conferinta

1 post

A.M.V.V.D. prezentă la Combat Mindset Training for Romanian Military Students (CoMind)

Astăzi, în Aula Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” a avut loc conferința de presă a proiectului Combat Mindset Training for Romanian Military Students (CoMind) unde a fost prezentă și AMVVD, reprezentată de președintele Marius Apostol și Dorin Petruț -director relații internaționale, alături de doamna Roxana Mînzatu, Secretarul de Stat în Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene și reprezentanți ai Asociației Psihologilor din România, Colegiului Psihologilor din România, ai mediului universitar, ai societății civile și studenți militari.

Proiectul Combat Mindset Training for Romanian Military Students (CoMind) coordonat de Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” îți propune introducerea, pentru prima dată în România, a unui mod de instruire pentru formarea mentalității de luptător pentru studenții militari.

Amintim că, acest tip de instruire a fost dezvoltat cu succes în armata norvegiană.