comuna

2 posts

Momente de bucurie, emoție, comuniune și o lecție de viață demonstrată

Astăzi, 16.12.2022, AMVVD Bacău a vrut să fie prezent alături de localnicii sărbătoriți de Primăria Comunei Pârgărești. Un eveniment ce din păcate este mult prea rar în alte zone ale țării.

„Momente de bucurie, emoție, comuniune și o lecție de viață demonstrată de cei pe care, azi, i-am sărbătorit la „Nunta de Aur” 50 de ani de căsătorie. Binecuvântările Părintelui Paroh, Marius Ilie, de la biserica Sfânta Cruce Bahna, felicitările consilierilor locali și frumoasele colinde înterpretate de copiii școlilor noastre coordonate de profesori și de directorul Marius Manea au făcut ca evenimentul să fie special pentru cei sărbătoriți! Mulțumesc aparatului de specialitate și celor implicați în organizarea frumoasă a acestui eveniment.”, se află scris pe pagina oficială a primăriei.

Așa cum s-a scris în rândurile de mai sus, sărbătoriții au avut parte de momente pline de emoție, clipe de fericire și încântare a sufletului de la generația tânără, binecuvântări de laparintele paroh și multe urări de sănătate din partea organizatorilor. Și nu au fost singurii care au reușit să aibă, de bucurie, un ușor tremur în glas.

După cum bine știți, de ceva timp, veteranii teatrelor de operații din sucursala AMVVD Bacău, și nu numai, au fost ajutați și omagiați de conducerea Comunei Pârgărești.

Astfel, pentru toate activitățile desfășurate, pentru recunoașterea meritelor veteranilor TO, pentru omagierea eroilor și pentru dorința de a avea pe Dealu Coșna o troiță a militarilor teatrelor de operații ce au plătit tributul suprem sub drapelul României, pentru pacea neamului, pentru recunoșterea sacrificiul făcut de către eroii tuturor timpurilor, președintele AMVVD Bacău, Raul Simion, a dorit să-i înmâneze omului, patriotului, edilului comunei – Marius Gabriel Gheorghiță – o diplomă de onoare.

O diplomă prin care AMVVD îi mulțumește pentru colaborare și îi urează SĂRBĂTORI BINECUVÂNTATE, SĂNĂTATE ȘI MULTE REALIZĂRI!

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!

La mulți ani, veteranului mr.(rtr.) Popa Neculai!

Delegația AMVVD VRANCEA formată din veteranul TO plt.maj. Marius Barbu – președinte sucursală, sg.maj. Veronica Mustață și caporalul Puiu Mihai l-au vizitat pe ultimul veteran de război al comunei Pufești, Vrancea, mr.(rtr.) Popa Neculai, pentru a-l sărbători și a-i ura LA MULȚI ANI, la împlinirea venerabilei vârste de 96 ani.

Acesta s-a născut la 1 august 1926, în comuna Pufești, (Vrancea), fiind al 9-lea copil din cei 10 frați. A fost „luat cu arcanul” în armata la vârsta de 20 de ani, plecând de acasă doar în cămașă și izmene. Tatăl său i-a adus restul hainelor, la Adjud.

Veteranul de război ne este o persoană dragă care are de povestit părți de istorie pentru că, păstrează încă vii în memorie urmele războiului. A luptat împotriva rușilor el cărând obuze pentru tancuri, cu carul pentru tancuri. Își amintește de acea perioadă și spune: „cei mai răi au dost rușii, în perioada aceea… și nemții au fost răi, dar nu ca rușii”..

După lăsarea la vatră se căsătorește, cu „șefa peste toate femeile din fostul CAP” și își mărește familia cu 4 copii, 3 băiți și o fată. Devine contabil șef în tot Adjudul și Mărășeștiul… La scurt timp, Partidul l-a făcut gestionar peste o cooperativă de producție.

Mulțumim din suflet veteranului de război mr.(rtr.) POPA NECULAI pentru exemplul și lecția de viață pe care ne-o oferiți!

Vă promitem că vom fi alături de dumneavoastră și anul viitor pentru a vă sărbători!

AMVVD vă urează, și pe această cale, un sincer și călduros LA MULȚI ANI, și multă sănătate brav veteran!

ONOARE ȘI RESPECT!