membrii

65 posts

Noi beneficii pentru membrii AMVVD la servicii medicale

Un nou contract semnat de Consiliul Director cu SES CENTRUL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOLOGIE aduce beneficii oferite tuturor membrilor AMVVD, în baza legitimației de membru vizată la zi, cardul de sănătate și bilet de trimitere de la medicul de familie/medicul specialist.
Servicii medicale, de investigatii, diagnosticare și tratament, precum și servicii de recuperare (kinetoterapie, flzioterapie și masaj) vor fi asigurate și oferite de partenerul furnizor.

Pentru evitarea oricărui dubiu, membrii Asociatiei vor beneficia de 2 (două) abonamente de servicii medicale gratuite/an, în limita a 10 (zece) zile de tratament/fiecare abonament, în limita a 4 (patru) proceduri/servicii medicale incluse gratuit în fiecare abonament. Totodată vor beneficia și de un pachet de analize inclus în abonament.

Atenție, abonamentele de servicii medicale se vor elibera membrilor AMVVD în baza legitimației de membru vizată la zi sau după caz,în baza unei adeverinte eliberate de Asociatie prin care se atestă calitatea persoanei de membru al AMVVD, și a biletului de trimitere eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist.

În protocolul semnat s-a prevăzut și că, în cazul în care medicul specialist recomandă mai mult de 4 (patru) proceduri/servicii medicale, costul acestora va fi suportat de pacient într-un procent de 50% .

Pentru prețuri și mai multe detalii consultați PROTOCOLUL DE COLABORARE încheiat. VEZI AICI!

Noi beneficii pentru membrii A.M.V.V.D. – CASA DE VACANȚĂ ROZELOR, stațiunea 2 Mai

Asociatia Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilitati „Sfantul Mare Mucenic Dimitrie- Izvoratorul de Mir” (AMVVD) a încheiat un parteneriat la Casa de vacanță Rozelor din stațiunea 2 Mai (str. Mihai Viteazu, nr.2), județul Constanța, pentru toți membrii care doresc o vacanță pe litoralul românesc.

Într-o zonă liniștită, la 10 minute de mers pe jos până la plajă, vă puteți caza pe baza legitimației cu cotizația platită la zi, cu o reducere de 20%.
Camerele sunt dotate cu baie proprie cu dus, tv cu antena prin cablu, unele camere au frigider propriu, o singura camera are balcon.

Obiective turistice în zonă:

Cetatea Histria, Muzeul Arhieologic Constanta, Manastirea Sf. Andrei, Portul Nautic Cosntanta, Muzeul Marinei, Situl arheologic de la Adamclisi, Sfanta Manastire Dervent, Delfinariul, Acvariul, Cazinoul, Teatrul de vara, Portul Turistic Mangalia.

LUPII NEGRI ai AMVVD au TRAS repetat cu firul întins la IAZUL FRASIN

Anul acesta, Pescarii Veterani din sucursala Iași a Asociației Militarilor  Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de Mir, împreună cu militari din cadrul Batalionul Lupilor Negri au organizat concursul de pescuit „CUPA LUPILOR NEGRI”. ce a avut loc sâmbătă, 04 iunie, la Iazul Frasin, județul Iași.

Iazul Frasin, locul unde s-a desfășurat con­cursul, s-a animat începând cu ora 6.00, odată cu apariția primilor concurenți. Până la începerea concursului s-au schimbat impresii, s-au evocat amintiri și, bineînțeles, s-au făcut pronosticuri privind rezultatul final.

Pentru prima dată, fără încorsetarea ierarhiei militare, toți erau egali. Veteranii, fie în rezervă sau activi, erau PESCARI, dar nu simpli, toți erau PESCARI VETERANI.

A început ziua concursului într-o atmosferă relaxantă, cu povești și readucerea aminte a unor evenimente din teatrele de operații. Până și soarele i-a privit, ascultat și le-a zâmbit concurenților, revărsându-și asupra lor razele arzătoare.

Voia bună a pus stăpânire pe malul bălții. 22 de veterani si sucursalei AMVVD Iași s-au așezat la „posturi” și au așteptat nerăbdători semnalul: START – FIR ÎNTINS! Concurenții erau preocupați de activitatea lor, urmăreau cu atenție undițele iar rezultatul a fost unul pe măsură. S-a prins pește! În total, aproximativ 400 kg.

Pe seară, în jurul orelor 20.00 au servit masa, și ce masă… o tochitură moldovenească făcută la ceaun, la lumina unui foc de tabără. Și parcă, Lupilor Negri nu le-a fost îndeajuns, dacă în trecut veteranii T.O. ai AMVVD s-au ferit să ia vreun fir întins, acum și-l doreau, îl așteptau și mai aveau doar un pas până la aflarea clasamenului, până la victoria finală. Așa că, după o noapte intensă, a doua zi, colegii noștri au fost desfățați cu un grătar câmpenesc.

„CUPA LUPILOR NEGRI”PREMII:

LOCUL 1: MANDACHE CONSTANTIN -63,450 kg
LOCUL 2: CIOCÎNTĂ IONEL -39.830 kg
LOCUL 3: ȘTEFAN IONEL -36.870 kg
CMMC: MANDACHE CONSTANTIN: CRAP -12.700 kg


FELICITĂRI TUTUROR!

Ne-am tratat la CRRV cu povești, zâmbete și bucurie!

Astăzi, 1 iunie 2022, începând cu orele 10, Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV) a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) a avut porțile deschise pentru vizitatori, copii și adulți.

   De ziua lor, alături de părinți, copiii au fost întâmpinați cu zâmbete, voie bună de către militari veterani ai teatrelor de operații, membrii AMVVD din București și Târgoviște pentru a vizita exponatele și a le povesti despre exponate, fotografii și întâmplări trăite în misiunile internaționale.

   Încărcați de curiozități vizitatorii au putut afla despre ce și cum au trăit misiunile cei ce au tinut războiul departe de granițele României, despre problemele majore legate de reintegrarea și recuperarea militarilor veterani  ai teratrelor de operații, necesitatea Centrului de Recuperare și refacere pentru Veterani.

 Veteranii din AMVVD au prezentat materialele fotografice, expunând cu exactitate faptele și trăirile petrecute de ei în acele misiuni externe.

Au povestit clipele de coșmar trăite, dar nu au uitat ca să le vorbească despre frumusețea carierei militare și recunoașterea sacrificiului făcut de EROII acestei țări, fie ei străbunici, bunici, părinți sau frați, despre mândria de a face parte din Armata României, insuflându-le dorința de a îmbrățișa o carieră militară în viitor.

Mulți dintre copii au spus că vor să devină militari și au pus multe întrebări despre ce trebuie să facă ca să-și îndeplinească visul.  

Pe final membrii AMVVD au reușit să le ofere câteva vorbe ce le-au adus zâmbetul pe buze, bucuria de a-i întâlni. Curtea s-a umplut de veselie, de râsete de copii de căldura sufletelor lor. La plecarea fiecărui grup de copii, membrii AMVVD au oferit tuturor copiilor stegulețe, brelocuri, jucării și dulciuri spunândule încă o dată LA MULȚI ANI SĂNĂTOȘI!

Pe 1 IUNIE, în cinstea lor deschidem porțile

1 Iunie este ziua în care se celebrează miracolul naşterii, al purităţii, dar şi întoarcerea la inocenţa vieții pe care ne-o dorim alături mereu. Ziua Internaţională a Copilului are la bază şi promovează schimbul reciproc de idei, de trăiri. Din dorinţa de a-i face pe copii să înţeleagă mai bine sacrificiul adultului în iniţierea acţiunilor de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) a hotărât ca anul acesta 1 iunie să aibă dublă sărbătoare: ZIUA PORȚILOR DESCHISE și ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILUUI.

Trăim într-o societate dominată de valori materiale. Lucrurile care ne presează sunt adesea prioritare și împingem involuntar spre finalul listei timpul pe care îl petrecem cu copiii. A acorda timp copiilor se transformă, de cele mai multe ori, într-un alt lucru adăugat pe lista cu lucruri de făcut. Petrecerea timpului cu copiii de multe ori este micșorată de nevoile cotidiene, de problemele legate de trai și ajungem să acordăm prea puțin din programul nostru urmașilor și să-i învățăm, chiar și prin joacă, istoria acestui neam, sacrificiul pentru pace făcut de militarii români.

Astfel, la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani (CRRV), de lângă Mănăstirea Dealu din Târgoviște, vom avea și Ziua Porților Deschise și vă așteptăm cu mic cu mare, părinte și copil, să petrecem împreună cu povești în care eroii sunt din zilele noastre și au scris file de istorie pentru neamul românesc, să vizităm exponate cu uniforme ale Armatei Române, Pompieri, SMURD, fotografii din teatrele de operații, să participăm împreună cu copiii noștri la diverse activități în aer liber.

Credem cu tărie că, copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, căci ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim, să luptăm. De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi, că sunt importanţi. Pentru ei vor fi prezenți militari veterani ai teatrelor de operații ce aduc cu ei povești adevărate încă nescrise, urmele rănilor din război, membrii ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) .

Nu există limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie şi chiar este necesar ca macăr din când în când să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi, să ne bucurăm împreună cu mic cu mare.

Vă așteptăm cu porțiele deschise, începând cu orele 11.00, alături de noi de 1 IUNIE, o zi în care putem fi cu toții copii și să trăim clipe de neuitat, să învățăm, să ne jucăm și să ne bucurăm de surprize!

A.M.V.V.D. participă la „Black Sea Defense and Aerospace-BSDA 2022”, eveniment dedicat apărării, securității naționale și securității private

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) participă în calitate de expozant la cea de-a VIII-a ediţie a expoziţiei internaţionale „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2022”.

BSDA 2022, cel mai mare eveniment expozițional din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare, este organizat de TNT Productions Romania, cu sprijinul Guvernului României şi al Ambasadei SUA la București.

Este o onoare pentru noi să putem fi prima asociație învitată în calitate de expozant la BSDA 2022, care se desfășoară, în perioada 18-20 mai, la Complexul expozițional ROMAERO S.A. Băneasa din București ce are drept scop identificarea oportunităţilor şi găsirea soluţiilor de cooperare atât în producţie cât şi în domeniul afacerilor, contribuind la promovarea, pe plan internaţional, a industriei de apărare din România. Este recunoașterea muncii de voluntariat a membrilor asociației și calitatea activităților desfășurate de la înființare și până în prezent. Este o reușită a celor care de multe ori au pus pe primul plan schimbarea mentalității societății și contribuirea la o lume mai bună, o viață decentă, mai aproape de normalitate.

La BSDA 2022 vor participa în calitate de expozanţi aproximativ 380 de firme de prestigiu din industria mondială de apărare, aeronautică și securitate, din 33 de țări, care prezintă stadiul actual de dezvoltare al echipamentelor şi capabilităţilor militare, precum şi ultimele tendinţe şi soluţii tehnice, obţinute în cercetarea ştiinţifică în domeniul securităţii şi apărării.

Programul evenimentului va include exerciţii demonstrative, prezentări şi conferinţe. Evenimentul expozițional va facilita, totodată, o mai mare deschidere a agenților economici de stat și privați care activează în sectorul industriei de apărare din România către piaţa internaţională, prin potenţiale cooperări cu firme de prestigiu şi producători consacraţi în domeniu, pentru realizarea compatibilităţii şi interoperabilităţii tehnicii şi echipamentelor din dotare cu cea a forţelor NATO şi UE.

Deschiderea oficială a BSDA 2022 a avut loc astăzi, miercuri, 18 mai, de la ora 10.00, în pavilionul C al Complexului expozițional ROMAERO S. A., unde se află și standul A.M.V.V.D. și ne veți putea găsi în cele trei zile ale expoziţiei alături de colegii de la AMVVD Argeș, Bacău, Brașov. În primele ore de la deschiderea evenimentului am fost vizitați de ministrul Apărării Naționale Vasile Dîncu și de alte oficialități.

Vă aștepăm alături de noi să cunoașteți, să discutăm și, împreună să susținem militarii veterani T.O. !

AMVVD VRANCEA a dat startul la „caravana ajutoarelor” pentru 1 iunie Ziua Internațională a Copilului

Aşadar, după cum bine știm ne mai despart doar doar săptămâni până la 1 iunie . Zi ce reprezintă Ziua Internațională a Copilului, ziua în care toţi copiii trebuie să se simtă bine, să primească cadouri, să se distreze împreună. Pentru această zi ar trebui ca fiecare dintre noi să-și aducă de momentele frumoase ale copilăriei, întorcându-se cu gândul în trecut sau retrăind-o prin ochii oricărui copil.

Nici noi, AMVVD, nu vrem să lăsăm să trecă această minunată sărbătoare fără să dăm o mână de ajutor și să oferim, așa cum v-am obișnuit, diverse ajutoare celor care sunt nevoiași sau orfani. Să se poată bucura și ei de Ziua Copilului.

Astfel, cu sprijinul colegilor de la sucursala AMVVD Galați, delegația din sucursala AMVVD Vrancea formată din Barbu Marius, Anton Vivian, Cotel Vasilică și Stoleru Marius a reușit să se țină de cuvânt și să revină la așezământul „SF. SOFIA – CREDINȚĂ, NĂDEJDE ȘI DRAGOSTE” din satul Găgești, com Bolotești, județul Vrancea, păstorit de preotul Marian Tudor, numit „părintele copiilor din Găgești, Vrancea”.

 Un centru ce găzduieşte astăzi mame și copii, victime ale violenței domestice sau rămase fără adăpost, 11copii cu vârste cuprinse între 2-12 ani (unii însoțiți de mămici, alții singuri).  

Aceste suflete, sunt suflete cărora viața în loc sa le zâmbească le-a dat să lupte de mici să înfrunte greutățile de la o vârstă fragedă, ne-au zâmbit și mulțumit când le-am dus ajutoarele. Am văzut bucurie și ne-am dat seama că am primit cel mai frumos cadou pentru munca depusă.