membrii

79 posts

1 Decembrie 2025 – Ziua Națională a României” și agonia Veteranilor TO cauzată de promisiunile celor ce ne guvernează

1 Decembrie reprezintă ziua în care, în 1918, a avut loc Marea Unire — actul fondator al României moderne. Această dată, adoptată ulterior ca Zi Națională prin lege, este prilej de comemorare, reînnoire a jurământului față de valorile noastre fundamentale și reafirmarea identității naționale.
An de an, aceste ceremonii aduc împreună militari activi, veterani, reprezentanți ai instituțiilor statului, autorități civile şi — poate cel mai important — cetăţeni care se recunosc în trecutul comun și valorile care definesc România. Aceasta este o ocazie potrivită ca veteranii teatrelor de operații să marcheze public memoria celor care s-au jertfit și să sublinieze responsabilitatea generațiilor actuale față de continuitate și unitate.
Și anul acesta Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, a participat masiv la desfășurarea evenimentelor organizate cu ocazia acestui eveniment la nivel național.
Astfel în capitală, un bloc de defilare constituit din veterani ai teatrelor de operații, reprezentând AMVVD, a fost o prezență simbolică importantă, recunoscând sacrificiul trecut, dar și continuitatea idealurilor pentru care s-au jertfit eroii și veteranii.
La Alba Iulia — oraşul simbol al Unirii din 1918 — evenimentele dedicate Zilei Naționale, au fost onorate de membrii AMVVD, integrându-se în trupe de reconstituiri istorice sau detașamente simbolice, oferind o punte între memoria istorică, militarii de azi și comunitate, accentuând rolul veteranilor TO în păstrarea identităţii şi educaţia patriotică.
În garnizoana Brăila, veteranii TO au fost invitați să constituie un pluton integrat în dispozitivul de defilare, aducând demnitate momentului și arătând recunoștință față de cei care au reprezentat Armata României în misiuni externe.
Pe lângă capitală, Alba Iulia și garnizoana Brăila, sucursalele locale ale AMVVD s-au implicat și anul acesta, reînnoind tradiția de a marca Ziua Națională: printre acestea se numără sucursalele din: Bacău, Constanța, Craiova, Curtea de Argeș, Drobeta Turnu Severin, Galați, Gorj, Oradea, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sălaj, Sfântu Gheorghe, Suceava, Vrancea precum și o sucursală din diaspora, AMVVD Germania.
Sucursala AMVVD Timișoara a demonstrat, și anul acesta, angajamentul față de memoria națională și comunitate prin participarea activă la ceremonialul cu depuneri de coroane de la Cimitirul Eroilor, ceremonia din fața Catedralei Mitropolitane, unde onorul, intonarea Imnului Național, rugăciunea, depunerea de coroane și salutul Drapelului de Luptă au reafirmat legătura dintre identitate, credință, tradiție și lege.
Concertul de muzică militară și retragerea cu torțe au fost un prilej de transmitere a respectului faţă de armată, eroism și patriotism către public. Participarea la simpozionul organizat de Asociația Culturală a Seniorilor din Timișoara, a oferit ocazia lt.col.rz. dr. Mihail-Sorin Vartolomei și col. rtr. Constantin Viorel să evoce rolul istoric al Unirii, contribuția Armatei Române la formarea statului national modern și importanța veteranilor ca modele pentru societatea civilă.
Această prezență extinsă demonstrează că Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, dincolo de rolul său de organizaţie a veteranilor TO — este o forță capabilă să mobilizeze comunități largi, să întrețină memoria istorică și să ofere modele de implicare comunitară în toată țara, dar și în afara granițelor. Implicarea noastră are atât valoare simbolică, cât și practică: consolidarea legăturii între generații, promovarea memoriei militare și însușirea civismului în rândul comunității. Noi nu suntem spectatori, ci participanți conștienți, dăm sens simbolurilor, susținem solidaritatea între veterani și societate, transmitem valorile fundamentale generațiilor de azi și de mâine.

„Ziua Națională a României este ocazia de a ne reaminti cine suntem și pentru ce au luptat înaintașii noștri: pentru unitate, demnitate și libertate.
Noi, veteranii teatrelor de operații, am dus mai departe aceste valori, plătind cu sănătatea, cu viața colegilor noștri, cu ani întregi de sacrificii în zone de conflict, dar și cu suferința familiilor noastre.
Astăzi, când România își celebrează identitatea, nu putem ignora realitatea: veteranii sunt adesea lăsați în margine, iar recunoașterea promisă rămâne, prea des, doar pe hârtie. Respectul nu se proclamă, se demonstrează.
Cu toate acestea, noi rămânem aici — uniți, demni și solidari. Pentru că dragostea de țară nu se negociază, iar loialitatea noastră nu depinde de indiferența altora.
Cerem doar ceea ce este drept, moral și firesc: recunoaștere reală, sprijin concret și faptul ca sacrificiul veteranilor să nu mai fie trecut sub tăcere.
În fața Drapelului, reafirmăm:
România merită adevărul, iar veteranilor li se cuvine respectul unei națiuni întregi.” – Marius Apostol, ofițer în retragere, președintele AMVVD, veteran al teatrelor de operații, militar grav rănit pe timpul unei misiuni.

La mulți ani, România!
La mulți ani, camarazi!

Respect pentru Veterani!
Onoare și Respect!

Young Veterans Fest – Ediția a V-a

Young Veterans Fest – Ediția a V-a, un festival al camaraderiei și al respectului pentru eroi, marca înregistrată AMVVD
Într-o atmosferă de prietenie și solidaritate, presărată cu numeroase surprize, s-a desfășurat Young Veterans Fest – ediția a V-a, la Centrul de Refacere și Recuperare al Veteranilor (CRRV) de lângă Mănăstirea Dealu.
La acest festival au fost prezenți membrii Clubului VTO B2 Riders AMC, alături de cluburi moto din toată țara, precum și reprezentanți ai sucursalelor AMVVD din: București, Târgoviște, Timișoara, Vâlcea, Craiova, Piatra Neamț, Călărași, Curtea de Argeș, Pitești, Câmpulung, Bacău, Giurgiu și Gorj.
Întregul festival a fost deschis cu o slujbă religioasă de pomenire a eroilor români și a camarazilor căzuți în teatrele de operații, un moment de reculegere și recunoștință pentru jertfa lor, ceremonie desfășurată la Troița din curtea CRRV.
O seară de muzică și voie bună
Prima seară a festivalului a fost deschisă de cântărețul Dan Helciuc și formația Meloss, care au încântat publicul cu energia și repertoriul lor. Atmosfera a continuat într-un ton vesel și plin de viață alături de DJ Ady Anghel, care a ridicat participanții la dans până târziu în noapte.
Ziua a doua – demonstrații, tradiție și spectacol
Sâmbătă, cluburile moto au realizat un tur spectaculos al orașului Târgoviște, marcând spiritul de unitate și camaraderie.
Programul a continuat cu exerciții demonstrative impresionante:
• Asociația Stesial din București – demonstrații de spadă, reînviind noblețea și disciplina scrimei.
• Plutonier adjutant Robert Mocanu și câinele său Rocky, care au arătat publicului profesionalismul echipelor canine.
• Echipa EOD a Batalionului 95 Geniu, care a susținut un exercițiu de intervenție spectaculos.
Evenimentul s-a bucurat de prezența reprezentanților din:
• Statul Major al Apărării;
• Statul Major al Forțelor Terestre;
• Statul Major al Forțelor Navale;
• Comenduirea Garnizoanei Târgoviște;
• Inspectoratul de Poliție Dâmbovița;
• Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița;
• Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița;
• Uniunea Națională a Veteranilor din Republica Moldova;
• Fostul Primar al Comunei Pârgărești – dl. Marius Gabriel Gheorghiță, un patriot român ce a realizat un monument istoric în memoria eroilor cazuti in Teatrele de Operații;
• Asociația Veteranilor din Polonia.

Distincții și recunoașteri
În semn de recunoștință au fost acordate:
• Diplome de excelență trupei Meloss și domnișoarei Antonia Ioana Pârvu;
• Diplomă de excelență doamnei Ileana Pavelescu;
• Plachetă de onoare plutonierului adjutant Robert Mocanu și echipei EOD din cadrul Batalionului 95 Geniu;
• Plachetă de onoare echipei de scrimă a Asociației Stesial din București.
Young Veteran Fest – ediția a V-a a demonstrat încă o dată că forța veteranilor stă în unitate, respect și prietenie. Muzica, demonstrațiile, paradele moto și momentele de comemorare au adus împreună camarazi din țară și din străinătate, într-un festival care va rămâne mult timp în amintirea tuturor celor prezenți.
“Young Veteran Fest nu este doar un festival. Este o sărbătoare a vieții, a frăției și a curajului. Aici, sub același drapel, veteranii își regăsesc camarazii și își întăresc legătura cu comunitatea.” – au transmis organizatorii. Prin acest eveniment, AMVVD și VTO B2 Riders AMC reamintesc societății că adevărata putere stă în unitate și în memoria celor care au servit cu credință patria” – ne transmite presedintele AMVVD – domnul Marius Apostol.
Festivalul Young Veterans Fest rămâne un simbol al camaraderiei și al speranței, o promisiune că veteranii din teatrele de operații nu sunt singuri niciodată.


IMPREUNA SUNTEM MAI PUTERNICI!

Ședința lunii mai a Consiliului Director al Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD)

În data de 7 mai 2025, la sediul central al Asociației Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD), a avut loc ședința lunară a Consiliului Director, dedicată lunii mai 2025.
Ordinea de zi a inclus o serie de puncte esențiale pentru buna desfășurare a activităților și continuarea proiectelor în derulare, printre care:

  1. Aprobarea convocatorului Adunării Generale a AMVVD care va avea loc la Casa Leul din loc. Jupiter, jud. Constanța în data de 24 mai 2025, începând cu ora 10.00.
  2. Evaluarea acțiunilor derulate în luna aprilie de către sucursale și prezentarea rapoartelor de activitate;
  3. Analiza și planificarea activităților dedicate Festivalului Young Veterans Fest (29-31 august 2025), având ca parteneri Clubul Moto VTO B2 RIDERS si SC Clubul Veteranilor SRL;
  4. Stadiul și nevoile identificate la Centrul de Recuperare și Refacere al Veteranilor din Aninoasa, cu accent pe implicarea instituțiilor statului pentru finanțarea proiectului;
  5. Stabilirea calendarului de întâlniri cu autoritățile centrale și locale, în vederea susținerii obiectivelor organizației și consolidării relațiilor de colaborare;
  6. Aprobarea noilor cereri de adeziune în cadrul AMVVD și validarea responsabililor de proiect pentru evenimentele viitoare.
    Președintele AMVVD, domnul Marius Apostol, a mulțumit tuturor celor implicați în activitatea asociației, subliniind importanța solidarității, responsabilității și continuității în proiectele dedicate veteranilor.
    „Unitatea face forța, iar veteranii merită tot sprijinul și respectul nostru. Continuăm misiunea AMVVD cu aceeași determinare și credință în valorile pentru care am luptat.” — presedintele AMVVD, dl. Marius Apostol.
    Onoare și Respect!
    Împreună suntem mai puternici!

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) – Prima ședință a Consiliului Director în 2025

Miercuri, 8 ianuarie 2025, Consiliul Director al AMVVD s-a reunit pentru prima ședință din noul an, abordând subiecte de maximă importanță pentru consolidarea activităților organizației și sprijinirea membrilor săi.
Totodată, au fost discutate măsuri pentru susținerea inițiativelor sociale și pentru combaterea dificultăților întâmpinate.
Subiectele principale abordate:

  1. Organizarea de proteste împotriva Ordonanței trenuleț
    Membrii AMVVD au decis să participe activ la acțiunile de protest organizate, exprimându-și dezacordul față de efectele acestei ordonanțe asupra comunității veteranilor.
  2. Protest la Prefectura Dâmbovița
    Consiliul a propus desfășurarea unui miting de protest în data de 23 ianuarie 2025, în fața Prefecturii Dâmbovița, ca răspuns la deciziile primarului comunei Aninoasa, Vlăduț Nicolae, privind taxarea Centrului de Refacere și Recuperare al AMVVD.
  3. Acțiuni legale împotriva abuzurilor
    Președintele AMVVD a înaintat propunerea de inițiere a unei acțiuni în instanță împotriva măsurilor ilegale luate de primarul comunei Aninoasa, subliniind nevoia de a proteja interesele asociației și ale membrilor săi.
  4. Transparența documentelor contabile
    Toate sucursalele AMVVD vor pune la dispoziție documentele contabile necesare, ca parte a procesului de consolidare administrativă.
  5. Încheierea anului bugetar 2024
    Finalizarea situației contabile pentru anul trecut și pregătirea raportului financiar aferent au fost priorități, pentru a asigura continuitatea activităților din 2025.
    Pe lângă aceste măsuri, a fost discutat Planul de activitate pentru 2025, care cuprinde numeroase inițiative ale sucursalelor din întreaga țară.
    Președintele AMVVD a transmis un mesaj de unitate și colaborare:
    „Această ședință subliniază angajamentul AMVVD de a apăra drepturile veteranilor și de a contribui activ la bunăstarea comunității acestora.
    Totodată, asociația rămâne dedicată onorării memoriei eroilor națiunii și promovării valorilor de solidaritate și respect.”

Împreună suntem mai puternici!

AMVVD – întâlnire cu primul ministru, protest împotriva inechităților sociale față de militarii pensionari din SAOPSN

Astăzi, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, domnul Marius Apostol, împreună cu președinții altor asociații ale militarilor din SAOPSN, au participat la o întâlnire cu primul ministru al României, domnul Marcel Ciolacu, privind degradarea nivelului de trai a pensionarilor militari și eliminarea inechitatilor privind actualizarea pensiilor militare.
Primul ministru a informat președinții despre punctul de vedere al guvernului privind obiecțiile de neconstitutionalitate formulate de Avocatul Poporului cu privire la legea pensiilor militare de stat, acestea fiind considerate nefundamentate, în acest sens urmând să fie transmis document Curții Constituționale a României până cel mai târziu luni, 3 decembrie 2024.
Președintele Marius Apostol a ridicat problema măririi indemnizației pentru veterani, militarii răniți, văduvele celor decedați și copiilor orfani. Premierul a fost surprins de faptul că indemnizațiile nu sunt actualizate, specialiștii Ministerului Apărării Naționale justificând aceasta prin Ordonanța de Guvern nr. 115 din 2023; președintele AMVVD, Marius Apostol, a corectat expertul MApN precizând că de fapt este vorba de OG nr. 31/2024 care specifică fără dubiu actualizarea indemnizațiilor.


În aceeași ordine de idei, președintele Marius Apostol a ridicat și problema taxelor exorbitante la care sunt supuse sucursalele și Centrul de Recuperare și Refacere a Veteranilor din comuna Aninoasa, de către autoritățile locale, premierul menționând că se va implica pentru aplicarea legii în litera și spiritul ei, astfel încât recunoștința pentru veterani să fie realitate și să nu se transforme în măsuri punitive.
În semn de protest față de inițiativa primăriei Aninoasa și abuzului primarului Vlăduț Nicolae de a impozita exacerbat AMVVD, am inițiat demersuri pentru a protesta în fața prefecturii și Consiliului Județean al județului Dâmbovița, pentru data de 05 decembrie.
Premierul Marcel Ciolacu a întărit audienței faptul că „guvernul va susține promovarea și punerea în aplicare a legii, prin care să fie înlăturate inegalitățile privind pensiile militare de stat”.
Totodată, primul ministru Marcel Ciolacu, a precizat că în cazul în care CCR va decide că proiectul de lege privind pensiile militare de stat va fi declarat neconstituțional, pe data de 2 decembrie 2024 toți reprezentanții organizațiilor sunt invitați la discuții pentru a întocmi un proiect de Ordonanță de Urgență care să fie promovat de Guvern.
Din partea Guvernului, la activitate au participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu, secretarul de stat din MAI, Bogdan Despescu, reprezentanți ai Ministerului Justiției, șeful Direcției Generale Financiar Contabile a Ministerului Apărării Naționale generalul locotenent Florin Jianu, proaspăt decorat de instituția prezidențială pentru merite deosebite în insultarea și opresarea veteranilor și rezerviștilor ale căror interese el trebuie să le servească prin fișa postului, chiar cu prețul vieții așa cum veteranii sunt gata să apere patria care-i asigură scaunul cald de pe care ia decizii și semnează acte ce desconsideră demnitatea militarilor.

AMVVD – veteranii TO, cu motocicletele în turul României

Revenirea în Timișoara ne-a oferit ocazia participării la „Ceremonia de dezvelire a monumentului dedicat lui Adrian Bărar”, chitarist, compozitor, textier și producător muzical, fondator al formației de muzică rock – Cargo, la invitația colegilor de la DoomStriker LEMC.
Apoi, pe 20 și 21 septembrie, echipa veteranilor motocicliști, formată din Sorin V. și Bart B., s-a reunit cu Barbaru’, Teodor Dat și alți membri ai clubului moto „VTO B2 Riders AMC” la Timișoara, pentru a participa la DoomFest 2.0 – 2024: Festivalul Faptelor Bune pentru Banat, o inițiativă a Doomstriker LEMC Banat și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara, un eveniment caritabil, destinat strângerii de fonduri necesare proiectului „Color the Village/Colorează Satul – Festivalul Faptelor Bune”, coordonat de Asociația Acasă în Banat, pentru reabilitarea caselor vechi din mediul rural din Banat, contribuind la protejarea și revitalizarea patrimoniului cultural al regiunii.
Și iată că ziua de luni a început cu deplasarea spre Drobeta Turnu Severin, unde temerarii noștri erau așteptați să ajungă la sucursala locală a Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD).
Dar cum nu întotdeauna soarta ne este favorabilă, atât Kawasaki, cât și condiția de sănătate a lui Bart, au impus ca echipa să decidă dacă va urma obiectivul activității sau vor renunța. Dar noi știm că numai cei îndrăzneți vor reuși, iar noi veteranii AMVVD suntem obișnuiți să nu ne lăsăm învinși de sorții potrivnici, astfel am decis că este mai bine să parcăm Kawasaki la localnici, iar Bart B. să revină în Timișoara, astfel ultima etapă a turului României pe motociclete va fi continuată doar de Sorin V.
Acestea fiind zise, a început cursa contra cronometru pentru a ajunge la timp la următoarea destinație, dar și pentru a mă bucura de un traseu mirific oferit de clisura Dunării de la Moldova Nouă până la Orșova, pe care orice motociclist ar trebui să-l parcurgă măcar odată pe an. Am fost răsfățat de însoțitorul meu de drum, Marius Enea din Orșova, veteran al teatrelor de operații cu mai multe misiuni la activ, membru al clubului moto „Veterans’ MC”, care m-a condus în siguranță spre destinație, unde președintele sucursalei locale, Petrică Neagu, a organizat întâlniri de lucru la nivelul primarului urbei de pe malul stâng al Dunării, domnul Marius Scrieciu, cu președintele Consiliului Județean al județului Mehedinți, Aladin Georgescu, și un tur de onoare al muzeului din municipiu.
Mesajul AMVVD, transmis pe timpul întâlnirilor, a fost acela că veteranii TO au potențialul de a fi în continuare valorificați pentru a transmite expertiza, experiența acumulată și spiritul respectului pentru datorie, istorie și tradiții către societatea civilă și mai ales către tinerele generații atât de expuse provocărilor și tentațiilor societății moderne.
Primirea echipei AMVVD la ambele instituții publice a fost una amicală, de mare respect pentru sacrificiile militarilor, în scopul realizării interesului național.
La rândul său, primarul orașului Drobeta Turnu Severin, domnul Marius Scrieciu, ne-a prezentat câteva proiecte de perspectivă și a evidențiat respectul față de AMVVD prin colaborarea excepțională pe care o are cu președintele sucursalei locale a AMVVD, Petre Neagu. A fost evocat de asemenea și festivalul Young Veterans Fest, organizat aici anul trecut.
Președintele Consiliului Județean al județului Mehedinți, domnul Aladin Georgescu, a menționat tradițiile militare pe care le are în familia sa și deci atașamentul față de militari și veteranii TO. Discuția a continuat cu detalierea proiectelor din responsabilitatea instituției pe care o conduce și a exprimat sprijinul pentru organizarea la „Muzeul Regiunii Porțile de Fier” a unei secțiuni a AMVVD, privind participarea Armatei Române la misiunile internaționale.
La Muzeul Regiunii Porțile de Fier am fost întâmpinați de doamna muzeograf Mihaela Stănciulescu, care ne-a oferit detalii interesante privind evenimentele istorice și impactul lor asupra regiunii Mehedințiului. De asemenea, doamna Mihaela este promotorul și susținătorul fervent al realizării unei secțiuni în cadrul renumitului muzeu, care să evoce prezența militară a României în cadrul misiunilor PfP sau de coaliție, desfășurate în mediu internațional.

„AMVVD, veteranii TO, militarii, fie ei în activitate sau rezervă, au datoria morală de a întoarce către comunitate experiența acumulată de-a lungul carierei lor. Istoria națională, tradițiile, respectul față de înaintași și pentru simbolurile naționale trebuie promovate și cultivate continuu în rândul societății civile, dar mai ales în rândul tinerei generații care are ocazia să găsească în noi modele de conduită și de viață.
Împreună, am demonstrat că faptele bune pot transforma vieți și, prin solidaritate, putem construi un viitor mai bun.” – Marius Apostol, președintele AMVVD, veteran al teatrelor de operații, grav rănit în misiune.

Continuăm până la capăt, noi nu facem lucrurile pe jumătate.
Noi suntem veterani și nouă ne pasă!
Respect pt veterani!
Onoare și Respect!

AMVVD – veteranii TO, cu motocicletele în turul României, capitala Transilvaniei

După ce au părăsit orașul Galați, echipa Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul De Mir” (AMVVD), formată din lt.col. rz. dr. Sorin Vartolomei și col.rz. Barton Butler (US Army) au dus în continuare spiritul veteranilor în țară, prin acest tur de forță. Au ajuns la Odorheiul Secuiesc, Brașov, Râșnov, Bran și Sighișoara. Pe acest traseu au purtat drapelul României și pe cel al AMVVD, au vorbit cu oamenii locurilor pe care le-au vizitat și au împărtășit din experiența lor de viață.
De la Sighișoara, turul României pe motociclete continuă cu o oprire în „orașul comoară” – Cluj Napoca.
Aici motocicliștii veterani au fost întâmpinați de echipa locală a AMVVD Cluj Napoca, formată din președintele sucursalei lt.col.rz. SANDU Costel, lt.col. HORINCAR George – vicepreședinte, plt. adj.rz. VEZETEU Dorel – secretar și plt. adj.rz. FARCAS Casian – casier. Un gând bun a fost transmis prin convorbire telefonică și de plt.adj.rz. Ștefanache Dan – vicepreședinte, dar care nu s-a putut întâlni cu echipa expediționară, deoarece nu se afla în localitate.
Președintele sucursalei ne-a împărtășit faptul că încă de la începutul formării acestei sucursale au fost și vor rămâne alături de membrii noștri, devotați sprijinului de camaraderie pentru toți colegii militari veterani din această garnizoană.
Pentru realizarea acestui deziderat, echipa de conducere a sucursalei ne-a prezentat realizările sale. Astfel, au încheiat protocoale de colaborare cu trei echipe sportive locale (fotbal – CFR Cluj, fotbal-U. Cluj, baschet-U Mobitelco Cluj) prin care se asigură acces gratuit la toate meciurile naționale și internaționale. De asemenea, sucursala AMVVD din Cluj Napoca are încheiate protocoale cu diferite cabinete medicale private pentru membrii veterani și familiile lor, iar pentru a acoperi nevoile de asistență medicală Spitalul Militar de Urgență a pus la dispoziție o linie telefonica directa pentru rezervare/programare.
În altă ordine de idei, sucursala locală a AMVVD, împreună cu Divizia 4 Infanterie, Clubul Rotary și alți sponsori privați vor organiza un maraton la nivel de municipiu, dedicat pentru strângerea de fonduri în sprijinul bolnavilor de cancer, internați la Institutul Oncologic Cluj. Mai multe detalii ne vor fi aduse la cunoștință pe măsură ce se pun la punct detaliile.
Ambițiile colegilor veterani din Cluj pentru perioada următoare se referă la asigurarea unei vizibilități cât mai bune atât pe plan local, cât și național și să promoveze cariera militara și spiritul de patriotism tinerei generații.
La capătul a două zile pline, petrecute în capitala Transilvaniei, veteranii motocicliști au aflat atât de multe despre prioritățile AMVVD și modul de realizare a acestora.
De la Cluj-Napoca, echipa veteranilor motocicliști se îndreaptă spre Timișoara, pentru a participa la acțiunea caritabilă a clubului Doom Striker Banat LEMC: „Împreună dăm culoare statului bănățean”.
„Mă bucur pentru progresul pe care l-a făcut echipa ce duce în țară spiritul veteranilor în cadrul proiectului „AMVVD – Veteranii TO în turul României, pe motociclete” și mai ales mă bucur pentru faptul că itinerariul propus este acoperit fără incidente rutiere, tehnice majore sau de altă natură. Mesajul purtat de cei doi temerari, lt.col. rz. dr.Sorin Vartolomei și col.rz. Barton Butler (US Army), care veterani fiind, nu mai sunt la prima tinerețe, este acela că indiferent de vârstă, naționalitate și cultură, veteranii formează un corp distinct, se recunosc, se sprijină și solidarizează fără reținere. Iată cum experiența militară, experiența dobândită pe timpul misiunilor naționale și internaționale, prin participarea la misiuni de tip PfP sau coaliție, ne-a apropiat și a asigurat dezvoltarea spiritului de apartenență la un concept internațional de camaraderie, în care frontierele nu mai contează. De asemenea, misiunea lor este și aceea de a confirma faptul că indiferent de țară, valorile naționale trebuiesc promovate și apărate, la nevoie chiar prețul vieții, de cei care pun mai presus de orice interesul național iar structurile militare sunt principalul promotor al acestor valori. Serviciul militar asigură un nivel educațional necesar, în care se îmbină curricula academică, ședințe de pregătire fizică și militară pt menținerea unui tonus motric optim, dar și valorile morale ale României.” – Marius Apostol, președintele AMVVD, veteran al teatrelor de operații, grav rănit în misiune.

Continuăm până la capăt, noi nu facem lucrurile pe jumătate.
Noi suntem veterani și nouă ne pasă!
Onoare și Respect!