parada

2 posts

A.M.V.V.D. prezentă la cea mai mare participare a militarilor aliați de când se organizează paradele militare de 1 Decembrie. Vezi cine sunt veteranii din AMVVD care defilează în acest an (II)

Duminică, 27 noiembrie 2022, la repetiția generală pentru parada militară de Ziua Naţională au participat aproximativ 1.500 de miliari şi 120 de mijloace tehnice, între care 40 de aeronave. „Peste 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şiproximativ 120 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcului de Triumf, din Bucureşti”, a transmis Ministerul Apărării.  

Elementele de noutate pe care le aduce parada din acest an de la Arcul de Triumf. au fost dezvăluite de purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spânu. 150 de militari din armatele aliate vor participa la defilare, fiind cea mai mare participare a militarilor aliați de când se organizează paradele militare de 1 Decembrie. Alcătuirea detașamentelor arată contextul în care se desfășoară parada, mesajul fiind „ne antrenăm împreună”, „suntem împreună”.

La Parada militară vor defila şi aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din  Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari reprezentând ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României şi aproximativ 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania şi Statele Unite ale Americii. 

Este o onoare pentru Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) să participe, și anul acesta, la Parada militară, mai ales că este prima oară de când armatele aliate vor participa la defilare, când parada se va desfășura fără restricții pentru public.

Cine sunt militarii veterani TO care reprezintă asociația

MOȘNEAGU CĂTĂLIN, membru AMVVD, veteran TO – Afganistan, 2010-2012, mentor și deputy chief al unitatii anticoruptie EUPOL Afganistan. Colonel (r) absolvent al Academiei de Poliție, promotia 2002, specializarea cercetari penale. Pană să fie în A lucrat la: Poliția Sibiu, DGPMB, IGPR, Corpul de control MAI, Interpol, dar a si continuat alte cursuri, specializari suplimentare cum ar fi: trainer, mediere, comunicare si negociere.

MOȘNEAGU CĂTĂLIN

BUTNARU PAUL, membru AMVVD, veteran al teatrului de operații decorat în Somalia cu medalia ONU – „În Slujba Păcii”. A asigurat legăturile cu țara și restul teatrelor de operații, în 1991 – Iraq, 1993-1994 – Angola și Albania, fiind centralist și radio telegrafist pe uralul, cu stația R140.

BUTNARU PAUL

PARASCAN BOGDAN VASILE, membru AMVVD, veteran al teatrului de operații Afganistan. În 2003 -2004 a plecat în misiune internațională cu Batalionul 151 Infanterie Războieni, „Lupii Negri”. O misiune grea în care războiul și-a pus amprenta luându-le tribut „Lupilor Negri” doi camarazi. După ce a absolvit Universității Tehnica „Gheorhe Asachi” din Iași  a trecut în rezervă (în 2004) și, actualmente este manager la cel mai mare proiect de regenerare urbana ,,Coresi Brașov”.

PARASCAN BOGDAN VASILE

BUTCARU IULIAN-MARIAN, membru AMVVD, VTO cu patru misiuni – Bosnia, Iraq li Afganistan de două ori. Pltutonieri este activ în prezent la unul din serviciile țării, a fost angajat la Batalionul 2 Infanterie Călugăreni fiind antrenat pentru cercetare, geniu și transmisiuni. În 2002 și 2003, în urma selecțiilor, a participat în Bosnia ca șofer și luptător în securitatea locală prin check point, patrule, verificări obiective civile și militare. În 2005, a fost în Iraq acordând un mare ajutor populației civile (ajutor cu alimente și rechizite școlare) prin securitatea zonei de responsabilitate, patrulare. În anul 2006 a fost în Afganistan fiind selecționat pentru o mică zonă de responsabilitate unde, prin sacrificii, condiții precare de cazare, lipsă de alimente, a îndeplinit cu succes misiunea, până la întoarcerea în țară. A fous decorat cu medalia ” non article 5 ” și insigna Ministrului Apărării de participant la misiuni în străinătate. În anul 2015, a mers din nou în Afganistan având multe atribuții de logistică în sprijinirea unităților militare atât românești aflate în teatrul de operații Afganistan. cât și a altor țări membre. La finalul misiunilor a primit o scrisoare de recomandare din partea vecinilor de la sud de Dunăre, a bulgarilor, iar din partea Șefului Statului Major al Forțelor Terestre Emblema de Merit „În slujba Păcii”, clasa a III a

BUTCARU IULIAN-MARIAN

CONȚ GEORGE, membru AMVVD, veteran TO cu misiuni internaționale de menținea păcii în Albania, Angola, Bosnia și Herțegovina, Afganistan. A fost decorat cu: ONU – „În Sprijinul Păcii” și medalia NATO în operațiunea de refacere a Iugoslaviei. A trecut în rezervă și acum, printre altele, este instructor în cadrul Asociația „Foișorul de Foc”, predând tehnici de supraviețuire, prim-ajutor, supraviețuire urbană etc.

CONȚ GEORGE

LEATU DRAGOȘ, membru AMVVD, veteran TO cu patru misiuni de patrulare, observare și pază: în Angola de două ori, Albania și Iraq. Plt.adj. (r) a fost decorat cu medalia ONU – „În Sprijinul Păcii”

LEATU DRAGOȘ

VELCEA ILIE – BARBARU – membru AMVVD, VTO cu 4 misiuni internaționale: Angola, Afghanistan, Iraq și Sudanul de Sud. Actualmente este și președintele clubului VTO B2 Riders ARMY MOTORCYCLE CLUB, club ce
s-a alăturat,de câte ori s-a putut, activităților desfășurate de A.M.V.V.D.

VELCEA ILIE – BARBARU

LAURA ANASTASIU, membru AMVVD, VTO. La data de 31.03.2001și-a început activitatea în cadrul DGPMB desfășurând activități executive de politție care implicau prezența zilnică în mijlocul mediului infracțional. În anul 2006 a început pregătirea pentru participarea la misiunile internaționale și în perioada iunie 2007-decembrie 2010 a fost membru al contingentului român de poliție din Kosovo. Într-una din misiunile la care a participat, în nordul provinciei, militarii români au fost prinși în ambuscadă. „Peste tot se tragea, grenade cat pumnul doborau oameni cat muntele. Nu ne puteam lasa invinsi si nici nu am facut-o.”, spune Laura Anastasiu. În anul 2014 a început turul de misiuni în Haiti unde a desfășurat activități de protecție și pază. „Având în vedere urmările cutremurului din 2010 și nivelul scăzut de trai din zona, infracționalitatea era la cote foarte mari, pericolul fiind simtit în anumite zone, la un nivel pe care nu mi-l puteam imagina în tara”, mai aflăm din spusele membrului AMVVD. A dost decorată cu medalia ONU – „ÎN SPRIJINUL PACII” în anul 2007 pentru misiunea din Unmik-Kosovo și în 2014 pentru misiunea MINUSTAH-Haiti. În anul 2008 a primit medalia Uniunii Europene – EULEX – „Pro Pace Unum”. De asemenea i-a fost conferit Ordinul „Virtutea Militara în grad de Cavaler” prin Decretul 920 din 09.06.2009. A totalizat 21 de ani de experiență în poliție, iar în toată această perioadă ai îndeplinit funcții de execuție și conducere atât la nivel național cât și internațional.

LAURA ANASTASIU

PĂTRAȘCU SORIN, membru AMVVD, veteran al teatrelor de operații cu cinci misiuni internaționale de menținere a păcii în provincia Kosovo. Plt. adj. șef (r) și-a început cariera militară în anul 1995 la Jandarmeria Română. Începând cu anul 2001 a devenit subofițer în cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș”, unitate cu care a participat între anii 2003-2004 și 2006-2007 la misiunea de administrație interimară a ONU, în Kosovo (UNMIK). În anul 2010 a participat la misiunea UE de sprijinire a supremației legii în Kosovo (EULEX-K). A fost decorat cu medaliile: ONU – „În Sprijinul Păcii” și medalia UE – „Uniți pentru Pace”.

PĂTRAȘCU SORIN

UNGURAȘ MUGUREL , membru A.M.V.V.D., veteran al teatrului de operații cu patru misiuni în Afganistan. Cadru militar activ este pentru a doua oară când face parte din detașamentul A.M.V.V.D. din Blocul de paradă. Pentru el, ce poartă în suflet durerea pierderii fratelui căzut la datorie în teatrul de operații, așa îşi poate onora fratele, pe Vasile Unguraș. Amintim că, Maiorul Vasile Unguraş a murit pe 7 aprilie 2009, într-o misiune de patrulare pe autostrada Kandahar-Kabul. Avea 32 de ani şi, în 2007, mai fusese pe front, în Irak. În misiunea din Afganistan a  fost comandantul unui pluton de 25 de militari.
Veteranul Unguraș Mugurel, la numai 10 luni de la incidentul care i-a chinuit sufletul, s-a întors în Afganistan doar pentru că simțea că întoarcerea pe front este singurul fel în care îşi poate onora fratele. Iubește cariera militară, amândoi o iubeau, și de câte ori este posibil merge la activități, purtându-și fratele în suflet. Așa consideră că sunt împreună și reușesc amândoi să treacă pe sub Arcul de Triumf. Printre medaliile cu care plt.maj. Unguraș Mugurel a fost decorat se numară și „VIRTUTEA MILITARĂ ÎN GRAD DE CAVALER”- clasa a III-a pe timp de pace, U.S. BRONZE STAR, NON ARTICOLE 5 etc

UNGURAȘ MUGUREL

ASĂVOAIE PETRICĂ DAN – membru AMVVD, veteran al teatrelor de operații cu cinci misiuni internaționale, prima în Bosnia&Hertegovina – martie 1996-decembrie 1996; a doua tot Bosnia&Hertegovina -august 1999-ianuarie 2000; a treia în Irak – septembrie 2003-februarie 2004; iar ultimele două în Afganistan, în perioadele decembrie 2009 (cu Vînătorii de Munte Predeal) -iunie 2010 (cu Scorpionii Roșii Craiova) și ianuarie 2011-iulie 2011. Plutonier adjutant, a terminat școala de subofițeri în 2003, a optat pentru Batalionul 96 Geniu pe vremea când era la m.a.c. la o unitate de geniu din Râmnicu-Vâlcea. S-a integrat destul de repede în colectiv, iar lucrurile au decurs de la sine. Este membru în AMVVD de la înființarea asociației și încearcă să dea o mână de ajutor de câte ori a fost nevoie pentru finalizarea primului CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REFACERE pentru VETERANI (CRR-AMVVD), de la Târgoviște.

ASĂVOAIE PETRICĂ DAN

SANDA SORIN , membru AMVVD, veteran al teatrelor de operații cu 3 misiuni în Afganistan. Caporalul a plecat în prima misiune cu Batalionul 21 Vânători de Munte Predeal, în anul 2009, după care cu Batalionul 20 Scorpionii Negri Craiova 2011-2012. În ultima misiune, din 2014, a făcut parte tot din Batalionul 20 Scorpionii Negri Craiova.

SANDA SORIN

DUMITRU OVIDIU, membru AMVVD, veteran al teatrelor de operații Iraq. A fost plecat cu Batalionul 96 Geniu în misiunea internațională de menținere a păcii în perioada 2004-2005. A absolvit școala militară de la Pitești, în 2001, ca subofițer de blindate iar ultima funcție înainte de a trece în rezervă a fost subofițer de stat major în Statul Major al Forțelor Terestre.

DUMITRU OVIDIU

DUMITRU CORNEL – membru AMVVD, veteran al teatrelor de operații cu patru misiuni internaționale maistru militar principal, cu aproape 30 de ani în urmă a absolvit scoala de maiştri militari la Şcoala de maiştri şi subofițeri „Panait Doinici” arma geniu din Râmnicu Vâlcea. Încadrat la Batalionul 96 Geniu Bucureşti, de când a terminat școala, maistrul militar principal a desfaşurat şi patru misiuni externe în Teatrele de Operații din Bosnia, Irak şi Afganistan ( 1996 Bosnia ; 2000 Bosnia, 2005 Irak, 2010 Afganistan). După misiunea din Afganistan a fost decorat de către președintele României cu medalia „Onoare şi Bărbăție” cu însemne de război. În prezent militarul îşi desfăşoară activitatea în cadrul Batalionului 96 Geniu, implicându-se activ şi în proiectele Asociației și, de fiecare dată când a putut a dat o mână de ajutor la CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REFACERE pentru veterani.

DUMITRU CORNEL

Gânduri pentru tine, înainte de Parada Națională de 1 Decembrie din București

1.500 de militari vor bate pas de defilare pe 1 Decembrie la Parada Națională, organizată și anul acesta, la Arcul de Triumf din Capitală. Așa cum v-am obișnuit, suntem iar prezenți.

Avem plutonul nostru, al AMVVD-ului, și purtăm cu noi în suflet toți camarazii ce au plătit tributul suprem în teatrele de operații.

Îi purtăm în suflet pe camarazii pierduți în TO

Fiecare dintre noi are lângă el un camarad pierdut, vom defila împreună, în uniforma purtată în TO și ai să vezi, pentru o clipă, pe fața noastră mândria lor.

Ce dacă unii dintre noi sunt răniți, ce dacă durerea își va face simțită prezența vom merge înainte, vom defila, vom saluta și nu ne vom lăsa. Camarazii noștri ne vor da puterea de a fi, poate, cei mai buni.

Omule, te-am chema să ne vezi și să vezi că prin noi le vei simți și prezența lor, dar nu vrem să te punem în pericol, vremurile nu ne lasă să dăm mâna și să vă salutăm. Să vă povestim despre ei și să ajungi să ne cunoști mai bine.

Noi, am jurat că vom apăra, chiar și cu prețul vieții, țara. Iar țara sunteți voi, oamenii acestui neam! D-asta vrem să fiți în siguranță și să ne asigurăm că nu veți păți nimic, că veți rămâne sănătoși alături de cei dragi.
Noi îți vom simți prezența chiar dacă vei urmări Parada Zilei Naționale din fața televizorului, vom ști că ne ești aproape și că ne susții.   

Antrenamentele din Poligonul Ghencea

Știi, sâmbătă, în Poligonul armatei din Ghencea, au avut loc două antrenamente în care s-au pus la punct și cele mai mici detalii. Antrenamentele din Poligonul Ghencea au urmărit nu doar cadența perfectă a militarilor, ci și a mașinilor de luptă. Anul acesta îi vei vedea, în premieră, și pe colegii noștri de la Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Repețiile finale sunt programate în această dimineață de duminică. Vom fi dis de dimineață chiar la Arcul de Triumf.  

Vom sărbătorii și în țară ZIUA NAȚIONALĂ

După cum v-am mai spus, suntem o asociație care s-a dezvoltat și am ajuns să avem, în țară, 42 de sucursale. Președinții de sucursale s-au pregătit pentru această sărbătoare națională și vor avea diverse activități.
Dar despre aceste activități vă vom spune și vi le vom arăta într-un articol viitor.