ciobanu raducu

1 post

AMVVD IAȘI: La mulți ani tuturor Românilor de pretutindeni!


Astăzi AMVVD-IAȘI a participat, pentru prima dată, la o activitate în Republica Moldova, localitatea Horodiștea Codrenilor.

De Ziua Națională a României membrii AMVVD Iași au fost invitați la dezvelirea și sfințirea bustului lui Vasile Țanțu – un luptător pentru drepturile Românilor din Basarabia și omagierea familiei, a fiului Mihai Țanțu, ofițer în Armata Regală Română, comandantul Detașamentului Operativ de parașutiști care a contribuit decisiv la respingerea grupării de forțe germane din zona Băneasa-Pipera-Herastrău.

La activitate s-au depus coroane de flori din partea Fundației „General Grigore Baștan, AMVVD IAȘI reprezentată de Ciobanu Răducu și Asociația Națională a Parașutiștilor din România, Condor reprezentată de Pavel Sandu.

Felicitări tuturor locuitorilor din Horodiște în mod special lui Oleg Chicu, cel care a organizat și a făcut ca acest lucru să fie posibil astăzi în memoria unui luptător pentru drepturile Românilor din Basarabia și care s-a jertfit pe sine și pe întreaga lui familie pentru visul de a pune România mare în granițele ei firesti.

Amintim că, Cimitirul Central din Chișinău, pe o alee lăturalnică, se află un mormânt modest, străjuit de o cruce de fier, făcută parcă în grabă și cu gândul ca acest mormânt să nu atragă atenția nimănui. Și poate ar trece lumea prin preajmă fără să-l observe, dar pe piatra funerară e scris doar numele celui înmormântat – Vasile Țanțu, restul textului fiind lipsă, deoarece o mână profesionistă a scobit tot ce era scris, punându-ne în față o enigmă… Iar enigmele au întotdeauna proprietatea de a aduna curioși să le descifreze…

În 1940, după ocuparea Basarabiei, sovieticii l-au căutat pe Vasile Țantu, și întrucât nu l-au găsit, i-au omorât feciorii. I-au împușcat în ceafă după o tehnică folosită numai de ei și de fasciști, o tehnică ce nu dădea rebut în fabrica morții. Au împușcat de teamă doi copii, ca nu cumva sângele lui să dea noi vlăstare ce-ar fi putut continua cele începute de tatăl lor… Un al treilea fiu, Mihai Țanțu a fondat în România primele trupe cu destinație specială deschizând un nou capitol în istoria țării…

Mihai Țanțu (eroul nostru), era deja ofițer în Armata Regală Română. Acesta va declara, în scurt timp, ca își va răzbuna frații și va continua opera tatălui său, luptând pentru reîntoarcerea Basarabiei la patria mama…

Etapa de maximă afirmare a căpitanului Mihai Țanțu a constituit-o activitatea din cadrul primei companii și, ulterior, al primului batalion de parașutiști militari. Inițial, este numit comandant de companie parașutiști, iar, ulterior, comandant al companiei de misiuni speciale. Toți cei care l-au cunoscut sau i-au fost subordonați l-au caracterizat ca fiind un ofițer complet și un comandant extrem de carismatic. Luptele de la Băneasa-Otopeni l-au găsit în funcția de comandant al Detașamentului Operativ de parașutiști, care, în cooperare cu subunități din cadrul Centrului de Instrucție al Aeronauticii, a contribuit de o manieră decisivă la respingerea grupării de forțe germane din zona Băneasa-Pipera-Herastrău ( 23 -28 august 1944).