eroii

2 posts

AMVVD Iași: „În saloanele Centrului de Asistență Medico-Socială Bivolari am găsit poze cu doi militari ai teatrelor de operații care au plătit tributul suprem, viața, sub Drapelul României”

Semnificaţia Zilei Veteranilor TO pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan, care a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla. Peste trei zile, pe 14 noiembrie 2003, România a pierdut un alt militar în Afganistan, sublocotenentul (pm) Mihail-Anton Samuilă a fost împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se afla, în teatrul de operaţii din Afganistan. Cei doi EROI de la Lupii Negri au fost decorați cu Ordinul „Virtutea Militara” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Astfel, AMVVD IAȘI – reprezentată de Cătălin Dobrea și Victor Vasilache – împreună cu preotul militar Valentin Pățăligă și cu militari din cadrul batalionului Lupii Negri s-au deplasat la Centrul de Asistență Medico-Socială Bivolari pentru a-și omagia EROII și a fi alături de „bunicii” care-i poartă în suflet și îi au alături, zi de zi, pe bravii veterani.

După slujba religioasă ținută la capela Centrului Bivolari pentru comemorarea celor ce au plătit tributul suprem în teatrul de operații Afganistan sub Drapelul României, sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi și sublocotenentul (pm) Mihail-Anton Samuilă, militarii veterani s-au deplasat în incinta Centrului și le-au servit buneilor o masă caldă. Unii dintre ei, cei care erau deplasabili, au servit fost serviți în sala de mese iar cei care nu s-au putut deplasa au fost serviți la pat.

Intrând prin saloane pentru a le oferii persoanelor vârstnice masa și a-i servi cu un suc și o prăjitură colegii noștri au parte de o surpriză cu mare impact emoțional. Au găsit, în saloane, expuse poze cu cei doi EROI și discutând cu sufletele cazate la Centrul de Asistență Medico-Socială Bivolari au constatat că mulți dintre ei cunoșteau semnificația zilei de 11 noiembrie, chiar dacă a fost instituită de puțini ani (n.n – 11 noiembrie – Ziua Veteranilor Teatrelor de Operații. a fost instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat și a fost a fost sărbătorită pentru prima dată în ţara noastră în anul 2014)

EROII NU MOR NICIODATĂ!

GLORIE EROILOR NEAMULUI !

În semn de cinstire a celor ce au căzut pentru Patrie , Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Argeș prin președinte Dan Arsenescu și Asociația Basarab I a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Pitești prin președinte Ilie Stoica, au fost în localitatea Mărăcineni din județul Buzău unde au depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Căzuți în Războiul cel Mare 1916-1918, pentru întregirea neamului și înfăptuirea României Mari împreună cu primarul localității d-l Dumitru Constantin.

În cuvintele rostite la monument s-a amintit faptul că celor care astazi le aducem prinosul nostru de recunoștință, au luptat cu vitejie pentru ţara lor. Şi-au dat viaţa pentru ca noi să ne bucurăm azi de libertate. O libertate pe care, de multe ori o înţelegem cu totul altfel decât şi-ar fi dorit ei, eroii neamului nostru.

Jertfa lor mântuitoare ne redă astăzi un strop din demnitatea pierdută, de-a lungul timpului. Ne face să fim mândri că suntem români şi să ridicăm puţin fruntea plecată sub povara greutăţilor şi a umilinţelor îndurate azi, mai mult ca oricând.Fiecare dintre cei căzuți în războaie au îmbrăcat veșmântul eroului și cununa martirului. Prin rolul lor istoric, acești eroi și-au câștigat laurii nemuririi.

Pentru vrednicia faptelor lor, suntem obligați să le purtăm o veșnică și pioasă amintire, să înălțăm către cer, pentru ei, rugăciunile noastre, se cuvine să le aducem cinstea, lauda și recunoștința noastră a urmașilor, a celor ce simțim românește, a celor ce ne iubim țara și credința strămoșească și ne prețuim istoria.

EROII NU MOR NICIODATĂ. GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC.

Președinte A.M.V.V.D. Argeș Dan Arsenescu