laurentiu

1 post

Două sucursale AMVVD, Iași și Botoșani, și-au unit forțele pentru a ajuta Centrul de asistență medico-socială Bivolari

Devenită deja tradiție în rândul militarilor ieșeni, grija față de cei vârstnici i-a determinat pe membrii sucursalei AMVVD Iași în colaborare cu sucursala AMVVD Botoșani să dea o mână de ajutor celor de la Centrul de asistență medico-socială Bivolari.
Astfel, delegația condusă de președintele AMVVD Iași Cătălin Dobrea a dus ajutoare umanitare pentru cei internați în centrul din comuna Bivolari.

Noi, veteranii AMVVD, nu vom uita niciodată că avem o datorie morală și trebuie să-i respectăm, să-i ajutăm, ori de câte ori avem ocazia, pe cei ce ne-au călăuzit pașii în primii ani de viață, cei care ne-au învățat cum să ne onorăm părinții, bunicii, istoria acestei țări, pământul și oamenii neamului.
Nu uităm niciodată că, ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!