Baza 2 Logistică VALAHİA

1 post

Sute de români au comemorat 100 de ani de pelerinaj de la luptele de la Tabla Buţii

Astăzi, 6 august 2022, delegația AMVVD Prahova formată din Manta Norocel Florin– președinte, Sârghie Octavian , Jianu Victor , Vișan Elena, dar și cu reprezentați de la ANVR (dintre care îl amintim pe președintele ANVR Nicolae Vicol) a fost prezentă la ceremonialul militar și religios prilejuit de comemorarea eroilor căzuți la Tabla Buții în Primul Război Mondial alături de militari din cadrul Bazei 2 Logistică VALAHİA, studenți de la  Academia Forțelor Aeriene HENRI COANDĂ și oficiali ai județului Prahova.  însumând o manifestare cu sute de români.  Sute de români au participat în localitatea Ceraşu la ceremonia de comemorare a eroilor.

Amintim că, încă din anul 1922, la Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii, unde  sunt înmormântați atât ostaşi români cât și străini s-au organizat  pelerinaje anuale în ziua de 6 august, când este sărbătorită de creștini  şi ,,Schimbarea la față, care a devenit astfel un prilej de ceremonial militar, religios și civil, în amintirea acelor evenimente.

De organizarea acestui frumos eveniment, la care AMVVD Prahova a fost invitată, s-a ocupat edilul Primăriei Cerașu și a avut loc la monumental de la cimitirul militar care adăpostește mormintele soldaților români și străini participanți la luptele pentru apărarea trecătorii de la Tabla Buții și care amintește de jertfa Armatei Române.  

Începând cu ora 7.00 s-au adunat în fața Primăriei Ceraşu și s-au deplasat împreună spre monumentul de la Cimitirul Eroilor de la Tabla Butii.

Pasul Tabla Buţii este o trecătoare montană la înălţimea de 1400 metri şi leagă Valea Teleajenului de Valea Buzăului.  În bătălia pentru trecători dintre armatele române şi cele germane, în această zonă au avut loc lupte grele în august-octombrie 1916. După pierderi semnificative de ambele părţi, armata germană este respinsă, alungată până la intarea în Vama Buzăului, unde românii obţin o nouă victorie. Așadar, parcurgerea drumului către Tabla Buţii reprezintă şi parcurgerea simbolică a unui drum istoric trebuie să ne amintească de jertfa înaintaşilor noştri pentru libertatea şi demnitatea poporului român.

Ora 7.40  începerea ceremonialului care a debutat cu slujba de pomenire şi cinstire a eroilor după care au urmat alocuţiuni ale oficialităţilor locale şi judeţene, iar apoi depuneri de coroane la monumentul eroilor, la sfârșit a avut loc și un mic program artistic. Evenimentul a durat până aproape de orele 13.00.

ONOARE ȘI RESPECT!