Asociatia Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati „Sfantul Mare Mucenic Dimitrie- Izvoratorul de Mir”

316 posts

Zi de sărbătoare pentru A.M.V.V.D.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național, simbol suprem al unității și identității românești, prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”  (A.M.V.V.D.) a sărbătorit drapelul care i-a însufleţit pe români în momente grele de luptă, dar şi de bucurie.
Astfel, după Ceremonia de înălțare a drapelului României în Piața Tricolorului (în fața Cercului Militar Național) din București, o delegație formată din Marius Apostol – președinte, Mihaela Dumitru – secretar general și Tiberiu Dinu – administrator s-a deplasat spre Sibiu, la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, pentru a avea o întrevedere cu generalul de brigadă prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan, rectorul AFT.
După primirea cordială și lungi discuții pe tema „porții de intrare în armata română” care este la Sibiu deoarece „toți cei care au comandat în Irak, în Afganistan, brigăzile, batalioanele, au trecut în școală pe aici și, evident, pe parcursul carierei militare au mers mai departe, dar numele îl au legat de această parte a Transilvaniei”, a spus generalul.
Se știe că, Academia Forțelor Terestre a beneficiat de deblocarea investițiilor din armată și și-a pus la punct baza de pregătire sportivă. Cu două terenuri de sport cu nocturnă, bazin olimpic, pistă de pregătire la cel mai înalt standard NATO, săli de judo, teren de baschet, volei și handbal, lucru de care este foarte mândru. Iar acum, generalul Bârsan dorește ca și membrii asociației să-și lege numele, într-un fel sau altul, de Sibiu. Cum? Venind în ajutorul AMVVD și dorind să sprijine asociația în proiectele ce implică veteranii din teatrele de operații. Așa consideră domnia sa că-și arată respectul pentru militarii răniți în misiunile internaționale.
Ca prim pas, generalul de brigadă prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan a oferit președintelui AMVVD Marius Apostol placheta Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”.
Mulțumim rectorului AFT Ghiță Bârsan pentru deosebita onoare de a înmâna simbolul atât de prețuit de militari și, împreună susținem veteranii.

Avem onoarea să vă salutăm, d-le general de brigadă prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan!

Împreună suntem mai puternici!

Ceremonia militară de înălțare pe catarg a drapelului național al României și a drapelului NATO. 15 ani a Zilei NATO în România

Astăzi, o delegație a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) a fost prezentă, la invitația șefului SMAp domnul General Nicolae Ciucă, la ceremonialul dedicat împlinirii a 15 ani de la aderarea României la NATO, ceremonial la care au participat printre alții : doamna prim-ministru Viorica Dancilă, domnul Ministru al Apărării Naționale domnul Gabriel Leș, doamna Ministru al Educației doamna Ecaterina Andronescu și mulți alții.

După ceremonia oficială domnul general Nicolae Ciucă a dorit să stea de vorbă cu delegația AMVVD, asigurându-ne de întregul sprijin al dumnealui și al instituției pe care o conduce. Onoare și respect. Împreună susținem Veteranii.

 

Vizită de lucru la Ministerul Muncii și Justiției Sociale

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), prin delegația formată din Marius Apostol – președinte, Dan Cosma – prim-vicepreședinte și Adrian Iloiu – vicepreședinte, a avut o întâlnire cu ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, referitor la susținerea proiectului legii veteranilor, a drepturilor răniților și văduvelor și, deasemenea, cu privire la Ordonanţa de Urgenţă (OUG) 114.
Domnul ministru și-a exprimat susținerea proiectelor AMVVD urmând ca asociația să aibă întâlniri de lucru cu Ministerul Apărării Naționale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Împreună Susținem Veteranii!

Vizită la Garnizoana Râmnicu Sărat împreună cu președintele SUCURSALEI VRANCEA

Miercuri, 9 ianuarie, delegația Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilitați ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”, formată din: Marius Apostol – președinte, Dan Cosma – prim-vicepreședinte, Cristina Mathias – vicepreședinte, Nelu Maican – vicepreședinte, Mihaela Dumitru – secretar general și Marius Barbu – președinte sucursala Vrancea, a făcut o vizită la Garnizoana Râmnicu Sărat.

Au fost întâmpinați de către comandantul garnizoanei, locotenent colonel Enache Gheorghiță care a condus delegația spre locul de întâlnire cu membrii și simpatizanții AMVVD.

În cadrul întâlnirii, domnul Apostol Marius – președintele asociației, și domnul Cosma Dan prim-vicepreședintele asociației au făcut o descriere succintă a echipei AMVVD și a scopului organizației și a activităților pe care le desfășoară, a realizărilor din anul 2018 precum și a inițiativei de promovare a unei noi legi a veteranilor care va aduce recunoașterea meritelor acestora , dar și a greutăților pe care le-a întâmpinat pe parcursul celor 5 ani de la înființare și până acum.

Aprofundând discuția alături de militarii prezenți la activitate, s-a reușit punctarea parțială a realizărilor asociației, dar și modul în care conducerea asociației a acționat în anumite împrejurări în sprijinul acestora.

De asemenea, militarilor garnizoanei li s-a prezentat activitățile și lucrările executate cu forțe proprii la Centrul de Recuperare și Refacere de la Mănăstirea Dealu, Târgoviște, principalul proiect al organizației, proiect ce vizează asigurarea recuperării fizice și psihice a militarilor răniți în Teatrele de Operații, cât și a celorlalți veterani, împreună cu familiile acestora,  primul proiect de acest gen din țara noastră.

S-a accentuat atât faptul că AMVVD are nevoie de ajutor pentru finalizarea centrului, un prim pas ar fi completarea formularului 230 privind redirecționarea de 2% din impozitul pe venit de către veterani și simpatizanți pentru deschiderea Centrului, astfel veteranii vor beneficia de laboratoare medicale, camere de odihnă, dar mai ales de tratament nediscriminatoriu și respect.

În urma vizitei, echipa AMVVD, a rămas plăcut surprinsă de atenția deosebită arătată de auditoriu și consideră că orice astfel de întâlnire este o oportunitate de a se informa reciproc referitor la activitățile întreprinse, de a socializa cu scopul de a evolua.

AMVVD – Sucursala Râmnicu Vâlcea au fost spiridușii lui Moș Crăciun pentru bunicii de la „Serviciul Social cu Găzduire Permanentă”

Pentru fiecare, Crăciunul este ocazia de a primi cadouri și așteptăm asta indiferent de vârstă. Și chiar de iarna vieții s-a așternut peste tâmplele lor, vârstnicii au aceeași bucurie și speranța că în Ajun de mare sărbătoare Moș Crăciun nu i-a uitat.

Prin generozitatea membrilor AMVVD – Sucursala Râmnicu Vâlcea împreună cu coordonatorul căminului pentru persoane vârstnice, „Serviciul Social cu Găzduire Permanentă” din comuna Nicolae Bălcescu, au împărțit frânturi de bucurie bunicilor aflați în acest cămin. Membrii AMVVD au fost răsplătiți cu zâmbete, sclipiri de bucurie în ochi, căldură și cu acea binecuvântare ce numai cei trecuți prin tumultul vieții o pot da.

 

  

În prag de sărbători, PRIVEȘTE lumea prin ochi de copil

Crăciunul este prin excelență sărbătoare cadourilor. Mici și mari, adulți și bătrâni, așteptăm să ni se ofere măcar un dar. Copiii sunt o categorie socială importantă și vulnerabilă, asigurându-ne viitorul și continuitatea noastră ca neam. Nimeni nu poate rămâne cu inima de piatră în fața unor suflete neîntinate ca ale lor. Pentru AMVVD Timișoara înseamnă muncă și multe ore pierdute pe care l-au oferit, cu drag,  în schimbul a  câtorva zâmbete și râsete de copil…

Astfel, veteranul Mihai Onea – președintele AMVVD Timișioara zis Moș Crăciun și echipa condusă de „Crăciunița” Any Florescu -vicepresedintele AMVVD Timișoara  au fost prezenți la Batalionul 32 Cercetare-Supraveghere „Mircea” din Timișoara. A devenit tradiție să se dăruiască micuților cadouri de Crăciun în cadrul unității.

 

Într-un cadru festiv, demn de gingașele făpturi, atât copiii militarilor timișoreni, cât și cei ai membrilor AMVVD Timișoara au primit daruri din partea Moșului, iar reacțiile lor nu au întârziat să apară.

 

Crăciunul este mai mult decât o simplă sărbătoare, iar spiritul Crăciunului constă în ai avea pe cei dragi alături și în a celebra generozitatea, buna întelegere, liniștea. Asta au încercat să răspândească și membrii sucursalei AMVVD Timișoara, și militarii de la Batalionul 32 Cercetare-Supraveghere „Mircea”.

Și cum bunătatea dă naștere la bunătate, adulții, fie ei veterani sau simpli militari au avut parte de ceva ce doar dăruind poți avea: energie pozitivă, râsete, fericire, stare de bine din partea unor sufletele ce încă nu au aflat ce este ura, răutatea sau invidia.

Ne pregătim să încheiem acest an cu un salut călduros pentru președinții de la nou-inființatele sucursale Oradea și Craiova

Ieri, 20 decembrie a.c., a avut loc ședința Consiliului Director al Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” la care au participat un număr de 20 persoane – Consiliul Director, secretariatul, administratorul dl Tiberiu DINU, doamna avocat Iuliana WOLF și alți invitați.

La lucrările şedinţei au participat 7 membri ai CD din numărul total de 9 membri, astfel şedinţa este declarată statutară.

A fost o ședință cu multe puncte de dezbătut și hotărât ce a durat mai bine de patru ore. Au  luat cuvântul președintele A.M.V.V.D., dl Marius APOSTOL, care a  prezentat ordinea de zi a ședinței ce a fost supusă dezbaterii și alte probleme de ordin organizatoric, prim-vicepreședintele Dan Cosma, vicepresedintele interimar Cristina Mathias și  doamna Contabila Mariana Serafim.

Unele dintre cele mai importante puncte sunt:  

  1. Înfiinţarea Sucursalei Craiova;
  2. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere numire în funcţia de preşedinte interimar al Sucursalei Craiova a dlui BOATA DUMITRU;
  3. Înfiinţarea Sucursalei Oradea;
  4. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere numire în funcţia de preşedinte interimar al Sucursalei Oradea a dlui Daniel TĂNASE;
  5. Aprobare cu unanimitate de voturi – donaţie de către un spital din Germania a 150 de paturi hidraulice şi a altor materiale medicale pentru CRRV – AMVVD;
  6. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere numire în funcţia de preşedinte interimar al Sucursalei Braşov a dnei Ana STOICA
  7. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere numire în funcţia de vicepreşedinte interimar (coordonator sucursale AMVVD Cluj, Dej, Timişoara, Bistriţa) a dlui Nelu MAICAN;
  8. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere numire în funcţia de preşedinte interimar al Comisiei de Cenzori a dlui Lixandru CĂLIN;
  9. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere de membru în Comisia de Cenzori a dnei Mariana ANGHEL;
  10. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere numire în funcţia de director de comunicare în Departamentul de Comunicare a dnei Emilia ANTON;
  11. Aprobare cu unanimitate de voturi – propunere de intrare în Departamentul Comunicare a dnei Andreea GÂTĂ şi a dlui Dan MINCĂ;

Amintim pe această cale că, următoarea întâlnire va fi pe 26 ianuarie la Adunarea Generală unde vor fi prezenti și toti președintii de sucursale sau membrii delegați.