folosirea acestora pentru capturarea animalelor.

– acordarea primului ajutor în diferite situații: metode și tehnici de transport al răniților, tehnici de resuscitare

.– SERI DE CREAȚIE: „Suntem creativi și ingenioși”: desen, poezie cântec alături de cadre didactice și membrii AMVVD

– Presa între Realitate și Fake News

– Jocuri și activități de echipă

– „Uniforma militară și vocația de militar”. Invitați : cadre militare din sistemul național de apărare și ordine publică

– riscurile consumului de droguri

– ULTIMA SEARĂ „LA REVEDERE TABĂRĂ DRAGĂ”

Pe lângă activitățile specifice unei tabere militare le propunem tinerilor să participe la următoarele activități : muzică, jurnalism, arte vizuale, teatru și dansuri populare.

Sperăm ca și această tabără să contribuie la: dezvoltarea componentei afective a personalităţii elevilor, prin acţiuni morale ce vor fi desfăşurate în şcoală şi în afara acesteia; cultivarea sensibilităţii faţă de valorile morale, antrenarea cadrelor didactice în organizarea activităţilor extracurriculare desfăşurate cu participarea elevilor pentru cunoașterea sacrificiului militarului român; încurajarea şi stimularea interesului pentru lumea miraculoasă a istoriei; dorința de a fi militar, de a contribui la pacea acestui neam.

Organizatorii mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat și dau o mână de ajutor, mulțumesc sponsorilor și tuturor celor care cred în ei, în AMVVD, în reușita taberei de vară „Tinerii Veterani”- ediția a II-a.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI! ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!

Toate reacţiile:44

AMVVD IAȘI: Cele „Șapte povești afgane” ne-au determinat, cu emoție, să te „condamnăm” la scris

Lucian Irimia, omul care are 27 de ani de viață cazonă, 4 misiuni externe – începând cu Bosnia (2004), Kandahar și până la Kabul – Afganistan (2021) -, pentru prima dată, în calitate de jurnalist militar, a lansat azi, 21 noiembrie 2021, la Cercul Militar Iași, cartea „Șapte povești afgane”, o lucrare despre veteranii teatrelor de operații, emoții, luptă, dor și motivație!

Colegii de la Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mc. Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” -AMVVD SUCURSALA IAȘI – Cătălin Dobrea – președinte împreună cu vicepreședinții Roșu Liviu și Levărdă Ioan i-au fost alături și, împreună au hotărât, cu zâmbetul larg și plini de emoții, să-i spună : „te „condamnăm” la scris!”.
Au fost clipe pline de trăiri, glasuri tremurânde și zâmbete. Au fost câteva minute pline de bucurie și satisfacții pentru membrii sucursalei AMVVD IAȘI. Și-au văzut fratele, colegul, camaradul acolo unde își merită din plin locul, printre cei mai buni. Au fost mândri și încântați că îl au alături pe autorul celui mai de preț document al lor, poveștile din praful Afganistanului.

„Șapte povești afgane” – Lucian Irimia

Plecate din sentimentele și poveștile Afganistanului, slovele au început să se aștearnă pe hârtie, una cate una, rezultând într un final „Șapte povești afgane”, carte scrisă de jurnalistul militar, veteran din teatrele de operații și membru AMVVD IAȘI, plutonier adjutant principal Lucian Irimia.

Având în spate experiența celor 4 misiuni în teatrele de operații, una in Bosnia-Hertegovina și 3 în Afganistan, Lucian Irimia a avut suficient timp pentru a surprinde trăirile militarilor români, emoțiile și experiențele personale surprinse cu atâta realitate în „Șapte povesti afgane”.

AUTORUL CĂRȚII „ȘAPTE POVEȘTI AFGANE”, PLUTONIERUL ADJUTANT PRINCIPAL LUCIAN IRIMIA, JURNALIST MILITAR, MEMBRU AMVVD IAȘI

Cartea a apărut ca un imbold al colegilor după misiunea din anul 2012 la care a participat cu Brigada 22 Vânători Munte din Brașov, Batalionul de vânători de munte din Predeal și cu cel de la Curtea de Arges și la îndemnul colegilor din redacția „Observatorului Militar”, publicație în care cele „Șapte povesti afgane” apăruseră deja.

Surprinzând emoțiile militarilor, pentru că, „chiar dacă au grade, militarii sunt oameni”, cartea se dorește a fi o adevărată expunere în detaliu a frustrărilor, dorului de casă, sentimentului de ajutorare a unui popor chinuit de a lungul istoriei lui, a fricii pricinuite de o rachetă sau un glonț rătăcit în praful din atmosfera afgană.

ȘEFUL DE STAT MAJOR AL BRIGĂZII 15 MECANIZATE „PODU ÎNALT”, COL. MUNTEANU IONEL
ȘEFUL CERCULUI MILITAR IAȘI, COL.(REZ.) TIRON GHEORGHE

Ultima poveste a cărții este și esența ei, reprezentând paralelismul între veteranii de război simplii țărani sau orășeni care au sădit în sufletul nepoților lor, actualii veterani din teatrele de operații, ce înseamnă iubirea de țară, respectul de TRICOLOR și, nu în ultimul rând, a nu uita și a simți românește.

Lansarea cărții „Șapte povești afgane” ce a avut loc la Iași, la Cercul Militar, în prezența membrilor sucursalei AMVVD Iași dar și a reprezentanților Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” și ai Batalionului 151 „Lupii Negri” a fost o „gură de aer curat” în realitatea crudă de astăzi.

(By Dănuț Oltean)