diploma

2 posts

Pentru AMVVD onoarea cea mai mare este aceea de a lupta cu consecvență pentru un ideal fără să pierdem calea aleasă

„Deși sfârșitul de săptămână este aproape, gândul nostru nu se îndepărtează de la obiectivele pe care le-am stabilit de la început – de a ne lupta pentru drepturile Veteranilor fie ei în activitate sau rezervă”, ne-a spus cu fermitate președintele AMVVD, domnul Marius Apostol.
Astfel însoțit de consilierul pe probleme de relații civile și asistență socială, doamna Emilia Anton, acesta a efectuat o vizită de lucru comandantului Batalionul 300 Sprijin „SARMIS”, domnul lt.-col. Popescu OVIDIU.
Discuțiile purtate s-au axat în principal pe sprijinirea proiectelor asociației AMVVD, ocazie cu care s-a încheiat un protocol de colaborare privind susținerea reciprocă pentru promovarea imaginii armatei romane, pe de o parte și sprijin pentru buna desfășurare a activităților specifice ale AMVVD pe de altă parte.
Un alt aspect discutat a fost privitor la promovarea și respectarea drepturilor veteranilor TO, pentru obținerea cărora AMVVD și președintele Marius Apostol nu au precupețit niciun sacrificiu.
Întâlnirea s-a încheiat cu exprimarea prețuirii pentru efortul și rezultatele AMVVD.
Noi am avut onoarea de a înmâna Comandantului Batalionului 300 Sprijin „SARMIS” ” Diploma de excelență a AMVVD”.

Suntem împreună!
Suntem hotărâți!
Onoare și Respect!

Momente de bucurie, emoție, comuniune și o lecție de viață demonstrată

Astăzi, 16.12.2022, AMVVD Bacău a vrut să fie prezent alături de localnicii sărbătoriți de Primăria Comunei Pârgărești. Un eveniment ce din păcate este mult prea rar în alte zone ale țării.

„Momente de bucurie, emoție, comuniune și o lecție de viață demonstrată de cei pe care, azi, i-am sărbătorit la „Nunta de Aur” 50 de ani de căsătorie. Binecuvântările Părintelui Paroh, Marius Ilie, de la biserica Sfânta Cruce Bahna, felicitările consilierilor locali și frumoasele colinde înterpretate de copiii școlilor noastre coordonate de profesori și de directorul Marius Manea au făcut ca evenimentul să fie special pentru cei sărbătoriți! Mulțumesc aparatului de specialitate și celor implicați în organizarea frumoasă a acestui eveniment.”, se află scris pe pagina oficială a primăriei.

Așa cum s-a scris în rândurile de mai sus, sărbătoriții au avut parte de momente pline de emoție, clipe de fericire și încântare a sufletului de la generația tânără, binecuvântări de laparintele paroh și multe urări de sănătate din partea organizatorilor. Și nu au fost singurii care au reușit să aibă, de bucurie, un ușor tremur în glas.

După cum bine știți, de ceva timp, veteranii teatrelor de operații din sucursala AMVVD Bacău, și nu numai, au fost ajutați și omagiați de conducerea Comunei Pârgărești.

Astfel, pentru toate activitățile desfășurate, pentru recunoașterea meritelor veteranilor TO, pentru omagierea eroilor și pentru dorința de a avea pe Dealu Coșna o troiță a militarilor teatrelor de operații ce au plătit tributul suprem sub drapelul României, pentru pacea neamului, pentru recunoșterea sacrificiul făcut de către eroii tuturor timpurilor, președintele AMVVD Bacău, Raul Simion, a dorit să-i înmâneze omului, patriotului, edilului comunei – Marius Gabriel Gheorghiță – o diplomă de onoare.

O diplomă prin care AMVVD îi mulțumește pentru colaborare și îi urează SĂRBĂTORI BINECUVÂNTATE, SĂNĂTATE ȘI MULTE REALIZĂRI!

ÎMPREUNĂ SUSȚINEM VETERANII!