romania

5 posts

1 Decembrie 2025 – Ziua Națională a României” și agonia Veteranilor TO cauzată de promisiunile celor ce ne guvernează

1 Decembrie reprezintă ziua în care, în 1918, a avut loc Marea Unire — actul fondator al României moderne. Această dată, adoptată ulterior ca Zi Națională prin lege, este prilej de comemorare, reînnoire a jurământului față de valorile noastre fundamentale și reafirmarea identității naționale.
An de an, aceste ceremonii aduc împreună militari activi, veterani, reprezentanți ai instituțiilor statului, autorități civile şi — poate cel mai important — cetăţeni care se recunosc în trecutul comun și valorile care definesc România. Aceasta este o ocazie potrivită ca veteranii teatrelor de operații să marcheze public memoria celor care s-au jertfit și să sublinieze responsabilitatea generațiilor actuale față de continuitate și unitate.
Și anul acesta Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, a participat masiv la desfășurarea evenimentelor organizate cu ocazia acestui eveniment la nivel național.
Astfel în capitală, un bloc de defilare constituit din veterani ai teatrelor de operații, reprezentând AMVVD, a fost o prezență simbolică importantă, recunoscând sacrificiul trecut, dar și continuitatea idealurilor pentru care s-au jertfit eroii și veteranii.
La Alba Iulia — oraşul simbol al Unirii din 1918 — evenimentele dedicate Zilei Naționale, au fost onorate de membrii AMVVD, integrându-se în trupe de reconstituiri istorice sau detașamente simbolice, oferind o punte între memoria istorică, militarii de azi și comunitate, accentuând rolul veteranilor TO în păstrarea identităţii şi educaţia patriotică.
În garnizoana Brăila, veteranii TO au fost invitați să constituie un pluton integrat în dispozitivul de defilare, aducând demnitate momentului și arătând recunoștință față de cei care au reprezentat Armata României în misiuni externe.
Pe lângă capitală, Alba Iulia și garnizoana Brăila, sucursalele locale ale AMVVD s-au implicat și anul acesta, reînnoind tradiția de a marca Ziua Națională: printre acestea se numără sucursalele din: Bacău, Constanța, Craiova, Curtea de Argeș, Drobeta Turnu Severin, Galați, Gorj, Oradea, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sălaj, Sfântu Gheorghe, Suceava, Vrancea precum și o sucursală din diaspora, AMVVD Germania.
Sucursala AMVVD Timișoara a demonstrat, și anul acesta, angajamentul față de memoria națională și comunitate prin participarea activă la ceremonialul cu depuneri de coroane de la Cimitirul Eroilor, ceremonia din fața Catedralei Mitropolitane, unde onorul, intonarea Imnului Național, rugăciunea, depunerea de coroane și salutul Drapelului de Luptă au reafirmat legătura dintre identitate, credință, tradiție și lege.
Concertul de muzică militară și retragerea cu torțe au fost un prilej de transmitere a respectului faţă de armată, eroism și patriotism către public. Participarea la simpozionul organizat de Asociația Culturală a Seniorilor din Timișoara, a oferit ocazia lt.col.rz. dr. Mihail-Sorin Vartolomei și col. rtr. Constantin Viorel să evoce rolul istoric al Unirii, contribuția Armatei Române la formarea statului national modern și importanța veteranilor ca modele pentru societatea civilă.
Această prezență extinsă demonstrează că Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, dincolo de rolul său de organizaţie a veteranilor TO — este o forță capabilă să mobilizeze comunități largi, să întrețină memoria istorică și să ofere modele de implicare comunitară în toată țara, dar și în afara granițelor. Implicarea noastră are atât valoare simbolică, cât și practică: consolidarea legăturii între generații, promovarea memoriei militare și însușirea civismului în rândul comunității. Noi nu suntem spectatori, ci participanți conștienți, dăm sens simbolurilor, susținem solidaritatea între veterani și societate, transmitem valorile fundamentale generațiilor de azi și de mâine.

„Ziua Națională a României este ocazia de a ne reaminti cine suntem și pentru ce au luptat înaintașii noștri: pentru unitate, demnitate și libertate.
Noi, veteranii teatrelor de operații, am dus mai departe aceste valori, plătind cu sănătatea, cu viața colegilor noștri, cu ani întregi de sacrificii în zone de conflict, dar și cu suferința familiilor noastre.
Astăzi, când România își celebrează identitatea, nu putem ignora realitatea: veteranii sunt adesea lăsați în margine, iar recunoașterea promisă rămâne, prea des, doar pe hârtie. Respectul nu se proclamă, se demonstrează.
Cu toate acestea, noi rămânem aici — uniți, demni și solidari. Pentru că dragostea de țară nu se negociază, iar loialitatea noastră nu depinde de indiferența altora.
Cerem doar ceea ce este drept, moral și firesc: recunoaștere reală, sprijin concret și faptul ca sacrificiul veteranilor să nu mai fie trecut sub tăcere.
În fața Drapelului, reafirmăm:
România merită adevărul, iar veteranilor li se cuvine respectul unei națiuni întregi.” – Marius Apostol, ofițer în retragere, președintele AMVVD, veteran al teatrelor de operații, militar grav rănit pe timpul unei misiuni.

La mulți ani, România!
La mulți ani, camarazi!

Respect pentru Veterani!
Onoare și Respect!

„Veteranii TO în turul României pe motociclete” au ajuns la Râmnicu Vâlcea

„Veteranii TO în turul României, pe motociclete” se va desfășura între 29 august și sfârșitul lunii septembrie 2024, traversând România, Serbia și Ungaria, au ajuns la Râmnicu Vâlcea. Ei au fost întâmpinați de președintele sucursalei AMVVD Vâlcea Aspicioiu Nicolae.

După câteva ore de odihnă, mâine dimineață vor pleca spre București unde vor fi întâmpinați de grupul motocicliștilor veterani ai teatrelor de operații, motocicliști de la Poliția Militară și Jandarmeria Română.

În jurul orei 15.30, împreună vor pleca către Târgoviște, la CRRV-AMVVD, pentru a participa cu toții la cea de-a patra ediție a Young Veterans Fest.

„Mulțumim pentru tot suportul oferit de președintele sucursalei AMVVD Vâlcea, Aspicioiu Nicolae, care ne-a oferit cazare, turul orașului și o masă ușoară și gustoasă”, au spus veteranii teatrelor de operații ai României și US.

LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, DRAGI ROMÂNI!

Ziua Naţională a României este întotdeauna prilej de imensă bucurie pentru toţi românii. 1 decembrie 1918 reprezintă în istoria noastră momentul de graţie al triumfului idealului naţional, încununarea victorioasă a lungului şir de sacrificii pentru făurirea statului naţional unitar român. Acum, ca şi atunci, avem nevoie de unitate şi solidaritate. Depinde în primul rând de noi să construim o societate performantă, condusă cu inteligenţă şi patriotism, capabilă să genereze bunăstare şi progres. Împreună, vom reuşi!
La ceas de sărbătoare, dorim să transmitem tuturor militarilor români, și celor aflaţi în Polonia, urările cele mai călduroase de sănătate, bucurie şi prosperitate. Prin ceea ce faceţi şi ceea ce sunteţi, promovaţi România şi valorile ei.

ROMÂNIA – 18 ani de aderare oficială la NATO

La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO. Pe baza unei propuneri legislative, începând cu anul 2005, „Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie. 

România este un Aliat respectat, având contribuţii substanţiale în domenii importante pentru securitatea euro-atlantică. România şi-a menţinut implicarea activă în fundamentarea deciziilor NATO pe dimensiunile civilă şi militară, pe întreg parcursul procesului de maturizare organizaţională şi operaţională.

România a contribuit la procesul de stabilizare a Afganistanului încă din 2002, când ţara noastră s-a alăturat coaliţiei conduse de SUA, având drept scop reinstaurarea libertăţii în Afganistan şi înlăturarea terorismului din această ţară. După preluarea de către NATO a Forţei Internaţionale pentru Asistenţă de Securitate (ISAF), în 2003, România şi-a sporit gradual contribuţia la efortul Alianţei, situându-se în mod constant între statele care au contribuit semnificativ cu trupe, în paralel cu menţinerea participării la operaţia Enduring Freedom, condusă de SUA.

România  s-a implicat activ şi în programe de pregătire, punând la dispoziţia Misiunii NATO de Instruire din Afganistan (NTM-A) instructori militari şi jandarmi.
România a subliniat, în mod constant, preocuparea pentru regiunea Balcanilor de Vest. În acest spirit, ţara noastră s-a alăturat eforturilor de stabilizare a regiunii în contextul Misiunii NATO Kosovo Force (KFOR), creată în 1999.
România a susţinut, atât din perspectivă politică, cât şi din punct de vedere operaţional, activitatea Misiunii NATO de instruire a forţelor de securitate irakiene (NTM-I) şi, ulterior, activitatea Celulei de Tranziţie NATO. A detaşat personal diplomatic în cadrul NTM-I şi a realizat donaţii în vederea asigurării securităţii alegerilor din Irak, contribuind, totodată, şi la antrenarea ofiţerilor irakieni în cadrul structurilor de resort româneşti.
România a participat la operaţiunea Unified Protector (OUP) din Libia cu o unitate navală şi a pus la dispoziţia comandamentului Aliat ofiţeri de stat major pe toată durata operaţiunilor.
România participă la eforturile NATO de combatere a terorismului, eforturi vizând creşterea capacităţii de reacţie şi cunoaşterea cât mai amănunţită a fenomenului şi ameninţărilor teroriste, precum şi în scopul dezvoltării unor modalităţi adecvate de răspuns.
România a contribuit la consolidarea parteneriatelor NATO inclusiv prin implicarea activă în reţeaua ambasadelor Punct de Contact NATO (CPE) în ţările partenere.

Domeniile de interes particular pentru ţara noastră, cum ar fi apărarea antirachetă, securitatea energetică, parteneriatele, politica NATO a uşilor deschise au fost promovate corespunzător printre priorităţile NATO.
Dezvoltarea unei capacităţi de apărare a populaţiilor şi teritoriilor statelor Aliate împotriva atacurilor cu rachete balistice este un element-cheie în asigurarea securităţii colective. Participarea ţării noastre la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă reprezintă un succes, care contribuie semnificativ la consolidarea poziţiei României de Aliat de încredere la nivelul NATO. Proiectul bilateral dezvoltat alături de SUA reprezintă o contribuţie valoroasă la dezvoltarea sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice.

Astăzi, NATO constituie principalul furnizor de securitate pentru România şi reprezintă cel mai important cadru de dialog şi cooperare trans-atlantică în domeniul securităţii. La împlinirea a 18 ani de la aderare, putem afirma cu deplină convingere că asistăm la atingerea celui mai înalt grad de securitate din istoria contemporană a României, cu beneficii reale şi directe pentru siguranţa cetăţenilor români.

20 ani de când România a fost invitată să devină membru NATO

Aducem aminte că, la Summit-ul NATO de la Praga, desfășurat în perioada 21-22 noiembrie 2002, pe baza evaluării progreselor înregistrate de statele candidate, șefii de state și de guverne ai țărilor membre ale NATO au decis în cele din urmă invitarea României.

Câteva luni mai târziu, România a avut parte și de un moment solemn în care ambasadorii tuturor statelor membre au semnat Protocoalele de aderare la NATO pentru noi și celelalte șase state invitate să adere. Pentru acomodarea cu modul de lucru al NATO, statele invitate au fost implicate treptat în activitățile Alianței, prin participarea, ca observatori, la lucrările majorității structurilor aliate.

La două zile de la decizia istorică de la Praga, preşedintele SUA, George W. Bush nu a mai ezitat și a venit să viziteze România. În Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, Bush a promis că NATO va lupta mereu umăr la umăr cu România în cazul în care țara noastră va fi ameninţată sau atacată.

Obiective România în cadrul NATO

Apartenența la NATO, alături de Parteneriatul Strategic cu SUA și de apartenența la UE, reprezintă dimensiuni fundamentele ale politicii externe ale României. Alianța Nord-Atlantică este garantul principal al securității României, relația transatlantică reprezentând liantul strategic care conferă coerență și consistență acțiunilor NATO. În acest sens, România are în vedere consolidarea profilului țării noastre, de aliat responsabil și de încredere, în cadrul NATO,  prin participarea activă la dezvoltarea politicilor NATO, precum și prin contribuții la misiunile și  operațiunile Alianței. Întreaga noastră participare la activitatea Alianței urmărește asigurarea securității și apărării României și a regiunii din care facem parte, precum și întărirea NATO ca alianță de apărare colectivă

Sistemul de apărare antirachetă

Misiune-cheie şi obiectiv strategic al Alianţei Nord-Atlantice, dezvoltarea arhitecturii Aliate de apărare antirachetă transpune deciziile luate la ultimele Summit-uri NATO, având la bază principiile indivizibilităţii securităţii, solidarităţii şi apărării întregului teritoriu aliat.

Participarea României la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă reprezintă un succes al ţării noastre, care îşi consolidează astfel poziţia de aliat de încredere în cadrul NATO.

La Summit-ul NATO de la Varșovia (iulie 2016) a fost declarată capacitatea inițială operațională a sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al NATO. Acesta reprezintă un pas semnificativ în direcția unei BMD a NATO care oferă o capacitate mai avansată de apărare a populațiilor, teritoriilor și forțelor aliate în fața unui potențial atac cu rachete balistice. Decizia a fost posibilă prin transferarea acțiunilor de comandă și control (C2) ale sitului Aegis Ashore de la Deveselu către NATO, facilitatea găzduită de România reprezentând o parte semnificativă din această creștere a capacităților NATO în domeniu.

Participarea la misiuni și operațiuni sub egida NATO

România a avut în mod constant contribuţii substanţiale la misiunile și operațiunile NATO, în anumite teatre de operaţiuni implicându-se încă din perioada de pre-aderare. În prezent, România participă cu efective și mijloace militare la eforturile comunităţii internaţionale şi ale NATO în cadrul: Misiunii Resolute Support (RSM) din Afganistan, NATO – Kosovo (KFOR) și misiunea NATO in Irak.

Asistență pentru parteneri

România participă la eforturile de creștere a rezilienței și de sporire a capacităților de apărare pentru partenerii din estul și sudul Alianței. Este implicată în implementarea pachetelor de asistență stabilite de către Alianță pentru Georgia, Republica Moldova și Ucraina. A îndeplinit responsabilitățile de stat-coordonator pentru Fondul NATO de Sprijin pentru Apărarea Cibernetică a Ucrainei în prima fază a proiectului, încheiată în anul 2017. Participă la eforturile internaționale de combatere a terorismului.

În 2021-2022, România exercită responsabilitățile de Ambasadă Punct de Contact NATO (CPE) în Kuwait, respectiv în Finlanda. 

Statele membre NATO

În prezent sunt 30 de state membre. Ordinea cronologică de aderare a statelor este următoarea:

BELGIA (1949)

CANADA (1949)

DANEMARCA (1949)

FRANȚA (1949)

ISLANDA (1949)

ITALIA (1949)

LUXEMBURG (1949)

NORVEGIA (1949)

OLANDA (1949)

PORTUGALIA (1949)

REGATUL UNIT (1949)

STATELE UNITE (1949)

GRECIA (1952)

TURCIA (1952)

GERMANIA (1955)

SPANIA (1982)

REPUBLICA CEHĂ (1999)

POLONIA (1999)

UNGARIA (1999)

BULGARIA (2004)

ESTONIA (2004)

LETONIA (2004)

LITUANIA (2004)

ROMÂNIA (2004)

SLOVACIA (2004)

SLOVENIA (2004)

ALBANIA (2009)

CROAȚIA (2009)

MUNTENEGRU (2017)

MACEDONIA DE NORD (2020)

Ceremonia militară de înălțare pe catarg a drapelului național al României și a drapelului NATO. 15 ani a Zilei NATO în România

Astăzi, o delegație a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) a fost prezentă, la invitația șefului SMAp domnul General Nicolae Ciucă, la ceremonialul dedicat împlinirii a 15 ani de la aderarea României la NATO, ceremonial la care au participat printre alții : doamna prim-ministru Viorica Dancilă, domnul Ministru al Apărării Naționale domnul Gabriel Leș, doamna Ministru al Educației doamna Ecaterina Andronescu și mulți alții.

După ceremonia oficială domnul general Nicolae Ciucă a dorit să stea de vorbă cu delegația AMVVD, asigurându-ne de întregul sprijin al dumnealui și al instituției pe care o conduce. Onoare și respect. Împreună susținem Veteranii.