daniel anghel

1 post

„Luptăm” pe toate fronturile, suntem recunoscuți și avem susținere

Așa cu am spus de fiecare dată, nu ne vom opri aici, chiar dacă unii vor.

Ne-am început ziua cu activități de tot felul. Membrii AMVVD au înțeles că, și ca VOLUNTAR trebuie să lucrezi mult dacă vrei să realizezi ceva. Respectul nu se câștigă doar lăudându-te, scormonind să găsești greșeli și să înaintezi procese la diverse ONG-uri sau persoane, să arunci cu „piatra” sau să te duci cu bârfa, ci muncind ore bune în beneficiul comunității din care fac parte și militarii veterani ai TO, dar și oameni simpli sau loviți de soartă.

Astfel, echipa formată din: Marius Apostol – președinte, Florin Tutunaru – secretar general, Cristian Guștere – vicepreședinte și Andi Moldovan-șef departament administrativ au mers atât la Guvernul României, cât și la primul ministru, domnul Nicolae Ciucă, și secretarul de stat, domnul Daniel Anghel, pentru a identifica o soluție legală pentru implementarea și finanțarea proiectului demarat de către AMVVD, pentru dotarea și darea în folosință a Centrului de refacere și recuparare pentru veteranii din teatrele de operații de lângă Mănăstirea Dealu, din Târgoviște, dar și de a susține completările/modificările necesare aduse  Legii nr. 168/2020 și, nu în ultimul rând, a înainta propunere de completare a OUG 130/2021, pentru completarea art. XVL alin.(2)cu un nou aliniat (2.1) astfel : “Incepând cu data de 01.01.2022 pensiile militare de stat aflate în plată la data de 31.12.2020, se indexează potrivit art.59 alin (1) din Lgea 223/2015, respectiv cu 3,8%, reprezentând rata inflației aferentă anului 2019”.

Echipa AMVVD a avut parte de o primire călduroasă, de susținere pentru completările/modificările necesare aduse  Legii nr. 168/2020 și promisiuni că vor face tot posibilul de a găsi o soluție pentru pentru implementarea și finanțarea proiectului demarat de către AMVVD – CRRV- cu toate punctele dezbătute. Am fost ascultați și asigurați că vom putea avea mereu dialoguri constructive în beneficiul românilor.

Astăzi, am vrut să onorăm munca unor camarazi ce ne-au fost aproape și au trecut printr-un moment deosebit al vieții lor, am mers la înstituții pentru a oferi veteranilor o șansă de mai bine, am pregătit ajutoare ce vor fi trimise în Ucraina, am primit și soluționat cereri de ajutor ale celor aflați în nevoie.

Suntem mulți, formăm echipe și avem puterea să mergem mai departe pe „toate fronturile”. Numai în prima parte a zilei Consiliul Director a format două echipe pentru a putea realiza ce s-a propus, colegii din țară au început activitățile de intrajutorare pentru refugiații din Ucraina și unități spitalicești ce au de copii bolnavi, pentru românii necăjiți.

ONOARE ȘI RESPECT!