vartolomei mihail sorin

2 posts

Veterani TO din două țări au pornit în turul României, pe motociclete  

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir (AMVVD) dă startul la o nouă activitate: „Veteran TO în turul României, pe motociclete” din dorința de a arăta societății civile sacrificiile și  riscurile la care au fost expuși Veteranii TO, dar și legăturile de prietenie stabilite de militarii români și militarii țărilor participante în teatrele de operații.  

La peste 10 ani de la înființare, AMVVD spune că prin diverse activități a reușit să onoreze memoria camarazilor pierduți pe câmpul de luptă, să promoveze o parte din istoria Armatei Române, să fie alături de societate, de văduvele și copiii militarilor căzuți la datorie, de civili din toate categoriile sociale.

O altă activitate care face cinste Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir este și cea care a luat startul astăzi „Veteranii AMVVD în turul României, pe motociclete”.


Aceasta este o nouă activitate în care vrea să arate societății că, niciodată AMVVD nu a uitat să promoveze simbolurile și valorile naționale știind că armata este cea mai riguroasă păstrătoare a tradițiilor naționale, garantul continuității noastre în spațiul românesc. Va întări faptul că armata beneficiază de cel mai înalt nivel de încredere în rândul populației și totodată reprezintă cel mai puternic vector de politică externă. Va promova imaginea militarilor activi, în rezervă sau retragere și a Veteranilor Teatrelor de Operații și, sperăm și conștientizarea de către societate a sacrificiilor și a riscurilor la care au fost expuși militarii participanți la misiunile internaționale pentru susținerea păcii (vezi și De ce AMVVD nu se oprește?! De ce veteranul teatrelor de operații încearcă să arate noilor generații ce însemnă „IUBESC PATRIA”?).

 Prin această activitate se confirmă atât cooperarea internațională de anvergură și afirmarea valorii și forței pe care o prezintă AMVVD pe eșichierul asociațiilor ce promovează interesele militarilor în general și a veteranilor TO în mod special, cât și confirmarea sintagmei conform căruia veteranii sunt solidari oriunde în lume, și „noi nu lăsăm pe nimeni în urmă”, și durabilitatea legăturilor închegate pe timpul misiunilor de tip coaliție în teatrele de operații.

Cu un traseu bine definit lt.col. rz. VARTOLOMEI-M. Sorin (ROU), col. rz. BUTLER Bart (US), Barbaru’ (VTO B2 AMC), dar și alți doritori de ai însoți (fie pe tot traseul, fie doar pe sectoare ale itinerariului) vor porni la drum spre punctele stabilite conform programului: în România (Timișoara, Moldova Nouă, Orșova, Craiova, Tn Măgurele, Tg Jiu, Pitești, București, Constanța, Vadu, Târgoviște, Brașov, Târgu Mureș, Iași, Bistrița, Oradea, Arad etc.), în Serbia și în Ungaria.

Astăzi, col. rz. BUTLER Bart (US) a început deplasarea din Tennesse spre Timișoara. Ce ar trebui să vă mai spunem acum? Sigur îi veți putea întâlni la Târgoviște, la Mănăstirea Dealu, la CRRV-AMVVD, la YOUNG VETERANS FEST 2024 unde vor ajunge ea în formație, cu escorta Poliției Militare și a Jandarmeriei, pe itinerariul București-Targoviste, și veți putea discuta cu ei.


Mai multe detalii despre evenimentul ce va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, timp de două zile, la CRRV-AMVVD puteți găsi aici : Încă un an cu YOUNG VETERANS FEST – marca AMVVD

Timișoara a preluat ștafeta albastră. Vicepreședintele AMVVD Timișoara a fost susținut de fiu pe tot traseul

Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” a organizeat vineri, 21 octombrie, festivități comemorative cu prilejul plecării din Garnizoana Timișoara a „Ștafetei Veteranilor”, aflată la ediția a IX-a, pe traseul Timișoara-Arad-Oradea-Carei.

Festivitățile ce au început la ora 9.00 cu un ceremonial militar și religios la Monumentul Ostașului Necunoscut, situat în Parcul Central Anton von Scudier. Au participat autoritățile civile locale și militare, președintele AMVVD Timișoara, Onea Mihai și vicepreședintele sucursalei Vartolomei Mihail Sorin împreună cu micuțul Teo.

Deși, de la un anumit moment mă gândeam că e cazul să predăm responsabilitatea ștafetei următorilor colegi, determinarea lui Teo de a rămâne pe traseu m-a convins să continui. A fost extraordinar să pot transmite tinerei generații sentimentul de prețuire față de sacrificiul depus de înaintași și predecesori, pentru a putea să ne numim români. Dar cel mai prețios cadou oferit astăzi, a fost felul în care s-a primit lecția respectului pentru eroii noștri și cum s-a manifestat sentimentul de datorie de către cei tineri. Cu așa generații, România are o șansă mare. ” ne-a mărturisit Vartolomei Mihail Sorin, vicepreședintele AMVVD Timișoara.

Ștafeta merge mai departe ….. Până la capăt!
Pentru români, pentru România!

Amintim că, participanții poartă în alergare Drapelul Național, din respect pentru înaintași, din recunoștință pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem, cât și pentru cei plecați dintre noi, în cinstea lecției de patriotism.

ONOARE ȘI RESPECT!