Barbulescu Relu

1 post

AMVVD BACĂU: „De la noi alimente iar de la Dumnezeu speranță”

Astăzi, de marea sărbătoare Sfânta Cuvioasă Parascheva, AMVVD Bacău a ales să sărbătorească această zi importantă printr-o serie de acțiuni umanitare.

Obișnuiți să aducă bucurie celor din jur, membrii AMVVD Bacău împreună cu simpatizanți și cu Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Horgești au donat ajutoare pentru oamenii aflați în situații de viață mai puțin fericite.

Dis de dimineață, președintele sucursalei AMVVD Bacău Raul Simion împreună cu Sion Florin, Voinilă Gheorghe și simpatizantul Bărbulescu Relu au pornit la drum, încărcați, cu portbagajul plin, către Horgești pentru a distribui alimente celor care soarta i-a pus la grea încercare și zilele trec cu durere și lacrimi.

Au încercat în această zi sfântă a românilor să aducă o speranță, un zâmbet familiilor nevoiașe.

Au discutat cu familiile lovite de sortă despre multe, chiar și despre planurile de viitor, apoi s-au despărțit bucuroși că au reușit să le ofere o mână de ajutor.

Pentru președintele sucursalei Bacău această zi este una deosebită. Este ziua în care a ales, în urmă cu 26 de ani, în fața lui Dumnezeu, să-și întemeieze o familie. Dicutând cu el ne-a spus: „Se spune că, Sfânta Cuvioasă Parascheva îi ajută pe credincioși să scape de necazuri și de boli, apare în visele celor credincioși și curați pentru a oferi diverse leacuri, speranță, un zâmbet. Mie mi-a adus speranță, zâmbet și fericire, leac pentru boala singurătății și necazuri. Am dorit împreună cu membrii noștri să aducem și noi unor familii nevoiașe puțin din leacul primit. De la noi alimente iar de la Dumnezeu speranță.”

Obișnuiți să aducă bucurie celor din jur, militarii veterani nu uită niciodată să-și ajute semenii aflați în situații de viață mai puțin fericite. Așa că, o parte dintre membrii s-au aflat la datorie sărbătorind această zi mare a românilor.

Acțiunile noastre vor continua! ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!