onoarea

1 post

1 Decembrie – Ziua Națională a României. Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre această dată

1 Decembrie 2022 – Ziua Națională a României. Anual, pe data de 1 decembrie, este sărbătorită Ziua Națională a României. Această dată a fost stabilită prin lege. Evenimentul marchează cel mai important moment din istoria românilor: Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu Regatul Român, în anul 1918.

Motivul pentru care sărbătorim Ziua Națională a României pe 1 Decembrie

Prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, Parlamentul României a hotărât proclamarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Națională a României. 1 Decembrie marchează un moment crucial din istoria țării noastre, cel în care în cadrul Marii Adunări de la Alba Iulia s-a votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu Romania, în 1918.

Primul 1 Decembrie ca Zi Națională a României a fost marcat la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1990. De atunci, an de an, în toată țara se organizează parade militare și numeroase ceremonii cu depuneri de coroane în onoarea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă.

Marea Unire a avut loc într-o zi de duminică friguroasă

1 Decembre 1918, Alba Iulia. „Mă aflam în calitate de comandant și portdrapel pe una din tribune. Lumea forfotea și se înghesuia”, a povestit Valer Pașcu, în cartea de memorii „Când bate ceasul mai presus de vreme” de Constantin Dumitrescu.

Oamenii din toată țara veniseră la Alba Iulia cu trenul, trăsura sau sania. Peste 1228 de delegați oficiali și peste 100.000 de simpli participanți au luat parte la acel moment grandios.

În Hotelul Hungaria au fost stabilite detaliile Marii Uniri

Detaliile evenimentului s-au stabilit în Hotelul „Hungaria” din Alba Iulia, un imobil impresionant în 1918. Personalitățile politice ale vremii au ales acest hotel ca loc de întâlnire în zilele de dinainte de 1 decembrie și aici s-a stabilit programul zilei Marii Uniri.

După 1918, autoritățile din Alba Iulia au ales să schimbe numele hotelului în „Dacia”, ulterior, în perioada comunistă devenind Apulum”, pentru ca, într-un final, să fie demolat.

De ce votul a fost făcut la Alba Iulia?

Consiliul Național Român Central, cu sediul la Arad, a luat hotărârea ca orașul Alba Iulia să îi găzduiască între zidurile sale pe reprezentanții poporului românesc din Transilvania din două motive istorice: pe 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul intra triumfător în Alba Iulia, cetatea fiind capitala domnitorului în scurta perioadă cât a durat Unirea celor trei principate (Muntenia, Moldova și Transilvania).

De asemenea, în 1784, pe același platou al Cetății, Horia și Cloșca erau trași pe roată după ce au fost condamnați.

Câți reprezentanți ai Bisericii au mers la Alba Iulia

Biserica a avut o contribuție importantă la acest eveniment. Pe 1 Decembrie 1918, Biserica românească a trimis mai mulți delegați de drept: cinci episcopi, patru vicari, 129 de protopopi, zece delegați ai consistoriilor ortodoxe, ai capitolurilor unite, cate un reprezentant ai Institutelor pedagogice, dar și cate doi reprezentanți ai studenților de la fiecare institut teologic, preoți și învățători ai școlilor confesionale, numeroși preoți împreună cu păstoriții lor.