sarbatorit

2 posts

Veteran de război, sărbătorit de AMVVD MANGALIA, la împlinirea unui centenar de viață

Astăzi, 22 octombrie 2021, am fost onorați să fim oaspeții venerabilului veteran de război, Radu Negrici, cu ocazia împlinirii unui centenar de viață.

Într-o atmosferă camaraderească, cu respectarea normelor de protecție, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.)– Sucursala Mangalia a fost prezentă la eveniment prin delegația formată din președintele sucursalei domnul plt. Iulian Satală, militar veteran, alături de domnul plt adj. Emil Vrejoiu, vicepreședinte.

Cu acest prilej s-au purtat discuții pline de emoție, evenimentele trăite de veteranul de război, Radu Negrici, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

 La mulți ani, camarade Radu Negrici!

ONOARE ȘI RESPECT!

Veteran de război sărbătorit de sucursala AMVVD CONSTANȚA la împlinirea a 100 de ani!

1921-2021, o sută de ani de viață a vetaranului de război Negreci Radu.

A fost sergent în al doilea război mondial, a participat în URSS cât și în țară, la luptele grele pe care le-a purtat Armata Română!

Într-una din lupte a fost rănit în zona feței, dar asta nu l-a făcut să abandoneze frontul, după vindecare reintorcandu-se în lupte.
A făcut parte din Regimentul 35 Infanterie și după 1990, a fost avansat succesiv până la gradul de Locotenent Colonel.


Evenimentul a fost organizat de AMVVD Constanța cu sprijinul: Centrul Militar Zonal Constanța, reprezentat de dl.Lt. Col Zaharia Liviu, Asociația Națională a Veteranilor de Război Filiala Constanța și Asociația Națională Cultul Eroilor Filiala Județeană Constanța.

AMVVD vă urază un călduros LA MULȚI ANI, domnule Locotenent Colonel Negreci Radu!