cultul eroilor

1 post

Asociația Națională CULTUL EROILOR (ANCE) a marcat 30 de ani de activitate

AMVVD Bacău a fost învitată în data de 23.07.2022, de către Filiala „Colonel Corneliu Chirieș” din Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE) „Regina Maria” la sărbătorirea a 30 de ani de la reînființarea sa.

Evenimentul a avut loc la Centrul de Cultură și Artă „G. Apostu”, unde a fost organizat un simpozion aniversar, la care au participat, alături de membri ai Filialei, reprezentanți ai Protopopiatului Bacău, ai autorităților locale, ai unor unități militare, precum și ai unor organizații profesionale, etnice și de creație.

La simpozionul aniversar au fost prezenț Sion Florin membru al Asociației Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie -Izvorâtorul de Mir” – sucursala AMVVD BACĂU, alături de reprezentanți ai ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, ai Filialei Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, ai Filialei județene a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, ai sucursalei Asociației Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități – AMVVD BACĂU, ai Asociației Române pentru Propagandă și Istoria Aeronauticii Bacău, ai Asociației Naționale a Cadrelor MAI, ai Asociației de Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877” Bacău, ai Filialei Bacău a Uniunii Armenilor, ai Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, ai Blocului Național al Revoluționarilor 1989, ai Arhivelor Statului Bacău și ai UZPR Bacău, dar și de t protoiereul de Bacău dr. Eugen-Ciprian Ciuche, subprefectul Narcis Jitaru, vicepreședintele Consiliului Județean Constantin Scripăț și consilierul județean Ioan Bîrzu, precum și consilierul primarului de Bacău, Constantin Gherasim, și gl. de flotilă aeriană (rtr) Nicolae Petrescu.

Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie -Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) le urează LA MULȚI ANI!

ONOARE ȘI RESPECT!