puiu mihai

1 post

La mulți ani, veteranului mr.(rtr.) Popa Neculai!

Delegația AMVVD VRANCEA formată din veteranul TO plt.maj. Marius Barbu – președinte sucursală, sg.maj. Veronica Mustață și caporalul Puiu Mihai l-au vizitat pe ultimul veteran de război al comunei Pufești, Vrancea, mr.(rtr.) Popa Neculai, pentru a-l sărbători și a-i ura LA MULȚI ANI, la împlinirea venerabilei vârste de 96 ani.

Acesta s-a născut la 1 august 1926, în comuna Pufești, (Vrancea), fiind al 9-lea copil din cei 10 frați. A fost „luat cu arcanul” în armata la vârsta de 20 de ani, plecând de acasă doar în cămașă și izmene. Tatăl său i-a adus restul hainelor, la Adjud.

Veteranul de război ne este o persoană dragă care are de povestit părți de istorie pentru că, păstrează încă vii în memorie urmele războiului. A luptat împotriva rușilor el cărând obuze pentru tancuri, cu carul pentru tancuri. Își amintește de acea perioadă și spune: „cei mai răi au dost rușii, în perioada aceea… și nemții au fost răi, dar nu ca rușii”..

După lăsarea la vatră se căsătorește, cu „șefa peste toate femeile din fostul CAP” și își mărește familia cu 4 copii, 3 băiți și o fată. Devine contabil șef în tot Adjudul și Mărășeștiul… La scurt timp, Partidul l-a făcut gestionar peste o cooperativă de producție.

Mulțumim din suflet veteranului de război mr.(rtr.) POPA NECULAI pentru exemplul și lecția de viață pe care ne-o oferiți!

Vă promitem că vom fi alături de dumneavoastră și anul viitor pentru a vă sărbători!

AMVVD vă urează, și pe această cale, un sincer și călduros LA MULȚI ANI, și multă sănătate brav veteran!

ONOARE ȘI RESPECT!