Roman Iosif COZMA

1 post

„Maratonul bucuriei” față de semeni. De această dată, aproape de veterani

În aceste zile, când ne mai desparte puțin timp de Praznicul Nașterii Mântuitorului, membrii sucursalei Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V..D.) i-au vizitat pe o parte dintre veteranii de război din județul Alba.
Astăzi, 16 decembrie 2022 a fost o zi cu puternică rezonanță pentru veterani! Atât pentru cei din teatrele de operații cât mai ales pentru veteranii de război din județul Alba!

Este o tradiție pe care noi militarii veterani ai T.O. o respectăm în ultimii ani, ca în preajma celor două mari sărbători, Crăciunul și Paștele, să fim alături de venerabilii veterani, să le ascultăm poveștile, să le oferim cadouri și să-i asigurăm de toată prețuirea noastră.

Astfel, membrii sucursalei AMVVD ALBA au ajuns în casele veteranilor Gheorghe TAMAȘ din comuna Daia Română, Roman Iosif COZMA și Neculai VRABIE din municipiul Alba Iulia.

Membrii AMVVD Alba au petrecut, cu fiecare veteran de război, câteva clipe pline de încântare, cu povești și lecții de viață din vremea războiului.

„Ne-am luat rămas bun de la acești oameni minunați, nu înainte de-a le ura Sărbători fericite iar domnilor Gheorghe TAMAȘ și Roman Iosif COZMA le-am promis că vom fi alături de dumnealor în anul care vine pentru a sărbători împreună împlinirea unui centenar de viață!”, ne-au declarat veteranii teatrelor de operații din sucursala AMVVD Alba.

Sărbători luminate și binecuvântate, dragi veterani!!!