decoratii

1 post

AMVVD a fost decorată cu Ordinul Ștefan cel Mare în Republica Moldova

Delegația Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”, ajunsă în R. Moldova, și-a început seria întrevederilor oprindu-se, împreună cu gazdele de la Uniunea Naţională a Veteranilor Războiului pentru Independenţă, la Muzeul de Istorie Militară din Chișinău, o instituție cultural-științifică în cadrul Agenției pentru Știință și Memorie Militară, subordonată Ministerului Apărării al Republicii Moldova.

Întâmpinați de oficialii din conducerea instituției, după ce au vizitat exponatele ce reprezintă o bucată din istoria țării, delegația AMVVD a avut parte de o mare surpriză. Într-o atmosferă caldă, de familie, a primit decorația militară supremă a Republicii Moldova – Insigna de Aur Ștefan cel Mare și Sfânt-, devenind membru de onoare al Asociației Obștești Ștefan cel Mare și Sfânt, conform procesului verbal nr. 16 din luna septembrie 2022.

A fost război și, din păcate, avem încă unul…
Am pierdut prieteni, iubiți, frați, tați, rude și oameni dragi în conflicte absurde, poate chiar inutile.

Și poate n-am câștigat nimic, dar am putut demonstra dușmanului că până și o bucățică de pământ ca Republica Moldova poate ține piept. Demn și sigur!
Toți acești oameni sunt niște eroi și este de datoria noastră să-i cinstim, respectăm și comemorăm!
Astăzi, am avut marea responsabilitate, bucurie, onoare dar și emoție să decorez din numele asociației Ștefan cel Mare și Sfânt, două entități de luptă ale veteranilor frați de pe ambele maluri ale Prutului.
Cu deosebit respect am înmânat Ordinul pentru Asociatia Militarilor Veterani AMVVD „Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir ” în persoana președintelui Marius Apostol și Uniunea Naţională a Veteranilor Războiului pentru Independenţă, dlui Radu Prisac.

Un popor care-și uită trecutul nu-și va zidi niciodată viitor
Asociația Obștească Ștefan cel Mare și Sfânt nu uită!
Suntem și sperăm să fim mereu
aproape de veterani”, a spus reprezentantul instituției.

Seria vizitelor a continuat la „Galeria colecțiilor Petru Costin a Consiliului raional Ialoveni” fondatorul muzeului Serviciului Vamal (n.n. – această galerie face parte din comunitatea mondială a muzeelor vamale începând cu 28 noiembrie 2007).

Colonelul în rezervă Petru Costin este persoana care a reușit să înscrie de două ori R. Moldova în Cartea Recordurilor Guinness și autorul celei mai mari hărți a țării, cu o suprafață de 64 m2, constituită din 190 de mii de monede. Alte colecții ce-i aparțin: uniforme militare, chipiuri ale serviciilor vamale, uniforme speciale, icoane din secolele, drapele, simboluri ale URSS, unelte de muncă, radiouri și televizoare, samovare, lămpi cu gaz, piese de harnașament, documente etc.”, tritrează presa locală.

O zi plină, cu multe clipe de încântare, cu amintiri minunate ce a adus și „cusma lui Goguță”, de la Costești, pentru a putea păstra cât mai mult timp într-o cămăruță a sufletului frumoasele realizări cu iz românesc dintr-un popor care nu-și uită niciodată trecutul, ceea ce „Haiducii” ne-au tot spus, de ani de zile, în cântecele sale.